Catre Bologna cu scepticism

"Sistemul Bologna" nu e, asadar, o fatalitate care s-a abatut peste noi, ca viforul in miezul iernii, ci este un proiect academic, venit dintr-o vointa comuna a pedagogilor europeni. E imposibil de precizat ce final va avea.

De mult prea putine comentarii a avut parte un articol foarte interesant, publicat in editia din 11 martie 2010 a gazetei, sub titlul "Experiment academic esuat cu 50.000 de cobai la Iasi". Articolul se refera la asa-numitul "sistem Bologna", care e un proiect reformator paneuropean (lipseste, din prudenta si conservatorism, Marea Britanie), la care a aderat dintr-o fatala neatentie si Romania. Prin urmare, aceasta reforma priveste cam 98 la suta din universitatile europene, de la cea din Porto la universitatea din Krakow, de la universitatea din Utrecht la aceea din Bologna etc.

Reforma nu e, asadar, o fatalitate care s-a abatut peste noi, ca viforul in miezul iernii, ci este un proiect academic, venit dintr-o vointa comuna a pedagogilor din UE si dintr-o sfortare mentala comuna. Este drept ca Romania putea refuza sa adere la acest experiment neincheiat si cu prea putine sanse de a se incheia vreodata in forma in care a fost conceput.

De-o pilda, ca sa venim si la ilustratii, pe site-ul Universitatii din Bologna, reforma e mentionata expres, in termeni hotariti, dar se aminteste acolo ca transformarile vor continua si in 2011. Tot acolo, negru pe alb, sint mentionate si facultatile universitatii, ceea ce arata ca sistemul Bologna e inca la inceput chiar la Bologna, fiindca nu a condus la desfiintarea facultatilor in favoarea departamentelor. As preciza ca departamentul e o entitate inglobanta, o "suprafacultate", mai precis, o suma de facultati compatibile intre ele, in cadrul caruia studentul ar avea toata libertatea sa migreze, in functie de interesele lui, din curs in curs si din profesor in profesor. Un tinar ar putea incepe, sa zicem, cu un curs de Ontologie (de la fosta facultate de Filosofie), ar putea naviga spre un curs de Latina (de la fosta facultate de Litere), ajungind intr-un final sa audieze si un curs despre Razboiul celor doua Roze (de la fosta facultate de Istorie) sau unul de Dogmatica (de la Teologie). Se presupune ca studentul nostru si-ar alege acest traseu sprijinit nu numai pe inteligenta lui, dar si pe inteligenta unui tutore (ales dintre actualii profesori). Traseul nostru e doar o ipoteza din mai multe pricini. El nu ar interesa, cred, pe nimeni (intrucit e inventia mea), facultatile de la „Cuza" (Filosofie, Istorie, Litere etc) nu s-au unit inca intr-un departament umanistic (desi migratia studentilor e, totusi, posibila in principiu) si, in sfirsit, functia de tutore nu e specificata nicaieri. Dar principalul motiv este imposibilitatea studentului de a avea optiuni rationale inca din primul an de studii. Nu vad in ce chip ar putea fi surmontata lipsa lui de experienta. Tutorele e deocamdata o fictiune.

Voi repeta, mai intii, o afirmatie de mai sus: sistemul este atit de radical, atit de minutios, incit nicaieri nu a fost dus pina la capat, nici in Ungaria, nici in Norvegia, nici in Spania, nici in Bosnia, nici in Italia (si, desigur, nici la universitatea din Bologna). Voi observa, de asemenea, ca situatia economica a Romaniei este perfect incompatibila cu acest sistem. Si voi incheia aceasta sectiune a articolului cu o remarca foarte simpla: in Romania, sistemul a adus mai mult ponoase decit foloase. In primul rind, prin reducerea ciclului de licenta  la trei ani. Dupa trei ani, studentul trebuie sa prezinte o lucrare de licenta (o teza), in care sa faca dovada ca a acumulat cunostinte si abilitati de munca suficiente. E un rastimp mult prea scurt, oricit de constiincios si indirjit ar fi ipoteticul nostru student. Tezele pretind o specializare care nu se poate obtine in numai trei ani de lecturi. In mod normal si rational, cursurile de licenta ar trebui sa dureze patru ani, precum era in trecut, precum e si astazi in SUA.

Sa repetam. Cind ar fi deja admis in universitate (presupunind ca facultatea nu ar mai exista), studentul ar trebuie sa aleaga un traseu academic. El ar trebui sa examineze citeva sute de programe si sa discearna in aceasta babilonie cam ce cursuri i-ar fi de folos in viata. Repet: acest moment e o imposibilitate. Studentul nu va fi in stare sa opteze corect (dar ce inseamna "corect" aici?), fiindca nu are nici pregatirea si nici intelegerea necesare. Termeni precum Lexicografie, Filosofia mintii sau Antropologie politica nu-i vor spune absolut nimic. El nu va putea face apel nici la ajutorul unui tutore. Intii ca tutorele nu exista si, al doilea, tutorele nu va fi interesat sa-l indrepte catre disciplinele de la o alta facultate, din motive care au fost indelung explicate in articolul pomenit la inceput.

Ca peste tot, si in ceea ce priveste "sistemul Bologna" exista entuziasti si sceptici. Se intelege din cele insirate pina aici ca fac parte din a doua categorie.