Stop the Tempo

Teatrul studentesc Ludic a montat la Iasi, in Clubul Presei, piesa de teatru Stop the Tempo, in regia lui Aurel Luca. Coregrafia este semnata de Alexandru Ignat. Piesa a fost jucata in premiera pe 6 aprilie, 2011, avind urmatoarea distributie: Diana Finkelstein, Nicoleta Petrisor, Radu Mihoc.

Piesa de teatru Stop the Tempo, scrisa de tinara regizoare Gianina Carbunariu in 2003, a fost jucata pentru prima data in Bucuresti, la Teatrul Luni de la Green Hours, in distributia urmatoare: Maria Obretin, Paula Gheorghe si Rolando Matsangos, cei trei dind numele personajelor din textul publicat pe internet de editura Liternet. De fapt, cele trei personaje nu au nici un nume, iar asocierea lor este una pur intimplatoare. Spectacolul a participat la festivaluri de teatru (Festivalul dramaturgiei romanesti, Timisoara, 2010, Festivalul Interetnic de teatru de la Arad, 2010) si a fost pus in scena si in strainatate (Bratislava, Carouge). Teatrul studentesc Ludic monteaza aceasta piesa la Iasi, in Clubul Presei, in regia lui Aurel Luca. Coregrafia este semnata de Alexandru Ignat. Piesa a fost jucata in premiera pe 6 aprilie, 2011, avind urmatoarea distributie: Diana Finkelstein, Nicoleta Petrisor, Radu Mihoc.

Ritmul de baza al societatii contemporane din Romania, preluat dupa revolutia din 1989 din Occident, este unul alert, al vietii de consum, al oamenilor care alearga sa faca bani de dimineata pina seara ("push the tempo"). Impotriva unui asemenea ritm al vitezei, trei tineri, al caror obiectiv devine decuplarea panoului de comanda, a sursei de lumina din cluburi, supermarket-uri, teatre, propun oprirea ritmului ce ne tine conectati la o viata superficiala, anosta, lipsita de consistenta ("stop the tempo"). Cei trei fara nume sint adusi impreuna de accidentul in care sint implicati, in urma caruia au un fel de revelatie a faptului ca trebuie sa se reintilneasca pentru a implini ceva, o misiune, o menire. Ca alternativa la orbirea produsa de conectare (reclame, job-uri non stop, cumparaturi peste cumparaturi), cei trei anarhisti aduc deconectarea. Faptul ca unul dintre personaje isi pierde auzul semnifica, poate, ca ei toti devin surzi la ritmul impus de societate, cautind un altul, pe masura ritmului respiratiei lor.

Utopia de a deconecta absolut totul, de la cluburi, supermarketuri si pina la televiziuni, ia sfirsit atunci cind doi dintre cei trei sint prinsi in timpul unei operatiuni, cu mina pe tabloul de comanda, electrocutindu-se. Mai ramine unul singur (cel care dadea startul panicii, tipind in mijlocul multimii), condamnat sa astepte in continuare ca ceilalti doi sa reapara, pentru a-si relua tentativele si a-si urma visul de deconectare absoluta a Romaniei: „Daca Romania ar fi conectata la un tablou mare de comanda, i-as da pur si simplu foc".

Limbajul piesei este destul de dur, in special datorita versurilor. Autorul poeziilor care apar in text este poetul Marius Ianus (volumele Manifestul anarhist si Ursul din container). Dintr-odata iti dai seama cu tristete ca personajele nu poarta un nume pentru ca unicul personaj, transformat din apelant in apelat, este chiar Romania: "Astazi nimeni vorbeste la televizor / Despre nimic (...) Nici o diploma nu mai poate certifica / Nici un fel de inteligenta. / In diplome se infasoara nimeni / Cind vorbeste despre nimic (...) La sfirsit o sa stii sa cistigi, Romania / Ai invatat sa faci bani? / Mai poti sa raspunzi, Romania? / Presedintii sint niste cretini, Romania/ Guvenul e o adunatura de cretini (...) Exista oameni care innebunesc pentru banii tai de jucarie / Ce-ai facut cu mama / O sa-mi faci si mie / Nici nu pot sa ma uit in ochii tai / (...) Nu cred ca stii sa plingi, Romania".

Daca nu ar fi existat modelul primei montari in regia Gianinei Carbunariu, i-as fi felicitat pe cei care au pus in scena piesa de la Iasi pentru inventivitatea de care au dat dovada in ceea ce priveste tehnicile de lucru (stop cadru, derularea cu incetinitorul, folosirea lanternelor pentru a lumina chipurile personajelor in intuneric-bezna, la rostirea anumitor replici), dar chiar si asa ei pot fi evidentiati pentru ca au facut posibila aceasta piesa de teatru la Iasi, folosind tehnicile regizorale deja enumerate, pentru jocul impecabil, pentru buna sincronizare dintre actori si pentru coregrafie.