Macar Aeroportul, domnule prim-ministru!

Avind in vedere timpul limitat avut la dispozitie si resursele asemeni, cred ca nu ne mai putem propune mari proiecte, dar putem sa invatam sa gindim in mic, adica fiecare in patratica lui sa-si faca cit mai bine treaba si sa relationeze corect cu semenii, renuntind la sindromul Cain (care inseamna "a invidia"), valorificind bine timpul si celelalte resurse disponibile.

Instalarea noului guvern s-a vrut, in primul rind, o lovitura de imagine, menita sa opreasca prabusirea PDL si chiar sa mai salveze cite ceva, daca se poate, intr-un moment extrem de dificil pentru tara. Ar fi bine daca acest cabinet, data fiind viata sa - inevitabil scurta -, sa atinga cel putin trei obiective: sa asigure o stabilizare macroeconomica, un echilibru relativ al principalelor variabile ale economiei, cu sprijinul BNR, al FMI si UE, sa intervina rapid si adecvat in cazul calamitatilor naturale si sa organizeze alegeri corecte cit mai curind posibil.

Printre masurile de politica economica pe care le-as sugera ar fi urmatoarele:

- Reducerea cotei unice de la 16 la 12%. Aceasta ar permite atragerea mai multor investitii straine, data fiind lipsa capitalului autohton si sensibilitatea ridicata a celui strain la fiscalitate. Apoi, o astfel de masura ar reduce evaziunea fiscala, stiut fiind faptul ca cel mai bun mijloc de a o descuraja este de a o face ineficienta;

- Reducerea CAS-ului atit pentru angajator, cit si pentru angajat;

- Reducerea dobinzilor, chiar cu riscul depasirii tintei inflationiste, deja revizuita in crestere de Banca Nationala;

- Cresterea salariului minim la 800 RON si restituirea grabnica a restantei de 15% din salariile bugetarilor, plus indexarea tuturor salariilor cu inflatia inregistrata din 2008 incoace;

- Renuntarea la cheltuieli de achizitii de tehnica militara, gen avioane fara pilot, lasere, radare etc.;

- Cresterea investitiilor in lucrari publice, in energie verde si crearea de locuri de munca, mai ales in sanatate, educatie si infrastructura utila si stimularea prin masuri specifice a crearii de locuri de munca in sectorul privat.;

- Actiuni radicale pentru combaterea contrabandei si a evaziunii fiscale; 

- Cresterea masiva a impozitelor pe averea nejustificata prin munca cinstita, mergindu-se chiar pina la confiscarea ei;

- Efectuarea demersurilor potrivite pentru admiterea Romaniei in spatiul Schengen;

- Respectarea procentelor din PIB cuvenite drept cheltuieli bugetare pentru invatamint si sanatate;

- Utilizarea in mult mai mare masura a granturilor europene ce ne stau la dispozitie in cadrul diferitelor programe;

- Renegocierea contractelor pe energie;

- Stergerea dobinzilor la datoriile care, in mod evident, nu pot fi platite, ceea ce ar putea conduce la o restartare a economiei si o relansare a cresterii prin sporirea consumului, exporturilor si investitiilor (vezi, in acest sens, propunerile lui Paul Kedroski, senior fellow la Fundatia Kaufman, din, Foreign Policy pe ianuarie-februarie, p. 13.) s.a.

Probabil ca unii se vor mira, dar Kedroski propune chiar o anulare totala a datoriilor, fapt ce s-a mai petrecut in istorie, mai ales dupa crize majore, in cartea Leviticului vorbindu-se despre o stergere sabatica a datoriilor din 50 in 50 de ani, din motivele expuse. Am considerat totusi ca ar fi prea mult, dar sa ne amintim ca in toate religiile abrahamice dobinda sau camata sint interzise, si astfel am limitat propunerea la anularea dobinzilor impovaratoare, care sufoca tari, comunitati, companii, familii si indivizi, de dragul supraimbogatirii citorva bancheri sau camatari, lacomiei lor datorindu-se - cum stim -, in cea mai mare parte, si criza actuala.

Gasesc apoi ca unii ministri sint mult prea subtirei la toate capitolele care conteaza. S-a spus ca tineretea in sine nu trebuie sa fie decisiva in alegerea unui ministru bun, mai ales ca nu avem de-a face cu genii. Dau citeva exemple, cu speranta sa fiu mai bine inteles: ca in orice profesie, un macroeconomist se formeaza greu, prin multe acumulari si experiente, iar noi astfel de economisti avem foarte putini. Iar sa ai un Daniel Daianu, considerat intre primii o suta de economisti ai lumii, un om rar, cu o pregatire teoretica si practica exceptionala, si sa nu-l folosesti mi se pare o pierdere ireparabila, cu atit mai mult cu cit la Ministerul Economiei am avut trei ministri in trei ore si pina la urma ne-am ales cu un ilustru necunoscut, care nici pina astazi nu a anuntat nimic despre politicile sale economice, iar la Finante avem un tinar de 31 de ani, al carui mare merit am inteles ca este plasarea unor actiuni de stat pe piata americana, lucru de care cred ca era capabil pina si Dan Cirlan. (Sa retinem macar cea mai recenta dintre cartile d-lui Daianu, intitulata Cind finanta submineaza economia si corodeaza democratia, Iasi, Polirom, 2012). Apoi, fata de la Ministerul Muncii se distinge numai prin faptul ca e blonda si ca a facut scoala superioara la... Arad, iar cel de la Ministerul Agriculturii prin faptul ca a lucrat la Monsanto, celebra firma americana care a ars paminturile peste tot pe unde a trecut si care a anuntat ca ne va „bucura" si pe noi cu o sumedenie de organisme modificate genetic, iar lista ar putea continua...

Avind in vedere timpul limitat avut la dispozitie si resursele asemeni, cred ca nu ne mai putem propune mari proiecte, dar putem sa invatam sa gindim in mic, adica fiecare in patratica lui sa-si faca cit mai bine treaba si sa relationeze corect cu semenii, renuntind la sindromul Cain (care inseamna „a invidia"), valorificind bine timpul si celelalte resurse disponibile. Pina la urma, lucrurile mici le fac pe cele mari, de aceea cred ca ar trebui sa repornim de jos in sus, de la mic la mare. Asa cum a fost Boc, el a ajutat totusi foarte mult Clujul. In ce priveste Iasul, macar Aeroportul, domnule prim-ministru, macar Aeroportul!... Sa-l privim ca pe un tribut dat lui Dumnezeu, si nu ca pe o dorinta a noastra, caci „Dorinta naste saracie, spune Biblia, si nu invers, cum ne-ar lasa evidenta sa credem" (J. Attali, Evreii, lumea si banii, Univers, Bucuresti, 2011, p. 14). Pina acum, din pacate, cam asa s-a intimplat.