Situatia din Extremul Orient, si asa tensionata, a fost complicata si mai mult de cadoul nord-coreean catre Statele Unite, de 4 iulie. Guvernul comunist de la Phenian a ales aceasta zi pentru a-si testa rachetele balistice, dintre care una - Taepodong 2 - poate atinge Hawaii si Alaska, teritorii americane. Mai mult, nord-coreenii se mindresc si cu un program nuclear despre care nu se stiu prea multe si al carui potential de destabilizare a regiunii nici nu mai trebuie comentat.
Consiliul de Securitate ONU trebuia sa finalizeze, vineri, dezbaterile asupra unui proiect de rezolutie inaintat de Japonia, Statele Unite, Marea Britanie, prin care atitudinea Coreei de Nord este plasata sub prevederile Capitolului VII din Carta ONU. Aceasta cupola juridica le este rezervata statelor care, prin actiunile lor, ameninta grav securitatea internationala. Proiectul prevede impunerea de sanctiuni regimului de la Phenian, inclusiv un embargo asupra transferului de resurse financiare, de materiale si de tehnologii care ar putea fi utilizate in dezvoltarea programului de constructie a rachetelor, ca si a celui nuclear. Coreea de Nord este somata sa puna capat imediat dezvoltarii, testarii, desfasurarii si proliferarii rachetelor balistice si este chemata sa reia convorbirile in sase (cele doua state coreene, SUA, Rusia si Japonia) asupra programului sau nuclear.
Pina aici, totul este clar: procedurile definitorii pentru forul mondial au fost respectate, iar statele-membre in Consiliul de Securitate au trecut la negocieri.
Se poate destul de usor anticipa tactica initiatorilor. China este aliatul si protectorul regimului de la Phenian, astfel ca ea nu va accepta, probabil, instituirea unor sanctiuni. De altfel, nici nu este foarte clar in ce masura ONU poate controla transferurile din strainatate destinate programelor coreene - in orice caz, nu le va putea controla niciodata pe cele chineze. Alaturi de Beijing se gaseste, desigur, Rusia, care avertizeaza impotriva unor gesturi emotionale, care nu ar face decit sa inrautateasca situatia.
Probabil ca in spatele usilor inchise ale sediului ONU din New York se tranzactioneaza indulcirea tonului rezolutiei (poate chiar renuntarea la sanctiuni), in schimbul abtinerii chineze si, cine stie, poate se va obtine chiar sprijinul Moscovei. Intre timp, diplomatia americana si cea japoneza isi manifesta deschis opozitia fata de politica regimului lui Kim Jong Il. Aceasta, nu in speranta ca vor schimba ceva - la Phenian nu se schimba nimic sau aproape nimic, niciodata, ca urmare a presiunilor externe. Statele Unite si celelalte puteri occidentale urmaresc, asa cum e si normal, sa mareasca pretul simbolic pe care il vor plati chinezii sau rusii, daca vor continua sa tolereze atitudinea sfidatoare a Phenian-ului fata de statele din regiune si intreaga comunitate internationala.
Se poate spera ca guvernul de la Beijing nu va adopta o atitudine chiar atit de inflexibila in dosarul nord-coreean. Chiar faptul ca, inainte de 4 iulie, i-a recomandat incomodului sau aliat sa nu procedeze la test sugereaza o anumita stare de inconfort la Beijing. Dupa cum se stie, insa, China nu dispune de un control chiar atit de substantial, incit sa poata bloca initiativele bizare ale vecinului sau. Alianta sino-coreeana nu urmeaza tiparul patron-client, caz in care ar exista mai multe motive de optimism in privinta securitatii regionale. Ea seamana mai degraba cu aranjamentul de la sfirsitul anilor '40 - inceputul anilor '50, cind China comunista i-a sprijinit pe emulii sai coreeni in incercarea de a invada Sudul si, mai apoi, in rezistenta contra interventiei americane (desfasurata sub egida ONU).
Inconfortul Chinei vine in primul rind din faptul ca excesul de personalitate al liderilor de la Phenian ii complica relatia cu Japonia, destul de tensionata in ultimii ani. In luna septembrie se va retrage din functie premierul nipon Junichiro Koizumi, pe care chinezii il considera vinovat de tendinte "militariste" si "revansiste" (cu referire la interpretarea rolului Japoniei in cel de-al doilea razboi mondial). China spera intr-un nou inceput in relatia politica pe care trebuie s-o dezvolte cu Japonia si nu doreste ca pozitia sa de avocat al Phenian-ului sa compromita sansele de relansare. Nervii par din ce in ce mai intinsi la Seul, protestele diplomatice ale guvernului sud-coreean fiind acompaniate si de miscari de strada indreptate contra agresivitatii Nordului.
Acest inconfort nu este de natura a schimba optiunile majore ale conducerii chineze, mai ales ca statutul Chinei de superputere economica in devenire o va face tot mai putin sensibila la punctele de vedere ale vecinilor. S-ar putea, insa, ca factorii regionali - in primul rind, prestigiul regional al Chinei - sa se conjuge cu alte calcule si sa incurajeze Beijingul sa ia o atitudine mai ferma fata de aliatul sau rebel. Este cert ca gravitatea situatiei a fost sesizata, iar diplomatia chineza ar putea decide ca nu este cazul sa se joace prea mult cu nervii japonezilor si americanilor.