Despre dihanii si dihonii arhitectonice

Mirlania si manelismul in loc de curent cultural covirsesc prin amploare, caci arhitectura de azi pare a fi pierdut meciul cu civilizatia, cultura si mediul.

Cind plecam de la „Ziarul de Iasi", imi placea sa fac doar citiva pasi in sus spre „Elena Doamna" si s-o iau apoi la sting, pe strada numita azi „Otilia Cazimir". Este aici una dintre cele mai frumoase zone ale Iasilor: patriarhala mahala a Beilicului (cindva a fost aici resedinta beiului, un fel de ambasador al Sublimei Porti la Iasi). Nu stii ce sa admiri mai mult: casele scriitorilor Teodoreanu, casa-muzeu a Otiliei Cazimir, biserica Zlataust sau minunatele case particulare cu arhitectura oraseneasca interbelica. Dupa 90 a aparut aici si un bar cochet, cu citeva masute afara, unde veneam cu prietenii de la „Ziarul...", de la defunctul Club 8, cu amicul Bogdan Ulmu. Uneori veneam si singur si imi cumparam o piine calda de la brutaria de vizavi, astazi desfiintata (n-aveti ideee ce senzatie placuta ai cind bei bere rece si maninci piine abia scoasa din cuptor).

Astazi, in zona Beilicului au inceput sa se ingramadeasca plicticoasele blocuri cu termopane. Asa fac astia: unde mai gasesc o gradina libera, pac!, alt blocotoi. Planteaza blocotoaie din astea pe unde apuca, din streasina in balcon, din gard in gard. Singura lor grija - banul! Nu conteaza ca prin enormitatea lor, prin perfectiunea formala si fara stil a liniilor si contururilor sterse si banale aceste blocuri nu se potrivesc cu maruntele casute patriarhale si strica farmecul acestei zone istorice. Totul este banul, profitul. Ma intreb cine a dat aprobare sa se construiasca aici? Apoi: a intervenit cineva din cei abilitati sa opreasca masacrarea zonei de catre cladirile-dihanii?

Si in alte parti din Iasi, zone si monumente istorice sint agresate in acest mod. La atitea pierderi pe care le-a suferit patrimoniul cultural al Iasilor in vremea comunista se adauga, in ultimii 20 de ani, altele. Strada Cuza-Voda, cu gangurile si curtile interioare din spatele blocurilor, se afla in pericol. Gara Veche arata jalnic si „inospitalier" (parerea unui specialist - Lucian Vasiliu in „Convorbiri literare", iulie, 2009). Iar strada emblema a Iasilor, mindria de altadata, am numit strada Lapusneanu, nu mai are aproape nimic din aura ei veche. In ultimele doua cazuri problemele sint extrem de delicate; si unui nespecialist (ca mine, de pilda) ii par insurmontabile.

                                                        *

Sa spunem citeva lucruri si despre constructiile private ridicate in anii postrevolutionari. Este vorba, in primul rind, de viloaiele noilor imbogatiti. Unde te intorci, vezi etaje, garaje, terase, balcoane largi cu zeci si zeci de „popice" de ciment: bortoase, toate la fel (cine dracu face hizeniile astea bortoase?). Iar apoi „capacele", adica acoperisurile, cit mai sui, in zeci de ape, chinuind sarpantele si invelitorile. Noii imbogatiti au trufia desarta de a avea „capac" personalizat. Pe vremea lui Ceasca umbla cu o Dacie rablagita pe care o „personaliza" cu acel catel „da din cap" sau cu mileuri cu bibiluri lucrate de mina. La noul imbogatit rabufnesc suferintele si ranchiunile ancestrale. A avut ma-sa doua chichinete de odai, acum are camere cit un hotel, chit ca nu-i folosesc la nimic. N-a avut baie, acum „si-a tras" doua piscine. A avut un acoperis de bun simt in patru ape, acum are in zeci de ape. Inainte sarea pirleazul, acum isi face, frate, o cogeamite poarta hida, cu tepoaie din fier forjat sa le intre in cur alora care vrea (dezacordul gramatical e al noilor imbogatiti) sa le fure averea. Avea un gard de nuiele prin care se hiriiau ciinii, acum isi face unul de doi metri din beton - tot sa nu-l fure (hotul, se stie, isi pazeste averea mai dihai decit omul cinstit).

Acelasi amestec trist intre mentalitate si posibilitatea materiala se intilneste si in cartierele nou ridicate, „rezidentiale". Vezi strazi mai inguste ca ulitele de la Cogeasca Veche si case mai mari ca un conac. N-ai unde pune un stilp sau o canalizare. Personal, era sa iau in fund un gipan pe o asemenea hudita.

Asadar, avem de-a face cu rurbanul si becalizarea arhitectonica. Rurbanul e acel ipochimen cu mentalitate intre rural si urban, prost asimilate amindoua, care isi impune gustul in fata unor oameni care au invatat sase ani cum sa gindeasca arhitectonic. Ma refer, desigur, la arhitecti. Prostul gust, reprezentat de comanda in arhitectura, devine stapinul autoritar al obiectului arhitectural. Atunci totul iese agresiv si grosolan, ca o oana zavoranu agresiva, vopsita ca o sorcova si ingrozitor de vulgara. Mirlania si manelismul in loc de curent cultural covirsesc prin amploare, caci arhitectura de azi pare a fi pierdut meciul cu civilizatia, cultura si mediul.

Goana dupa profit a arhitectilor (profit din nimicul pe care il ofera comanditarul) le intuneca imaginatia si o inlocuieste cu comertul. Nu lupta pentru convingeri si calitate, nu lupta cu prostia si mirlania celor cu bani. Nu mai vorbesc aici de cei (desigur, cei mai multi) care construiesc de capul lor, fara arhitect. Vai! Mult ne-a mai stilcit comunismul, de am ajuns cu atita lipsa de gust, cu atita trivialitate la nivelul receptarii culturale, care iese precum transpiratia prin pori si in casele pe care ni le facem.

Pe de alta parte, arhitectii au dreptate. Urbanismul, din nefericire, e legat de politica. De aici vulnerabilitate sa. Pentru a pune in practica unele idei urbanistice este nevoie de vointa si sprijin politic, manifestate in afara intereselor de grup sau personale. Presiuni de toate categoriile se fac la nivelul administratiilor locale, care de multe ori cedeaza, cu toate ca in Romania exista legislatie in domeniul urbanismului armonizata cu preceptele europene. Dar aceasta legislatie nu este respectata. De exemplu, Planul Urbanistic General (PUG). El trebuie sa fie deasupra oricaror interese personale, sa fie in interesul general al comunitatii. Or, nu este!

Locuirea, circulatia, invatamintul, cultura si religia, sportul si divertismentul, industria si transportul, sanatatea si mediul natural sint componentele confortului urban. La toate acestea trebuie sa raspunda un PUG. Dar el, in Iasi, nu este respectat si noi toti simtim zilnic inconfortul orasului nostru, ne pierdem sanatatea, mintea, cumpatul, ca gaina umbletul, vorba cintecului.

Mai vreti concluzii?