La masa artei

Ce gen de mesaje pot transmite tinerii artisti atunci cind li se pune pixul in mina? Mai e nevoie de intelectualii care comenteaza in exces arta, in incercarea lor de a gasi diferite forme de abordare a problemelor societatii prin intermediul creatiei artistice?

Studioul de practici si dezbateri artistice al Faculatii de Arte din Iasi propune un nou proiect (Table Talk, masa de discutii), initiat de Luminita Apostu, Delia Bulgaru si Anca Stefanica, prin care studentii sint invitati sa isi creeze propriul manual de arta.

Prezentat, intr-o prima faza, in spatiul Galeriei Aparte, proiectul se prezinta sub forma unei instalatii audio-vizuale-interactive. Pe doua mari proiectii video sint redate o serie de conferinte, prelegeri si interviuri ale celor mai bine cotati filosofi si teoreticieni ai artei, pusi intr-un dialog incomprehensibil intr-o discutie simultana. Intre cele doua proiectii e instalat un sistem ramificat de boxe in care sint redate interventiile sofisticate ale teoreticienilor: Foucault, Deleuze, Zizek... Intr-un colt al galeriei e o mica proiectie in care apare unul dintre cei mai prolifici si controversati eseisti ai postmodernismului, Jean Baudrillard, ascultind, ginditor, discursurile celorlalti. In contrast cu aceasta instalatie de imagini ale comentatorilor contemporaneitatii si de discursuri care se suprapun fara nici un sens, intr-un amalgam Babel de concepte si argumente imposibil de urmarit in simultaneitatea lor, e pusa in tensiune o masa pe care se gasesc 9 carti supradimensionate, cu file albe, invitind vizitatorii sa intervina cu schite, desene, diagrame, fotografii, decupaje, comentarii despre felul in care vad ei arta si ar vrea sa li se predea arta. Cele 9 "carti albe" (cu aluzie la ideea unei carte blanche aux jeune créateurs) corespund celor 9 specializari ale facultatii de arte, insa studentii sint incurajati sa intervina liber, insa nu neaparat aleatoriu, in oricare dintre ele in acord cu cerintele conventiei de la Bologna in privinta promovarii interdisciplinaritatii.

Intr-o a doua faza a proiectului, aceste carti vor fi instalate in sala de lectura a bibliotecii Facultatii de arte, unde studentii vor putea aduce propriile contributii, pina la inchiderea anului universitar. In masura in care acest proiect va functiona, se va organiza si o a treia faza a proiectului, in cadrul unui seminar experimental de predare a informatiilor postate de studenti in mediul cartii, tratata de aceasta data ca manual de arta.

Speculind retinerea practicienilor artei fata de inflatia de teorii construite in jurul artelor si propunind mediul crearii propriilor modalitati de a vedea arta ca instrument creativ de observare si de comunicare a diferitelor situatii de viata, acest proiect sfideaza paradigma intelegerii expozitiei ca "loc al contemplarii" si "retragerii meditative", deschizind astfel spatiul unei regenerari a discursului democratic despre arta. Prin critica adusa conceptiilor romantice despre artistul boem care isi "creeaza propriul univers", izolat de lumea agitata a teoriilor despre arta, proiectul Table Talk avanseaza ideea unei noi sanse oferita artistilor "rupti de realitatea" problematicilor lumii contemporane de a demonstra ca pot tine pasul cu nevoile culturale ale comunitatilor de chestionare a consecintelor actiunilor artistice. Daca nu este nevoie de o multitudine de teoretizari ale demersurilor artistice, ce anume pot propune in loc? Ce gen de mesaje pot transmite tinerii artisti atunci cind li se pune pixul in mina? Mai e nevoie de intelectualii care comenteaza in exces arta, in incercarea lor de a gasi diferite forme de abordare a problemelor societatii prin intermediul creatiei artistice? Cum anume ar putea fi aplanata aceasta stare de razboi permanent intre teoria si practica artistica? In interesul cui se duce acest razboi? Cimpul de lupta se schimba de la o batalie la alta, iar strategiile se adapteaza reciproc. Ambele imperii se extind, unul peste granitele celuilalt. Va fi din ce in ce mai dificil sa se faca separarea intre cele doua teritorii, deoarece teoria a devenit o practica artistica, iar practica artistica se teoretizeaza continuu. Deja ne aflam intr-un nou caz de "istorie incheiata", in care doua imperii fuzioneaza intr-un nou continent, in sensul lui Michael Haneke si nu in sensul unei metafore psiho-geografice.