Crima intre rude, la Preutesti
Autor: Neculai ROSCA
Data publicarii: 20/03/2010
Savin Maxim si-a ucis cumnatul, pe Mircea Pietraru, cu o lovitura de cutit in inima, dupa ce, in toata ziua de joi, s-a laudat prin sat ca "ii da matele afara".
Joi seara, la Preutesti, s-a produs inca un omor din seria cunoscuta deja a crimelor intre rude. Inainte de ora 19.00, prin Serviciul Unic 112, IPJ Suceava a fost sesizat despre faptul ca Mircea Pietraru, un barbat in varsta de 57 ani, din comuna Preutesti, a fost ucis de Savin Maxim, de 57 ani, din aceeasi localitate.
Politistii din Preutesti au efectuat primele cercetari stabilind ca, in jurul orei 18.30, Savin Maxim, fiind in stare de ebrietate, l-a chemat in drum, in fata locuintei, pe vecinul Mircea Pietraru si, pe fondul unui conflict spontan, a scos un cutit pe care il avea asupra sa, injunghiindu-l pe acesta de doua ori in piept, in zona inimii. La fata locului a venit si o ambulanta, cadrele medicale incercand resuscitarea victimei, insa Mircea Pietraru a decedat la scurt timp, cadavrul fiind transportat la spital in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cu exactitate a felului si cauzei mortii.
Cercetarile au fost preluate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava sub aspectul savarsirii infractiunii de omor calificat. Savin Maxim a fost incarcerat in arestul IPJ Suceava, urmand sa fie prezentat instantei de judecata pentru emiterea unui mandat de arestare preventiva pentru savarsirea infractiunii de omor.
Primarul comunei Preutesti, Alexandru Anita, ne-a explicat ce s-a intamplat. Mircea Pietraru si Savin Maxim sunt cumnati. Nevasta lui Maxim este sora cu Mircea Pietraru. Din motive pe care doar autorul crimei le cunoaste, in cursul zilei de ieri, Savin Maxim anunta prin tot satul ca "o sa-i dea matele afara cumnatului sau". Chiar si victima omorului avea stiinta de intentiile cumnatului sau, dar nu le-a luat in seama. Cert este ca, in seara zilei de joi, Savin Maxim si-a chemat cumnatul peste gard, fiind vecini, sa se intalneasca. Cand Mircea Pietraru a iesit la intalnire, Maxim, care avea pregatit un cutit, l-a infipt de doua ori in pieptul cumnatului, direct in inima. In scurt timp, victima a murit, in ciuda interventiei personalului medical de pe Ambulanta.
Primarul Alexandru Anita a mai spus ca acest conflict intre cei doi cumnati nu are niciun fel de justificare legata de diferenduri privind proprietatile, diferenta dintre cei doi, ca si respectabilitate in sat, fiind ca de la cer la pamant.
"Mircea Pietraru a fost un om respectat in comuna, gospodar, cu familie, care nu a creat niciodata probleme. In schimb, cumnatul sau, ucigasul - Savin Maxim, numai necazuri a produs, de cand il stim. Nici casa nu are. A fost condamnat, a facut inchisoare pentru furturi si talharii, copiii lui sunt, de asemenea, infractori. Sa fi avut pamant, nu l-a lucrat niciodata. L-a chemat pe cumnatul sau la gard si i-a infipt cutitul in inima dupa ce amenintase prin sat ca ii da afara matele".
Sursa: Obiectiv de Suceava