Un elev a ajuns la spital cu traumatisme dupa ce a fost batut de un profesor
Data publicarii: 20/03/2010
Un profesor de la Scoala Generala din localitatea Munteni-Buzau din judetul Ialomita este cercetat de politisti dupa ce a lovit, cu pumnii si palmele, un elev de 14 ani, in timpul orei, in urma incidentului adolescentul ajungand la spital cu traumatism cranian si traumatism toracic.
Baiatul a fost internat la Sectia Chirurgie si este in afara pericolului.
Adolescentul le-a spus politistilor care au mers la spital ca vineri, in timp ce se afla la scoala, a fost lovit cu pumnii si palmele, in cap si torace, de catre un profesor, pe motiv ca facea galagie in timpul orei.
Pe numele profesorului, in varsta de 58 de ani, din municipiul Urziceni, a fost intocmit dosar penal pentru lovire sau alte violente, iar Politia a sesizat in acest caz atat Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ialomita, cat si Inspectoratul Scolar.