La o luna de la accident, minerii ramasi blocati in subteran au moralul scazut
Data publicarii: 06/09/2010
C ei 33 de mineri blocati la aproximativ 700 de metri in subteran, in desertul Atacama, fara speranta de a fi scosi la suprafata rapid, sunt "obositi" si "furiosi", au anuntat duminica rudele acestora, la o luna de la inceputul calvarului, relateaza AFP.
Insa, a inceput o a doua forare, gandita ca alternativa in caz de esec, a anuntat duminica seara ministrul Minelor, Laurence Galborne.
"Ieri (sambata), erau furiosi pentru ca incepe sa se faca simtita oboseala. Au trecut, deja, prea multe zile", a declarat Alejandro, fratele minerului Victor Zamora.
Cei 33, blocati de o alunecare de teren, la 5 august, si gasiti de echipele de salvare abia dupa 17 zile, au batut recordul in materie, detinut de mineri chinezi, care au ramas blocati in mina timp de 25 de zile, in 2009.
Ei ar urma sa mai petreaca acolo inca doua sau trei luni, deoarece unul sau celalalt dintre puturile de salvare, prin care vor fi scosi la suprafata, vor fi finalizate abia la sfarsitul lui noiembrie sau inceputul lui decembrie, potrivit autoritatilor.
Victor Zamora se plange, potrivit fratului sau, mai ales de faptul ca Guvernul "nu trimite scrisorile" rudelor.
"Exista probleme de spatiu. Nu este birou de posta (...). Comunicarea are ca scop sa sustina sarcinile salvatorilor, nu este un scop in sine. Familiile ne-au dat pachete de 40 de scrisori", a declarat Alberto Iturra, psihologul-coordonator, incercand sa diminueze tensiunile.
"Minerii se afla intr-o forma buna pentru niste persoane care au petrecut o luna inchise", a declarat el, apreciind normal faptul ca "incep sa apara conflicte, atunci cand grupurile si conducatorii incep sa se consolideze".
Alti mineri au inceput sa dea semne de oboseala.
"Fratele meu nu a vrut sa vorbeasca. Este furios", a declarat Veronica Ticona, sora lui Ariel Ticona.
"Plangea si arata mataniile pe care li le-a trimis Papa", a declarat Nelida Villalba, mama lui Pablo Rojas, referindu-se la cele 33 de matanii binecuvantate de Papa Benedict al XVI-lea, trimise recent de Vatican fiecaruia dintre mineri.
Pentru a marca prima luna a calvarului prin care trec, rudele acestora au claxonat si au cantat "Haideti mineri, in aceasta seara va vom scoate de acolo", exact la ora la care se producea, cu o luna in urma, alunecarea de teren.
Ulterior, ei au ridicat, in varful unui deal, impreuna cu ministrul Minelor, Laurence Golborne, 32 de steaguri chiliene si un steag bolivian, pentru cei 33 de mineri, intre care se afla si un cetatean bolivian.
Unele dintre rude au plans, iar altii i-au criticat pe fotografii prea insistenti.
In cadrul unui "plan B", un nou utilaj de forare, de tip T-130, a inceput sa sape, duminica, un al doilea put, paralel cu cel in curs de forare, la care se sapa de lunea trecuta, cu ajutorul unui utilaj de tip Stata-950, care a ajuns la 67 de metri, a declarat laurence Golborne, intr-o conferinta de presa.
De asemenea, minerii si famiile lor au putut sa se vada simultan, pentru prima data, prin intermediul unui circuit de televiziune, dialogand timp de cinci minute, a adaugat el. Pana sambata, contactul vizual se realiza doar intr-un singur sens. Familiile puteau vedea minerii, fara ca acestia sa le poata vedea, iar conversatiile durau doar un minut.
Ministrul a declarat ca minerii ar putea fi scosi la suprafata la inceputul lui decembrie sau, potrivit unui "pronostic mai optimist, la inceputul lui noiembrie".
Un al treilea plan, "planul C", prevede perforarea, in doua luni, a unei conducte de 597 de metri, pana la o rampa, in interiorul minei, unde ar putea ajunge cei 33 de barbati, potrivit unui document al echipelor de salvare.
In cele trei cazuri, minerii vor fi scosi la suprafata intr-o cutie cu lungimea de doi pana la 2,50 de metri, cu un diametru de 55 pana la 60 de centimetri, intr-un interval de 20 pana la 30 de minute.