Cum ar putea rezolva Primaria problema locurilor de parcare?
Data publicarii: 16/07/2009
Reprezentantii Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (DAPPP) spun ca nu mai fac fata cererilor venite pentru parcarile de resedinta. Aproape 400 sute de ieseni au depus cereri la Primarie pentru locuri de parcare si asteapta raspuns. Pentru perioada urmatoare au fost programate licitatii pentru 33 de locuri de parcare in zonele Dacia, Grigore Ureche si Nicolae Iorga. Ce credeti ca ar trebui sa faca Primaria pentru a rezolva problema locurilor de parcare?
Stefan Acatrinei, 55 ani, ajutor de maistru
Locuiesc in cartierul Dacia, spre capat, unde opresc microbuzele de pe traseul 6 si autobuzele de pe traseul 44. E mereu foarte aglomerat si cu mare greutate reusesc sa gasesc un loc unde sa parchez masina cind ma intorc acasa. Cred ca ar trebui marcate locurile unde sa opreasca autobuzele si microbuzele, sa nu mai existe probleme si discutii intre conducatorii auto si sa nu mai fim nevoiti sa parcam pe unde apucam.
Cristian Perju, 38 ani, frizer
Sint multe locuri printre blocurile din zona unde s-ar putea amenaja locuri de parcare. Eu stau la Zimbru si am parcare si in fata, si in spatele blocului, dar nesansa mea este cind vin mai tirziu acasa si nu mai pot parca, pentru ca locurile sint deja ocupate de altii de la blocurile vecine. In spatele blocului DA 1 este un teren de citeva sute de metri patrati unde sint vreo sase containere ale Salubris, iar restul terenului nu este folosit. Containerele ar putea fi plasate in alt loc, iar aici s-ar putea amenaja o parcare cu mai multe locuri, unde se poate intra si iesi foarte lejer, fara sa fie cineva deranjat. Nu mai spun ca intre blocurile cu patru nivele sint spatii neingrijite si ocupate cu tot felul de lucruri inutile. Aceste spatii ar putea fi folosite, daca nu ca locuri de joaca pentru copii, macar ca locuri de parcare. Posibilitati pentru locuri de parcare ar fi, cel putin in aceasta zona, mai trebuie si putina bunavointa din partea Primariei. Odata l-am auzit pe domnul primar, intr-o emisiune, spunind ca daca stie cineva unde ar fi astfel de spatii, sa sune repede si sa spuna unde se mai pot amenaja locuri de parcare, ca sa poata trimite oameni in teren. Credeti-ma, am sunat un sfert de ora la televiziunea respectiva si nu am reusit sa intru in direct.
Mihai Pintilie, 69 ani, pensionar
La ora actuala sint foarte multe masini si nu sint locuri de parcare pentru toate. E foarte incomod cint vezi masini parcate pe trotuare sI, vrei nu vrei, mergi pe carosabil. Totusi, s-ar mai putea amenaja locuri de parcare pe terenuri care stau nefolosite. Primaria ar trebui sa primeasca propuneri de la cetateni, sa le analizeze, sa vada locurile respective si, eventual cu ajutorul posesorilor de masini, sa amenajeze locuri de parcare.
Mihai Pastragus, 73 ani, profesor universitar
Eu locuiesc in Centrul Civic si pot spune ca aici este infernul pe pamint. Ziua sint masini una linga alta si-mi parchez si eu masina pe unde pot. De iesit nu pot iesi decit simbata si duminica, pentru ca in timpul saptaminii nu mai gasesc un loc mai aproape de bloc. Asociatia nostra de proprietari a facut demersuri la Primarie pentru a se marca niste locuri, dar eu nu vad rezolvarea, pentru ca atita timp cit exista un flux atit de mare de masini care vin din alte judete, din alte parti ale orasului, nu ai cum sa le scoti de aici, pentru ca, pe linga aglomeratie, ar mai fi si scandal. Noi avem citeva locuri de parcare, dar nu le putem folosi din cauza masinilor care vin la institutiile de aici - restaurante, Judecatorie, Curte de Apel. Nu e posibil decit doar daca Tribunalul, Judecatoria si Curtea de Apel se vor muta, si asta, probabil peste citiva ani. Pe moment, nu vad o solutie. Poate in alte locuri e posibil, dar nu si aici.
Dumitru Rotariu, 48 ani, inginer
Eu nu cred ca problema locurilor de parcare nu poate fi rezolvata. Am vazut pe strada Pacurari, pe partea dreapta cum vii dinspre Fundatie, masini parcate intre copacii de pe trotuar. E si asta o solutie, masinile nu ocupa nici trotuarul si nu afecteaza nici circulatia pe carosabil. Mai departe, pe sosea, unde trotuarele sint mai largi, vad masini parcate, dar ramine loc si pentru pietoni. Insa in alte zone, unde trotuarele sint inguste si spatiile dintre blocuri nu sint foarte mari, e ceva mai greu, dar nu si imposibil. Primaria cred ca are o situatie cu spatiile unde s-ar putea amenaja locuri de parcare si ar trebui sa treaca la actiune inainte de venirea iernii.
Alexandrina Cazacu, 46 ani, casnica
In fata blocului meu sint masini parcate si nu incurca circulatia, mai sint si in spate, dar nu este spatiu decit pentru citeva masini. Eu nu am masina, deci nu-mi fac griji ca nu am unde parca. Griji imi fac atunci cind vad masini parcate pe trotuar, pentru ca trebuie sa le ocolesc si sa fiu atenta sa nu ma loveasca vreo masina care circula pe strada. E greu de spus ce ar fi de facut. Masinile s-au inmultit, locuri pentru parcare nu prea mai sint, iar terenurile unde s-ar fi putut face parcari s-au cumparat pentru diverse constructii.
A consemnat Aurel OANCEA