Viata in direct la televizor

Pe scurt, se investeste multa patima in niste inscenari cusute cu ata alba, in vreme ce scena politica a devenit un ridicol reality show. O fi caraghios, dar nu conteaza, cita vreme audienta e in crestere.

In antepenultimul numar al "Suplimentului de cultura", Florin Lazarescu scria, vadit admirativ, despre "cetateanul Bris". Respectivul este un tinar (33 de ani) profesor de engleza, plin de umor, care a stiut mereu sa nu ocoleasca instigarile vietii si sa-si provoace tot felul de aventuri care de care mai stranii. Ultima? Este unul dintre protagonistii unui nou reality show, "Nora pentru mama", lansat, cu mare tam-tam, pe noul post Kanal D. Nu am de gind sa scriu despre prietenul meu, care isi cauta aleasa si (mai conteaza oare?) o zestre de 100.000 euro, traind in direct vreo 3 luni, ci sa-mi provoc citeva naive reflectii. Nu de alta, dar asta m-a facut sa-mi irosesc simbata seara aproape doua ceasuri in fata televizorului, pentru a-mi vedea amicul in actiune.
Cum ii sta bine unui filolog, m-am si documentat inainte, pentru a intelege regulile jocului. Prilej cu care am descoperit, fara sa insist prea mult, pe site-ul emisiunii, urmatorul anunt: "10.02 soacrele le face observatie fetelor ca nu sint prea cochete si ca ar trebui sa se aranjeze mai mult". Nu ca m-ar mai mira un dezacord, acolo (densitatea lor in tezele studentilor m-a imunizat de mult), dar trebuie sa constat ca exact acesta este nivelul unor astfel de emisiuni. Nimic mai plictisitor decit sa vezi 5 potentiale soacre si 4 natafleti plus Bris (care se amuza teribil, inainte de "recrutare", la gindul noii sale ipostaze, pe care intelegea s-o ia cum grano salis) ce-si lasa soarta pe seama intuitiei materne, in speranta cistigarii marelui premiu. Dar nici despre asta nu am de gind sa perorez. Consultind insa, fie si in trecere, grilele de programe ale unor posturi TV, nu ai cum sa nu observi cum ca acest gen de emisiune de divertisment prolifereaza in ultima vreme. Ba se face schimb de mame, ba fidelitatea barbatului este pervers supusa unui test incorect (acum intre noi, domnilor: care e masculul ce ar rezista avansurilor insistente ale unei fite doldora de nuri, abia trecute de majorat?), ba se dovedeste adulterul unora; in alte cazuri, se redecoreaza, de obicei in nuante de roz, lila, turcoaz, dormitorul conjugal al unui cuplu aflat la a doua tinerete sau se fac demonstratii de talent pedagogic, aplicind pedepse unor copii nu mai agitati decit e normal pentru virsta lor. Ce mai, televiziunile au grija de noi: nu avem cum sa ne plictisim, nici nu schimbi bine postul, ca dai de divertisment. Ce e drept, adesea acesta paleste comparativ cu dezbaterile politice, cu talk-show-urile nu mai putin gustate. Si pe buna dreptate: nimic mai reconfortant ca, dupa ce il vezi pe Gigi Becali manifestindu-se la National TV, sa muti rapid pe Prima TV si sa vezi cum, intr-un sir de bipuri, soata atenteaza la integritatea consortului infidel, prins asupra faptei. Ori sa alternezi aparitii spumoase (ma refer la spumele din coltul gurii) ale lui Corneliu Vadim Tudor cu farsele comise de Jugaru sau de altii. Pe scurt, se investeste multa patima in niste inscenari cusute cu ata alba, in vreme ce scena politica a devenit un ridicol reality show. O fi caraghios, dar nu conteaza, cita vreme audienta e in crestere.
Ciudat mi se pare si altceva, nu doar acest balcanic transfer de coordonate. Cum se explica oare succesul unor emisiuni care mimeaza firescul, realitatea, inchizind-o intr-un tarc vizibil si pentru cel mai naiv ochi? Cautam viata, autenticitatea pe ecran din comoditate, din lene? Am devenit in asa mare masura sclavii televizorului, incit preferam simulacrele indoielnice care se deruleaza pe ecran provocarilor vietii? Se pare ca da... Telenovelele nu sint nici ele altceva decit fantose de viata, care aduna toate cliseele posibile intr-o poveste rudimentara, lipsita de orice haz ori inteles mai adinc. In orice caz, un spectator care ingurgiteaza, fara umor, astfel de produse, pierde contactul cu realitatea. Se prosteste, incepe sa creada ca lumea arata asa cum apare la televizor. Si, in cele din urma, isi pierde simtul masurii, boceste la comanda sau ride timp fara motiv, isi odihneste in asa masura inteligenta, incit nici nu o mai scoate de la naftalina.
Si, evident, se enerveaza recunoscindu-se in acest sumar portret, cu care inchei articolul de fata.