Reeducarea continua

Rezultatul acestei babilonii programatice e ca nu mai indraznim sa spunem ce gindim, dar ca ajungem sa credem toate figurile si vorbele goale pe care sintem siliti sa le ascultam, vizionam si repetam.

Aflam, de la supravietuitorii anchetelor, temnitelor si lagarelor de munca bolsevice care au apucat sa lase marturie despre infernul prin care au trecut, ca "reeducarea" s-a facut stiintific, dupa reteta. Astfel, pe linga batai, frig, foame si izolare, doua erau metodele cele mai eficiente. Prima era sa te faca sa nu mai ai incredere in nimeni, nici macar in tine, sa nu mai fii sigur pe nimic, nici pe oameni, nici pe principii. Modul in care se obtinea acest lucru era, de exemplu, introducerea in celula ta, adica in mica ta lume, a unor detinuti noi. Timp de o luna, de exemplu, noii detinuti erau complicii, prietenii tai. Totul decurgea normal, discutai cu ei si pareau ca au cam aceleasi idei cu tine, sau macar ca isi argumentau normal diferentele de opinie, sufereai impreuna cu ei, combateai impreuna cu ei, regaseai impreuna cu ei, chiar si in acele imprejurari carcerale, un graunte de umanitate si de normalitate. Intr-un miez de noapte insa, brusc, acesti prieteni navaleau peste tine, cu bite, lanturi si urlete bestiale, acuzindu-te de cele mai fantastice sau reprosindu-ti cele mai normale lucruri. Erau, brusc, alti oameni. Intorsi cu 180 de grade. Tot ce discutasesi cu ei pina atunci era folosit impotriva ta, si, in plus, iti erau aruncate in circa tot felul de acuzatii noi.

Si asta te ducea catre a doua metoda de reeducare. Trebuia fie sa "recunosti", uneori nici nu ti se spunea ce anume sa "recunosti" si trebuia sa gasesti tu ceva de care sa te acuzi singur si eventual sa-i implici si pe altii in imaginarul complot, fie sa repeti papagaliceste mirsaviile pe care ti le dictau sau impuneau anchetatorii (daca erai preot, sa "slujesti" o liturghie alterata blasfemator), fie sa repeti la infinit afirmatii mincinoase. Unii, dupa cum povestesc D. Bacu sau Gh. Bordeianu, ajungeau chiar sa creada ceea ce spuneau. In conditiile bestiale ale inchisorilor comuniste, aceste doua metode aveau darul de a fringe complet omul, de a-l "demasca", de a-i rapi chipul, identitatea pentru a-l transforma intr-un bot de plastilina umana usor modelabila. In esenta, deci, pentru a fi anihilat ca personalitate, ti se impuneau doua lucruri: 1. sa nu spui ce crezi, fiindca nu mai stiai ce sa crezi si care sint regulile jocului; 2. sa crezi tot ceea ce spui, adica sa asimilezi ca "ale tale" toate lozincile, minciunile si mirsaviile pe care te sileau sa le auzi, repeti, recunosti si semnezi.

Stiind aceste lucruri, vom intelege mai bine de ce, in Romania, de douazeci de ani incoace, avem o oligarhie politico-intelectuala care a trecut prin toate ideologiile. Introdusi, in campania electorala, in aceeasi celula de bloc cu noi, politicienii ne sint, timp de o luna, prieteni. Ne zimbesc de pe stilpi, garduri, capote de masini, ba chiar te astepti sa iasa din televizoare cu mina intinsa si zimbetul larg si sincer. Ne impartasesc pasurile, ne inteleg, ne aproba. Sau macar par oameni normali, chiar daca de alta parere. Apoi, brusc, in miez de noapte, dupa ce s-au anuntat rezultatele alegerilor, totul se schimba, si pornesc, cu girofaruri, impozite, violenta si nesimtire, la un nou asalt, de patru ani, asupra normalitatii.

Dar daca primii, politicienii, ne fac sa nu ne credem ochilor si sa ne suspendam orice capacitate sau pofta de a mai judeca, cei din oligarhia intelectuala au ca sarcina sa ne faca sa spunem tot ce spun ei si apoi sa credem tot ce ne silesc sa repetam la infinit. Primii ne produc stupefactia. Ceilalti ne alimenteaza conformismul. Primii sint produsul. Prost. Ceilalti sint publicitatea. Mincinoasa. Sau de o sinceritate secventiala. Membrii oligarhiei intelectuale sint cei care spun azi ca Iliescu e rau, miine ca Iliescu e bun. Azi ca elitele ne salveaza, miine ca elitele ne-au tradat si ne tradeaza. Azi ca UE e buna, chiar daca ne minte, pentru ca ne minte pentru binele nostru. Miine, ca UE a dat-o in bara cind ne cere sa fim mai permisivi cu incestuosii. Azi ca globalizarea e un dat, glorios. Miine ca globalizarea e sub semnul intrebarii si ca mai bine devenim cu totii protectionisti. Azi ca Basescu e comunist. Miine ca Basescu e cel mai tare anticomunist. Azi ca se arunca de la etaj daca Basescu se aliaza cu Iliescu. Miine ca: "I'm sorry, old boy, da' stau la parter, cel putin la parterul moral, si nu am unde si de ce sa ma arunc". Azi ca nu sintem destul de destepti ca sa le intelegem complexitatile tactice si oportunismele benefice, miine ca nimeni nu mai da atentie discursului etic al intelectualilor. Azi, ii publicam, premiem si laudam pe tinerii marxisti. Miine, anuntam ca toti cei care nu ii denunta pe tinerii marxisti sint dusmanii "valorilor" (adica dusmanii "nostri"). Azi, luam banii lui Vintu si il injuram pe Patriciu. Miine, invers. Poimiine, peroram impotriva "oligarhilor" si acceptam un ciubuc, o sinecura de la Presedinte. Azi, sa criticam, tovarasi. Miine: mai usor cu critica, baieti. Azi, euro-socialisti. Miine, adepti ai liber-schimbismului si ai "culturii vietii". (Orice asemanare cu persoane reale a persoanelor descrise in acest paragraf e reala si intentionata. Autorul le-a omis numele pentru ca s-a plictisit de ei. Spera insa ca vor sesiza aluzia si ca vor alege singura solutie onorabila.)

Rezultatul acestei babilonii programatice e ca nu mai indraznim sa spunem ce gindim, dar ca ajungem sa credem toate figurile si vorbele goale pe care sintem siliti sa le ascultam, vizionam si repetam. Prin anarhia politica si sociala, ni se rapeste coerenta interioara. Prin manipularea semantica, prin multiplicarea mediatica a oamenilor si ideilor lipsite de consistenta, ni se sugereaza sau impune ce sa gindim. Ni se dicteaza termenii. Din pacate, intr-o Romanie prinsa de zeci de ani intre cei care fura si cei care tin de sase, acesti termeni nu pot fi decit cei ai capitularii.

P.S.: Saptamina viitoare voi publica epilogul acesti serii de articole referitoare la "elita" noastra.