Dupa o perioada de relativa acalmie, ritmul evenimentelor diplomatice si de politica externa in care este implicata Romania a devenit ametitor. Presedintele Basescu se afla in Germania, unde incearca sa inlature ultimele reticente ale clasei politice germane in perspectiva ratificarii parlamentare a tratatului de aderare a Romaniei la UE. Ofensiva sarmului prezidential a vizat mai ales Bundestag-ul, unde se fac simtite si cele mai ingrijoratoare rezerve, dar nu o va ocoli nici pe doamna Merkel. Dincolo de comert si investitii, eternele subiecte de pe agenda bilaterala, doamna cancelar va trebui convinsa ca, odata intrata UE, Romania nu va deveni o noua Polonie, exportindu-si tensiunile politice si ideologice interne in politica externa si in spatiul comunitar. Si nici o noua Ungarie, gata sa promoveze politici economice iresponsabile, spre a-si premia cetatenii pentru rabdarea dovedita in cursul procesului de aderare. La ora aparitiei acestui articol, se vor sti, probabil, mult mai multe despre rezultatele acestei vizite. Cert este ca relatiile bilaterale se vor imbunatati, in plan politic, tratatul se va debloca si - trecind intr-o zona ideologica mai discreta - Traian Basescu si Partidul Democrat vor primi incurajari consistente din partea crestin-democratilor germani, in perspectiva integrarii in Partidul Popular European. De un lucru, insa, trebuie sa fim constienti: dupa "rebeliunea" poloneza, Berlinul nu va mai conferi nici unui stat est-european coronita unor relatii privilegiate - si cu atit mai putin vesnicului corigent, Romania.
Premierul Tariceanu, in ceea ce-l priveste, continua sa urmareasca relatia cu institutiile comunitare. Vizita la Bruxelles i-a permis, probabil, sa vina in contact (deocamdata neoficial) cu concluziile ultimului raport de monitorizare. Desigur, premierul si ceilalti membri ai cabinetului stiu la ce sa se astepte, dupa sirul parca fara sfirsit al inspectiilor trimise de Comisie. Oficial, seful executivului UE, Durao Barroso, l-a asigurat pe Tariceanu ca progresele Romaniei vor fi consemnate cu obiectivitate. Neoficial, s-ar putea specula, premierul roman a folosit ocazia pentru a-i explica interlocutorului sau de ce astazi, cu actuala configuratie parlamentara, e greu sa institui o Agentie de Integritate cit de cit contondenta. Ar fi interesant ce a raspuns Tariceanu daca presedintele Comisiei a avut cumva curiozitatea sa-l intrebe care este, pina la urma, majoritatea politica aflata la guvernare in Romania.
Poate ca mai interesanta a fost intilnirea cu presedintele Parlamentului European, Josep Borrell, in cursul careia premierul roman a primit asigurari ca raportul Comisiei nu va fi torpilat inutil de catre europarlamentari. In ceea ce priveste clauzele de salvgardare "tari", e normal ca Uniunea sa se abtina: ele nu sint eficiente decit ca amenintare, scopul lor este, prin definitie, unul preventiv, nu reactiv. Astfel ca acest ultim raport este asteptat la Bucuresti cu destul calm si, pe alocuri, chiar cu indolenta, desi in ultima vreme ritmul reformelor aproape ca a intepenit.
Relatiile bilaterale cu Germania, ultimele tuse la raportul de monitorizare si, desigur, apropiatul sommet francofon de la Bucuresti au pus in umbra, intr-un mod oarecum nemeritat, participarea romaneasca la sesiunea Adunarii Generale ONU. Reprezentata doar la nivel ministerial, Romania nu a avut, din cite se pare, lucruri noi de spus. Am putea spera, insa, ca alocutiunea de vineri seara a ministrului Ungureanu va face ca liniile majore ale politicii externe romanesti sa fie mai bine cunoscute pe plan international, mai ales in rindul tarilor cu care avem relatii mai putin consistente sau chiar mai reci. Altfel, convorbirile din culise si reuniunile diverselor organizatii internationale programate la New York pe durata sesiunii vor completa, cu siguranta, tabloul participarii delegatiei romane la acest eveniment de anvergura mondiala. Probabil ca, dupa 1 ianuarie 2007, opinia publica romaneasca va deveni mai sensibila fata de evenimentele internationale extra-europene, iar Organizatia Natiunilor Unite va deveni cu adevarat un centru de interes.
La intoarcerea in tara, toti cei trei demnitari mentionati mai sus vor avea de jucat roluri importante in desfasurarea reuniunii la virf a Francofoniei. Pentru Romania, este o excelenta ocazie de a se prezenta in fata lumii ca promotoare a unor valori. Nefiind francofona in sens strict, tara noastra a pus accentul pe mesajul universal de cooperare, pe care il transmite acest club. Se pare ca atit liderii politici marcanti, cit si demnitarii de rang secund si celelalte personalitati implicate in proiect au ales aceasta varianta, iar optiunea este una fericita. Pentru un stat care nu poate aspira la statutul de putere semnificativa pe plan mondial, organizatii internationale precum cea a Francofoniei vor constitui intotdeauna arene de manifestare extrem de utile. Dincolo de asteptatele reuniuni tête-à-tête cu liderii francez si belgian pe tema ratificarii tratatului de aderare, intilnirea de la Bucuresti ar putea marca redescoperirea unei utile vocatii extra-europene in politica externa romaneasca. O dimensiune pe care am pierdut-o acum mai bine de doua decenii si pe care nu ne-o poate furniza nici integrarea europeana, nici colaborarea la Marea Neagra, nici participarea la coalitiile pro-americane din Orientul Mijlociu.