Zeul macelului

Piesa Zeul macelului de Yasmina Reza, in regia lui Cristian Hadji-Culea, reunind actorii Haruna Condurache, Oana Sandu, Calin Chirila, Constantin Puscasu, se joaca la sala Studio a Teatrului National din Iasi.

Scenariul realist curge cit se poate de firesc: in sufrageria  cuplului-victima, parintii a doi baieti implicati intr-o altercatie se intilnesc pentru a discuta incidentul in urma caruia unul dintre baieti, atacat cu un bat  de celalalt, si-a pierdut doi dinti. Normalitatea este insa  treptat destabilizata, pe masura ce discutiile dintre cei patru se involbureaza, iar spiritele se incing. Reactiile tuturor sint brutale: injurii, imbrinceli, multe gesturi si vorbe regretabile. Evenimentul petrecut intre cei doi baieti, care-i aduce pe cei patru impreuna,  nu-i decit  pretextul de a dezvalui violenta de zi cu zi.

Nu se dau inapoi din fata melodramei de familie nici avocatul spilcuit, insuficient implicat in problemele domestice, dependent de telefonul mobil, nici sotia sa, consilier, manierata, costumata in deux-piece, in aparenta fara cusur, dar atacind prin ipocrizie, si nici gazdele, comis-voiajorul, „deghizat in barbat de bine" (chiar el se autopersifleaza) pentru intilnirea ce s-a vrut „civilizata", si sotia sa, pasionata de arta si scriitoare, planuind o carte despre Darfur. Complexele, frustrarile, dorintele inabusite, esecurile, sperantele ucise, temerile ies la iveala oricit de mult ar incerca oamenii sa si le ascunda. E suficient un moment tensionat pentru ca acesta sa declanseze descarcarea  agresiunii psihice in avalanse. Fiecare dintre cele patru personaje din piesa, in felul sau, isi varsa paharul umplut pina la refuz.

In ciuda a tot ceea ce se intimpla pe scena (avocatul isi impinge sotia pe jos, indiferent, eliminind-o din spatiul sau, prins la telefon intr-o convorbire urgenta de afaceri;  sotia comis-voiajorului  isi loveste sotul fara nici o jena; sotia avocatului ii ineaca acestuia mobilul in vasul cu flori, tot ea rupe si arunca cu lalele prin sufragerie; comis-voiajorul si sotia lui rid pe seama celuilalt cuplu pe la spate etc.), ramii cu sentimentul ca nu s-a spus inca tot. Intr-adevar, mesajul pe care acest spectacol ni-l transmite trebuie surprins printre rinduri: relatiile dintre oameni, emotiile, vorbele, gesturile, atitudinile, sperantele, gindurile au devenit tot mai violente. Traim intr-o lume desfigurata, ca intr-un tablou semnat  Francis Bacon, in plina "cruzime si splendoare" (cum a exclamat admirativ sotia avocatului la vederea albumului din sufrageria cuplului - victima). Si culmea, desi ne simtim datori sa blamam "brutalitatea realitatii", in sinea noastra cineva suride sardonic, platind tribut unui "zeu al razboiului" victorios.

Nu as compara universul acestei piese cu nici un univers dramatic cunoscut. Adevarul acestei reprezentatii este unul extrem de simplu: oamenii sint violenti in diverse moduri intr-o lume violenta. Agresiunea poate lua forma unei minciuni, a unei vorbe, a unui tipat, a unei palme ori a unei mingiieri. Mai degraba, m-ar interesa modul arhaic in care este interpretata violenta din om. Deoarece nici discursurile demagogice cu veleitati pedagogice privind responsabilizarea celor ce comit in mod intentionat fapte reprobabile (scriitoarea), nici incercarile de a "slefui asperitati", banuite de fatarnicie si impostura (consiliera), nici evadarea prin ironii (comis-voiajorul) si nici retragerea din fata problemelor ori justificarea violentei - in Africa, de la 8 ani, copiii invata sa ucida - (avocatul)  nu rezolva nimic. Nici macar tentativa de a gasi adevaratii vinovati, atit de ispititoare, nu e o solutie reala: e vina comis-voiajorului, asasinul hamsterului, facut uitat in plina strada, ori a temperamentului coleric mostenit de la parinti de baiatul lui? A scriitoarei depasite de situatie, cautind refugiu din fata propriului "zeu al razboiului" intr-o poveste despre conflictul din Sudan? A avocatului, pentru ca nu se dedica mai mult educatiei  fiului ori a consilierei, mama prea zeloasa?

Plecind de aici, vom intelege  ca  nimeni nu poate fi mai vinovat decit  "zeul macelului" din fiecare din noi.