vineri, 29.03.2024
De mai bine de cincisprezece luni, cititorii Ziarului de Iasi gasesc in acest colt de pagina, cu o oarecare frecventa, articole cu ambitii de analiza pe teme de politica europeana. Prioritara a fost, desigur, reflectarea procesului de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. In toate aceste articole, am incercat sa pastrez o rezerva specifica politologului, fara a accentua mai mult decit era cazul propriile opinii. Insa, asemeni celor mai multi dintre cititori, am convingeri, sperante si dezamagiri. Fara pretentia unui text prea ordonat, voi merge astazi pe aceasta cale, mai putin analitica.
Daca ar fi sa plasez in timp primul meu "contact" cu (pe atunci) Comunitatea Economica Europeana, m-as referi la cuplul Giscard - Schmidt si la Roy Jenkins. Apoi s-a schimbat garda, au venit Thatcher, Mitterrand, Kohl, iar la cirma Comisiei - Jacques Delors. Pe ei i-am cunoscut mai bine.
Din 1986 sper ca Romania va deveni stat-membru. Spania si Portugalia aderau (Grecia o facuse cu citiva ani inainte), asa ca am urmarit cu atentie dezbaterea si - desigur, cu maturitatea de care eram capabil la acea virsta - am concluzionat ca o eventuala prabusire a dictaturii ar trebui sa ne indrepte, cindva, catre Comunitate. Ignoram, pe atunci, semnificatia Actului Unic European si vedeam in CEE doar latura economica. Insa curind dupa aceea am inteles ca, de fapt, cele trei Comunitati exercitasera si o influenta politica majora pe continent. Asa am inceput sa-i pozitionez in peisajul trecutului pe De Gaulle, Adenauer, Brandt sau Heath.
Imediat dupa 1989, am reusit sa umplu citeva dintre lacunele de informare din anii anteriori. Procesul inceput la Maastricht lansase provocarea extinderii, si imi amintesc ca, pe atunci, mizam pe o integrare rapida, in opt-zece ani. Aveau sa fie, pina la urma, cincisprezece, pentru Romania si Bulgaria. La inceputul anilor '90, frustrarile fata de evolutiile politice si economice din Romania ma faceau sa sper ca, cine stie, europenii se vor bloca, astfel incit sa-i putem "prinde din urma". Era, evident, o eroare - am inteles, dupa aceea, ca e important ca ei sa mearga inainte, tocmai pentru a gasi resursele sa ne primeasca si sa ne stimuleze inaintarea.
Tot prin 1993-1994, am ajuns la concluzia - probabil, excesiv de pesimista, dar pe care, in linii mari, mi-o mentin - ca Romania nu poate progresa decit sub constringere. De aceea, cred ca datoram enorm tuturor statelor, instantelor, institutiilor care ne-au monitorizat si sanctionat, de-a lungul tuturor acestor ani. Uneori am fost nedreptatiti, alteori ni s-au aplicat grile prost concepute, dar, pina la urma, am profitat enorm. In ceea ce ma priveste, am inteles destul de tirziu ca adevarata problema, in perspectiva aderarii, nu o reprezinta nici democratia, nici stabilitatea macroeconomica, ci modul in care acquis-ul comunitar influenteaza raporturile de putere pe plan intern. Am incheiat negocierile cu UE atit de tirziu (si intram atit de tirziu) pentru ca la noi runda principala a bataliei pentru o "felie" mai consistenta din avutia nationala si pentru pozitii mai bune in blocstarturi, pentru viitor, s-a desfasurat, practic, in perioada 2000-2005.
Nu ma alatur celor care le ridica statui lui Blair, Chirac, Kohl sau Schröder, si spun ca, fara sprijinul respectivului lider, nu am fi inceput sau nu am fi terminat negocierile. Chiar in cazul lui Blair - marturisesc, e singurul pe care il simpatizez din aceasta insiruire - e exagerat sa afirmi ca a avut un aport decisiv. Mecanismul comunitar e mult mai complicat, iar a spune ca un om schimba, de unul singur, functionarea unui sistem este o ispita pe care politologii ar trebui s-o evite.
Am ridiculizat intotdeauna determinismele grosolane, de gen "nu vom intra in NATO pentru ca nu vor rusii" sau "nu vom fi primiti in UE pentru ca sintem majoritar ortodocsi". Nu mai e nevoie de comentarii. La fel de ridicole, dar mai interesante au fost sentinte de genul "nu va fi 1 ianuarie 2007, pentru ca Uniunea / Germania / Franta / Comisia / Parlamentul European nu poate accepta..." si aici urmeaza tot felul de gafe pe care le fac politicienii romani. Poate ca ar merita ca un student la jurnalistica sau studii europene sa scrie o lucrare de licenta cu titlul "Editorialistii romani si data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana". In ceea ce ma priveste - Euro-grimasele stau marturie - am sustinut tot timpul ca aderarea se va produce la 1 ianuarie 2007, si nu pentru ca am fi noi merituosi, ci pentru ca ei detesta sa lase in urma teme nefacute.
M-am bucurat sincer de esecul Constitutiei Europene in Franta si Olanda, pentru ca imi doresc o Uniune care sa dialogheze cu adevarat cu propriii cetateni. Ca Uniunea a fost si va ramine o constructie elitista, o stim, dupa cum stim ca multe lucruri bune nu s-ar fi intimplat daca cetatenii ar fi fost consultati mai des, in cei peste cincizeci de ani de integrare. Ma bucur de fiecare data cind sint darimate sperantele celor care viseaza o Uniune desprinsa total de Statele Unite sau ale celor care cred ca poti fi o superputere numai dupa-amiaza sau in weekend. Si ma mai bucur si cu alte ocazii, dar despre asta mai e timp si saptamina viitoare, si la anul!
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |