Deputatul PNL a explicat, potrivit sursei citate, ca demersul sau pleaca de la problemele reale care afecteaza viata de zi cu zi a milioane de romani, scopul fiind acela de a-i semnala premierului cele doua intentii anuntate de institutiile guvernamentale de specialitate referitoare la reglementarea modului de compensare a medicamentelor si a introducerii operatiunii de coplata.
"Va solicit, domnule Emil Boc, implicarea dumneavostra directa si imediata, responsabila, in a respinge aceste propuneri de acte normative irationale si inumane. Va solicit gasirea altor solutii, in primul rand asigurarea unei finantari care sa permita functionarea sistemului, chiar la limita minima, dar care poate satisface achizitionarea de medicamente de persoanele care in acest an au salariile si pensiile inghetate, de fapt chiar mai mici decat anul trecut, in conditiile in care preturile medicamentelor vor creste din luna aprilie", ii scrie Nicolaescu, primului-ministru Emil Boc.
Fostul ministru ii mai cere in scrisoarea sa actualului premier sa dea dovada "de cumpatare" si sa nu permita "adoptarea proiectului contractului cadru asa cum a fost prezentat cu prevederi aberante si nici a altor acte normative care fac din pacienti cobaii Romaniei fara o evaluare corecta a impactului pe care-l produc asupra oamenilor".
"In caz contrar, domnule prim-ministru, trebuie sa va asumati genocidul impotriva poporului roman. (...)Sper si cred ca si dumneavoastra ati aflat cu ce probleme grave se confrunta sistemul de sanatate, in special, din cauza subfinantarii acute. Pentru acest motiv si pentru inca multe altele grupul parlamentar PNL din Camera Deputatilor a depus deja o motiune simpla referitoare la situatia dezastruoasa din sanatate si a propus o serie de solutii, cu sinceritate si credinta ca acestea pot ameliora partial situatia dramatica existenta", spune liberalul.
Eugen Nicolaescu a tinut sa il informeze pe Boc ca ambele proiecte - reglementarea compensarii medicamentelor si coplata - "urmaresc numai acoperirea deficitului major de finantare numai de catre cetateni, fie prin plata consultatiilor de la medici, fie prin cresterea contributiilor pacientilor la nivelul de compensare a medicamentelor, concomitent cu micsorarea compensarii pretului de catre stat prin ministerul sanatatii si casa nationala de asigurari de sanatate in vederea obtinerii de economii ale statului in detrimentul oamenilor".
El a adaugat ca "prin schimbarea propusa privind sistemul de compensare va creste plata efectiva a pacientilor la retetele compensate si de peste 10 ori decat in prezent", ceea ce va insemna schimbarea tratamentelor cu medicamente mai ieftine, iar pentru aplicarea noului sistem circa 8 milioane de romani vor trebui sa mearga intr-o luna la medic pentru prescrierea retetelor cu medicamentele ieftine chiar daca acestea nu vor avea acelasi efect terapeutic.
"Nu stiu cum va puteti imagina ca in 21 de zile lucratoare circa 11.000 de medici de familie vor putea consulta si prescrie 8 milioane de retete, circa 35 pacienti pe zi, pentru a le putea oferi oamenilor posibilitatea sa-si cumpere medicamente mai proaste si mai ieftine decat utilizau in mod normal, cu toate ca in multe cazuri asmenea substituiri nu sunt posibile din punct de vedere medical. Credeti ca economisirea a circa 10% din fonduri, cat se estimeaza, merita acest efort din partea medicilor si pacientilor, aceasta stare de agitatie pentru niste oameni bolnavi", a adaugat liberalul. (sursa: Mediafax)