Atitudini

Reprezentarea publica a trecutului recent

* citeva precizari necesare pe marginea unei expozitii-dezbatere la Iasi

Pe 14 august a.c., la Muzeul „Mihail Kogalniceanu" din componenta Complexului Muzeal „Moldova" Iasi a avut loc inaugurarea expozitiei „Destine de martiri", dedicata „martirilor epocilor totalitare" - cum se putea citi intr-un anunt -, organizata de Muzeul Judetean Ialomita, in parteneriat cu o institutie publica, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, precum si cu o organizatie nonguvernamentala, asociatia „Rost". Deschiderea a fost precedata de o masa rotunda cu titlul „Dizidenta sau rezistenta nationala si crestina in regimurile totalitare". „Ziarul de Iasi" a solicitat in aceeasi zi opinia asupra acestor manifestari unor istorici, dar si reprezentantilor unora dintre institutiile implicate. In acest context, doamna Ioana Popa mi-a cerut sa-mi exprim parerea. Folosesc cuprinsul acestui text pentru a extinde discutia si a oferi perspectiva mea asupra citorva chestiuni pe care le consider esentiale vis-a-vis de subiectul in discutie.

Atunci cind m-am referit la pericolul manipularii prin astfel de expozitii-dezbatere am avut in vedere mai ales doua lucruri: 1. titlul expozitiei si al dezbaterii si 2. alaturarea unor nume cu trecut respectabil alaturi de altele cu trecut problematic. Din anunturile publicate in ziare, dar si din afisul expus in Iasi reiesea ca expozitia evoca patru preoti (Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Sandu Tudor si Gheorghe Calciu), precum si doi laici ortodocsi (Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide) care au suferit in inchisorile comuniste. Faptul ca Sandu Tudor nu a fost legionar, ci chiar a polemizat cu legionarii, este un fapt destul de bine cunoscut. Trecutul lui Arsenie Boca este incert, dar despre Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu, Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide se stie ca au activat fie in Miscarea Legionara propriu-zisa, fie in Fratiile de Cruce. Dincolo de toate sofismele pe care le vehiculeaza unii, Fratiile de Cruce reprezentau organizatia de tineret a Miscarii Legionare, in care se intra voluntar, iar membrii sai erau pregatiti pentru a deveni legionari „cu drepturi depline".

Pentru obiectivitate, expozitia ar fi meritat sa fie facuta de pe pozitii ecumenice. Dincolo de termenul care ii oripileaza pe fundamentalistii de diferite nuante, pentru rememorarea suferintei din comunism aceasta cred ca este cea mai potrivita solutie. Pentru ca, altfel, unde este locul romano-catolicilor si greco-catolicilor, al protestantilor si neoprotestantilor care au dat un numar mare de victime din rindurile slujitorilor de cult sau din rindurile credinciosilor activi in plan bisericesc? Impresia mea este ca se procedeaza ca in cazul martirologiilor facute sub umbrela confesionala, care declarativ se doresc integratoare, dar care de fapt manipuleaza prin omisiune, prin excludere. Precizarea este necesara deoarece titlul expozitiei nu trimite la o delimitare confesionala.

De asemenea, alaturarea celor doua vocabule, „nationala" si „crestina", in titlul dezbaterii te duce cu gindul la perioada interbelica, la exclusivismele etnice si religioase care au insingerat Romania, nu la contemporaneitatea bazata pe toleranta, pe civism. Trimiterea este foarte stravezie si prin afisul pe fond verde care a fost plasat in diferite locuri din Iasi. De asemenea, se vorbeste in titlul dezbaterii de „regimuri totalitare" si ma intreb daca s-a avut in vedere situatia din Rusia sovietica sau din Germania nazista sau toate totalitarismele de la noi, adica inclusiv cel legionar. Presupun ca nu, mai ales ca specialistii capabili sa se pronunte in aceasta privinta au lipsit.
Regimurile totalitare sint organizate in jurul partidului-stat, ceea ce exclude posibilitatea opozitiei deschise fara consecinte. Raportarea locuitorilor unei tari fata de un regim totalitar este in general trietajata: la extreme se afla activistii si tortionarii, de o parte, victimele de cealalta, iar in centru conformistii, masa care se adapteaza contextului. Regimurile totalitare ii incarcereaza pe rivalii politici, dar si pe cei considerati indezirabili, fie pe criterii de rasa sau de etnie, fie pe cele de clasa, iar nu de putine ori ii si extermina. Asa a fost cazul cu victimele regimurilor comunist in Rusia sovietica, fascist in Italia, nazist in Germania, legionar si comunist in Romania etc. In opinia mea, toti cei incarcerati pentru motive politice in regimurile totalitare sint victime, si merita compasiunea noastra, dar nu sint in mod obligatoriu repere morale.

Istoria secolului XX a fost deosebit de complicata in Europa centrala si de Est, iar din motive care tin de contextul politic, de retinerile institutionale si de modele culturale si istoriografice, subiectele delicate au fost putin sau deloc atinse de cercetatori vreme indelungata. Orice evocare este legitima atit timp cit este de buna credinta. Insa atunci cind jumatatile de adevar inunda spatiul public avem deja o problema majora. Iar jocul cu trecutul poate deveni periculos.

Putem si cred ca nu este rau sa fim empatici cu victimele, dar aceasta nu inseamna in nici un caz sa trecem cu vederea, sa obliteram partile problematice ale biografiilor lor, cu atit mai mult cind este vorba de figuri publice. In opinia mea, legionarii care au ajuns in inchisorile comuniste sint victime, in conditiile in care, dupa cite stim, ei au avut parte de procese discutabile din punct de vedere juridic. Insa in biografiile acestor oameni exista o parte intunecata, cind ei s-au pus in slujba unei formatiuni politice totalitare - Miscarea Legionara - si au militat pentru crearea unei „Romanii legionare". Este inacceptabil ca un comportament politic antidemocratic sa fie considerat normativ astazi, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat in Romania secolului XX. A face din adeptii unui totalitarism modele pentru vremea noastra doar pentru ca au suferit din cauza adeptilor unui alt totalitarism este o practica care denota o grava confuzie a valorilor. „Ratacirile" politice pot fi tratate ca atare doar daca sint depasite, daca sint recunoscute, asumate de cei in cauza, altfel ar fi vorba de persistenta in eroare. Mitologizarea unor personaje cu trecut problematic nu este o reteta pentru normalizarea spatiului nostru public.

Exista inca o problema, anume cea a persoanelor chemate sa prezideze sau sa dea „greutate" manifestarilor de genul celor organizate la Iasi. Oameni cunoscuti pentru pozitiile lor extremiste, in plan politic sau istoriografic, din specia asa-numitului „baroc fascisto-comunist", nu pot decit sa accentueze suspiciunile cu privire la onorabilitatea unor astfel de manifestari. Adeptii totalitarismelor nu mai vor sa fie numiti ca atare, fie pentru ca au o vaga constiinta a culpei, fie din oportunism, deoarece isi dau seama ca o societate democratica, desi toleranta prin definitie, in privinta extremismului are limite impuse de legi, iar uneori si de morala comuna.

Manipularea istoriei in scopuri politice sau de alta natura are o traditie veche in Romania, ca si aiurea. Nu putem insa accepta ca in numele nu stiu caror interese de grup faptele sa fie prezentate trunchiat, adevarurile sa fie spuse doar pe jumatate, trecutul sa fie rastalmacit. Trecutul trebuie cunoscut, iar acest lucru il pot face cel mai bine persoanele specializate, indeosebi istoricii. Insa este necesara si extinderea cercului, o promovare larga, as spune populara, a trecutului. Indeosebi muzeele au si o functie pedagogica, de educare a publicului, de prezentare pe intelesul omului educat, dar nespecializat a istoriei. Discutiile, dezbaterile sint necesare in orice societate democratica. Insa participarea la acestea presupune competenta, argumente si onestitate. Este absolut necesara o perspectiva critica asupra trecutului recent, dar si asupra prezentului, fara tabuuri, fara interdictii, exprimata in conditii civilizate.

Dorin DOBRINCU, director al Arhivelor Nationale din Romania