Lucrul de mantuiala devine politica de stat
Autor: Marian ROTARIU
Data publicarii: 22/02/2012
Guvernul accepta garantii de doar doi ani pentru sosele modernizate, ceea ce inseamna ca drumurile expira inainte de a fi platite.
Programul national de modernizare a drumurilor din judet ar putea avea o problema in privinta duratei. Programul se intinde pe o perioada de noua ani, ceea ce include executia lucrarilor, perioada de gratie acordata statului pentru decontarea lucrarilor si plata efectiva. La finalul programului dupa perioada medie de garantie de doi ani acordata de constructori este posibila refacerea unor lucrari.
Programul national de constructie de drumuri derulat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) ar putea fi stirbit de modul de executie a lucrarilor. Ideea programului este de a elibera presiunea financiara asupra bugetului statului, in sensul in care investitiile sunt executate din fondurile constructorilor, urmand sa fie decontate dupa trei ani. Potrivit documentatiei MDRT, contractul are o durata de noua ani incepand de la data atribuirii, iar garantia este de doi ani. Problema este ca, dupa finalizarea programului, respectiv din momentul in care statul incepe sa plateasca, lucrarile sunt iesite din garantie. Experienta a aratat ca, la iesirea din garantie, asfaltul era deja degradat.
Initiatorii programului sustin ca durata de exploatare a drumurilor ce vor fi modernizate va fi sapte ani, insa nu mentioneaza si in ce conditii se ajunge la o asemenea durata, mai ales ca, potrivit studiilor care stau la baza documentatiei de licitatie a lucrarilor, se estimeaza o crestere importanta a traficului odata cu modernizarea. „Aceasta crestere se estimeaza a se inregistra atat la vehiculele de marfa (vor exista conditii corespunzatoare de circulatie), cat si la cele de calatori (pe considerente turistice)", se mentioneaza in motivarea programului. Potrivit acestuia, costul va fi 2,1 milioane lei pe kilometru.
Constructorilor li se va retine o garantie de buna executie de 3% din valoarea contractului, insa se va inapoia dupa expirarea termenului de garantie.
CASETA:
116 kilometri modernizati in judet
Programul priveste modernizarea a peste 116 de kilometri de drum judetean si comunal, valoarea fara TVA a lucrarilor fiind estimata la peste 208 milioane lei. Urmeaza a fi modernizate tronsoane de pe drumurile judetene dintre localitatile Curtesti-Cristesti (13 kilometri) Prajeni-Flamanzi (15,4 kilometri) Copalau-Dracsani (7,7 kilometri), Viisoara-Cuza Voda (4,5 kilometri) Ibanesti-Cristinesti (5 kilometri) Murguta-Dobarceni (10,6 kilometri). Se vor face lucrari si pe drumurile comunale din Ibanesti, Stauceni, Hanesti, Braesti, Lunca, Calarasi, Frumusica, Saveni si Durnesti.
Licitatia va avea loc in luna mai, dupa ce anul trecut constructorul desemnat, UMD Spedition a reziliat contractul cu autoritatile inainte de a demara lucrarile.
Sursa: MONITORUL de BOTOSANI