Mai mult decit macabru
Romanul care fura mortii dintr-un cimitir din Cipru
Data publicarii: 22/03/2010
El a recunoscut ca a vandalizat mormintele a trei arhiepiscopi. Si sicriul fostului presedinte al tarii disparuse anul trecut, dar a fost readus in cimitir.
Sicriele in care se aflau cadavrele a doi fosti arhiepiscopi din Cipru au fost furate dintr-un cimitir din Nicosia, a anuntat ieri politia. Potrivit purtatorului de cuvint al politiei, Michalis Katsounotos, furtul sicrielor lui Sofronios III (1865-1900) si Kyrillos II (1909-1916) a fost descoperit in cursul diminetii de pompieri in cimitirul Ayios Spyridonas, unde un corespondent anonim a semnalat un incendiu. Mormintul unui al treilea arhiepiscop, Kyrillos III (1916-1933), a fost vandalizat, dar sicriul sau nu a fost furat. "Se pare ca ne confruntam inca o data cu o infractiune imorala si, din nefericire, societatea noastra include spirite bolnave", a afirmat Katsounotos, subliniind ca furtul nu are o motivatie clara. Cimitirul, care se afla linga comisariatul de politie, a fost incercuit de fortele de ordine, care cauta eventuale indicii.
Principalul suspect este un barbat in virsta de 34 de ani, care a recunoscut ca a vandalizat cele trei morminte. Associated Press sustine ca barbatul este roman. Nu este clar ce s-a intimplat cu cei deshumati, dar purtatorul de cuvint al politiei a declarat ca "din investigatiile preliminare rezulta ca ramasitele arhiepiscopului Kyrillos II fusesera inhumate in alta parte, intr-un sat din districtul Limassol".
In decembrie, cadavrul fostului presedinte cipriot Tassos Papadopoulos a fost furat dintr-un cimitir situat in apropiere de Nicosia, unde fusese inhumat in urma cu un an, un furt care a socat populatia si clasa politica. Cadavrul a fost gasit la 8 martie, dupa un apel telefonic anonim. Trei persoane au fost arestate in cadrul acestei afaceri, dintre care una ispaseste deja o pedeapsa cu inchisoarea pe viata pentru doua crime si un viol. Furtul are loc cu doua saptamini inainte de Pastele Ortodox, cea mai importanta sarbatoare religioasa de pe insula.