Peste 87 la suta din voturi, pentru alegerea directa a presedintelui R.Moldova
Data publicarii: 06/09/2010
Peste 87 la suta dintre participantii la referendumul constitutional desfasurat duminica in Republica Moldova au votat pentru alegerea directa a presedintelui tarii, potrivit rezultatelor oficiale partiale publicate de Comisia Electorala Centrala, relateaza Info-Prim Neo, in pagina electronica.
Potrivit datelor de la ora 23.30, publicate de CEC pe site-ul sau, pentru alegerea directa a sefului statului au votat 87,41 la suta din participantii la procesul de votare, in timp ce 12,59 la suta au votat impotriva.
Deocamdata nu este cunoscuta optiunea alegatorilor care au votat in strainatate.
Conform datelor preliminare anuntate de CEC dupa ora 23.00, prezenta la vot a fost de 29,67 la suta din alegatori. Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a precizat ca rezultatele anuntate sunt partiale, deoarece nu au fost primite datele de la toate sectiile de votare din raionul Dubasari si de la cateva sectii din Occident.
Cetatenii moldoveni au votat duminica in cadrul unui referendum constitutional crucial pentru viitorul tarii, referitor la alegerea directa a presedintelui Republicii Moldova.
Sectiile de vot au fost deschise intre orele 7.00 si 21.00 (7.00-21.00, ora Romaniei).
Pentru validarea scrutinului este necesar ca o treime dintre alegatorii inclusi pe liste sa fi votat, iar pentru ca seful statului sa fie ales prin vot direct trebuie ca majoritatea celor prezenti la referendum sa se fi exprimat in acest sens.