Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Planul de asasinare a lui Ceausescu, din anii '80

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Un grup de profesori universitari din Cluj a hotarit, la inceputul anilor '80, asasinarea lui Nicolae Ceausescu, a declarat, ieri, profesorul de drept Raul Volcinschi, fost membru al grupului de complotisti si actual consilier in Ministerul de Interne. Raul Volcinschi a aratat ca toata povestea a inceput prin 1980, cind un grup de profesori universitari din Cluj l-a insarcinat cu misiunea de a racola o echipa capabila sa-l asasineze pe Nicolae Ceausescu. In 1981, Volcinschi l-a cunoscut, intr-un parc in Craiova, pe Viorel Roventiu, de meserie soferunde au ajuns sa comenteze faptul ca romanii o duc din ce in ce mai greu. Cei doi au pastrat legatura, iar Volcinschi i-a propus sa participe la un plan de asasinare a dictatorului Ceausescu. Roventiu a fost de acord si i-a spus profesorului ca are doi prieteni care-l pot "ajuta".
    La inceputul lunii septembrie 1983, Viorel Roventiu, impreuna cu un consatean, Petre Nastase si cu un coleg, Nicolae Stanciu, a spart sediul postului de Militie din localitatea Osica de Sus-Olt, de unde a furat doua pistoale mitraliera, 300 de cartuse si zece incarcatoare. Toata munitia a fost ingropata in curtea unei case dintr-o comuna din judetul Giurgiu, care apartinea unei femei cu care Roventiu era in relatii de concubinaj. Dupa citeva zile, Volcinschi l-a sunat pe Roventiu si i-a comunicat ca Nicolae Ceausescu urmeaza sa faca o vizita de lucru la un CAP din judetul Giurgiu si ca ar fi oportun sa actioneze. Intre timp, forte ale Militiei si Securitatii au fost puse in alerta, in cautarea armamentului furat, iar Ceausescu a renuntat, in ultimul moment, sa se mai deplaseze la Giurgiu. De fapt, timp de aproape trei saptamini, Ceausescu nu a mai iesit, pina cind cei trei nu au fost arestati.
    Intre timp, Ceausescu si-a schimbat destinatia vizitei spre Calarasi. Atunci, Roventiu, Nastase si Stanciu s-au deplasat cu un autoturism la Calarasi, unde era ascunsa munitia si armamentul. La intrarea in localitate, un echipaj al Militiei le-a facut semn sa opreasca, dar Roventiu, care era la volan, a fortat trecerea. "Am reusit sa scapam. Nu puteam sa opresc, pentru ca in masina erau armele. Am abandonat masina, pe care am acoperit-o cu o prelata", a afirmat Roventiu.
    Intre timp, tatal lui Nicolae Stanciu a spus unor persoane ca fiul sau ar fi implicat in furtul armelor din Olt. Astfel ca, in 24 septembrie 1983, cind a ajuns acasa in satul Remus-Giurgiu, Stanciu a fost arestat, in baza unui mandat de cinci zile. In aceasta perioada, Roventiu si Nastase erau cautati in zona Calarasi, barajul Borcea, pina la localitatea Ovidiu, din judetul Constanta. Actiunea de cautare era condusa chiar de Tudor Postelnicu, seful Directiei Securitatii Statului si Ioan Homosteanu, ministrul de Interne, a spus Viorel Roventiu.
    Cei trei au fost condamnati la moarte de catre Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. Ulterior, Volcinschi a afirmat, ieri, ca a intervenit pentru inlaturarea pedepsei capitale pe linga Simion Pop, cel care a intemeiat Militia in Romania in '56. Astfel, cei trei au fost, ulterior, condamnati la cite 20 de ani de detentie pentru furt calificat in paguba avutului obstesc, avind consecinte deosebit de grave, pentru tilharie si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.
    Dupa revolutia din decembrie 1989, profesorul Volcinschi a solicitat procurorului general al Romaniei, Gheorghe Robu, promovarea unui recurs extraordinar in cazul celor trei. Robu a admis cererea de recurs extraordinar, dar din cauza inversarii unei cifre pe adresa emisa de catre Procuratura Generala, cei trei au ramas in inchisoare, pe motiv ca nu corespund actele. Ulterior, judecatorii militari au hotarit ca acestia merita sa-si ispaseasca pedepsele.
    Nicolae Stanciu a fost eliberat din inchisoare in februarie 1998, dupa ce instanta i-a intrerupt executarea pedepsei din motive medicale, iar Petre Nastase a fost eliberat conditionat in iunie 1998. Roventiu a fost eliberat din penitenciar, in 15 martie a.c., in urma decretului de gratiere al presedintele Emil Constantinescu, act pe care figura si Stanciu. (Dan POPA)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri