Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au stabilit ca senatorul Catalin Voicu, in schimbul unor foloase, ar fi uzat de influenta sa pe langa magistrati nu numai in dosarele in care Costel Casuneanu, Alexandru Mazare si Marius Locic erau interesati, ci si in alte cauze, care sunt mentionate explicit in referatul privind avizarea arestarii senatorului social-democrat.
"Sintetizand cele expuse se constata ca inculpatul Catalin Voicu, in schimbul unor foloase patrimoniale si nepatrimoniale, a uzat de influenta sa pe langa magistrati nu numai in dosarele in care invinuitii Costel Casuneanu si Alexandru Mazare si inculpatul Marius Locic erau interesati, ci si in alte patru cauze", se arata in documentele DNA obtinute de MEDIAFAX, unde sunt enumerati Marian Oprisan, Maria Schutz, Manuela Mitrea si Ludovic Orban.
Unul dintre dosare este cel in care presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, a fost deferit justitiei in iunie 2006 pentru abuz in serviciu. Aceasta speta a fost mutata la Tribunalul Cluj, in martie 2008, dupa ce instanta suprema a admis stramutarea acestuia de la Tribunalul Vrancea.
Stramutarea a fost ceruta de procurorii, care au sustinut ca Oprisan ar fi oferit locuinte unor judecatori din zona si ca popularitatea acestuia ar putea afecta judecata impartiala a magistratilor.
La sfarsitul lunii decembrie 2009, dosarul a fost trimis inapoi la Judecatoria Focsani, in urma declinarii de competenta.
De asemenea, Voicu ar fi intervenit si in dosarul vicepresedintei PSD Dolj, Maria Schutz, trimisa in judecata tot de DNA, la Tribunalul Bihor. Schutz a fost trimisa in judecata in ianuarie 2008 de catre DNA pentru inselaciune si bancruta frauduloasa, care au dus la falimentarea Serelor Codlea.
Mai mult, anchetatorii au constatat ca Senatorul Voicu s-a implicat si in dosarul sotiei lui Miron Mitrea, care a devenit notar public in 2005. Numirea sa in functia de notar a fost contestata de Ministerul Justitiei, insa contestatia a fost respinsa ca tardiv formulata.
"Din cercetarile efectuate a rezultat ca intr-adevar in dosarul 32505/2/2005, prin decizia 3725 dn 4 octombrie 2007 a fost admis recursul formulat de Manuela Mitrea si s-a dispus respingerea ca tardiva a actiunii introdusa de Ministerul Justitiei pentru anularea ordinului de numire a acesteia in functia de notar public", potrivit anchetatorilor.
Catalin Voicu a sustinut ca s-a folosit de influenta sa si in cazul accidentului in care a fost implicat Ludovic Orban.
Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a decis neinceperea urmaririi penale impotriva lui Ludovic Orban, pentru vatamare corporala din culpa, parasirea locului accidentului si fals in declaratii, in legatura cu accidentul in care a fost implicat in 16 decembrie 2007.
Presupusa victima, Simona Marilena Todean, dar si tatal acesteia, au sustinut ca a fost vorba despre o autoaccidentare care nu are legatura cu accidentul produs de Orban.
De altfel, documentele transmise Senatului contin stenograme ale unor discutii in care Voicu invoca interventiile sale in aceste cazuri.
In referatul prin care se solicita avizarea arestarii lui Catalin Voicu, se mai arata ca prerogativele functiilor detinute de acesta "i-au facilitat accesul la informatii vizand angajatii Ministerului justitiei, Ministerul; Administratiei si Internelor, demnitari si oameni politici, cu referire la cariera profesionala, posibile abateri disciplinare ori fapte de natura penala".
Documentul mai mentioneaza ca, in virtutea acelorasi prerogative, dar si a calitatii de membru PSD, Catalin Voicu "si-a stabilit un cerc relational format din numerosi judecatori, procurori si ofiteri de politie care ocupau functii de conducere in cadrul autoritatilor si institutiilor publice la nivel central, demnitari, lideri politici, oameni de afaceri importanti, intermediind intre acestia rezolvarea in afara cadrului legal a unor interese private vizand in principal actul de justitie, promovarea in functii, obtinerea de foloase materiale necuvenite".
Lui Catalin Voicu i se imputa ca a atras in sfera sa de influenta un numar mare de magistrati de la instantele si parchetele din intreaga tara, ofiteri de politie cu functii de conducere la nivel central sau local, demnitari, oameni de afaceri si lideri politici de care s-a folosit pentru a obtine avantaje personale de natura patrimoniala si nepatrimoniala, in categoria acestora din urma intrand sprijinul politic pentru accesul in functii publice importante. (sursa: Mediafax)