Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

150

GALERIE
iutis ghe-prof fac istorie
  • iutis ghe-prof fac istorie
- +

Un veac şi jumătate a trecut de când prusacul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajungea la Bucureşti şi era proclamat principe al României. Acesta era punctul de plecare în evoluţia unei instituţii pe care românii o cunoşteau în varianta sa medievală - domnia, dar care acum alinia ţara noastră în rândul monarhiilor moderne ale Europei.

Se cunoaşte că ideea aducerii unui prinţ străin pentru a fi instalat în fruntea ţării fusese exprimată în Rezoluţiile Adunărilor Ad-Hoc din Moldova şi Ţara Românească, în toamna anului 1857, atunci când obiectivul principal al luptei românilor a fost realizarea unirii Principatelor (săvârşită prin actele de alegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 şi 24 ianuarie 1859). Aşadar, la 10 mai 1866 nu se petrecea decât o transpunere în practică a unei cerinţe formulată cu un deceniu mai devreme!

Adoptarea unei Constituţii democratice (după model belgian) a sporit şansele ca principele Carol să se acomodeze cu noul său statut destul de repede, deşi nu au lipsit, în primii săi ani pe care i-a petrecut în fruntea ţării, tentative de a renunţa şi a se reîntoarce în ţara natală. Anii 1877-1878 au adus participarea României la războiul ruso-turc, jertfele de sânge pe frontul de la sud de Dunăre (c. 10.000 morţi şi răniţi), care au consfinţit, pe cale militară, ceea ce, pe plan politico-diplomatic, fusese adus la cunoştinţa opiniei publice europene prin glasul ministrului de externe al vremii, Mihail Kogalniceanu - independenţa de stat a României, proclamată pe 9 mai 1877 în Adunarea Deputaţilor şi pe 10 mai în Senat. Principele Carol a participat la lupte, încredinţându-i-se chiar conducerea ostilităţilor pe frontul de la Plevna. Prestigiul personal, dar şi al instituţiei, a sporit, s-au pus bazele dinastiei ţării, iar actul din septembrie 1878 - proclamarea lui Carol ca Alteţă Regală, a fost unul necesar şi firesc.

Recunoaşterea de către Marile Puteri a noului statut politico-juridic al României a fost realizată în perioada 1878-1880, iar ţara noastră putea să păşească într-o nouă etapă de evoluţie. La 14 martie 1881 România s-a proclamat Regat, iar la 10 mai Carol şi soţia sa Elisabeta au fost încoronaţi. România devenea o monarhie constituţională, în care monarhul "conducea, dar nu guverna”. Deşi dispunea de dreptul de veto absolut, regele Carol I nu a uzat de el decât o singură dată de-a lungul îndelungatei sale domnii (1866-1914).

Necesitatea unor reforme în societatea românească - reforma agrară, introducerea votului universal, a unor drepturi şi libetăţi cetăţeneşti - a produs puternice frământări la cumpăna secolelor XIX-XX. Regele Carol I a încercat să medieze aceste conflicte, să asigure stabilitate economică, socială, politică în ţară. Nu a mai avut răgaz să vadă evoluţia societăţii româneşti după declanşarea primului război mondial, stingându-se din viaţă la 10 octombrie 1914. Urmaşul său, nepot de frate, Ferdinand, supranumit ulterior Întregitorul, a fost monarh al României între 1914-1927. Participând la conflictul mondial de partea Antantei (Franţa, Anglia, Rusia), ţara noastră a putut sărbători, în toamna anului 1918, desăvârşirea procesului de înfăptuire a statului naţional unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu ţara-mamă. Unirea cea Mare a fost suportul statal prin intermediul căruia România a evoluat în perioada interbelică, introducând reformele necesare societăţii şi cunoscând o remarcabilă înflorire economică şi culturală.

Evoluţia instituţiei monarhice după 1927 cunoaşte anumite sincope, după moartea lui Ferdinand ţara este condusă de Mihai I, aflat sub tutela unei Regenţe (1927-1930), căreia îi urmează domnia controversată a lui Carol al II-lea (1930-1940). Acesta a încercat să erodeze importanţa instituţiilor democratice din viaţa statului român - Parlamentul, partidele politice, înconjurându-se de o camarilă regală plină de interese politice şi economice, de care el însuşi nu era străin. Poate e surprinzător pentru unii, dar regele Carol al II-lea a protejat şi încurajat artele şi cultura, în general, acestea cunoscând în perioada respectivă o evoluţie demnă de semnalat. Norii grei ai unui nou conflict mondial (izbucnit la 1 septembrie 1939) au afectat statul român, care a fost nevoit să accepte cedarea unor teritorii din trupul său către statele revizioniste ale vremii - URSS, Ungaria şi Bulgaria. Carol al II-lea, văzut ca principal responsabil pentru dezastrul ţării din vara anului 1940, a fost nevoit să abdice la 6 septembrie 1940.

Începea perioada de domnie efectivă a lui Mihai I (1940-1947), ultimul monarh român, care a contribuit la ieşirea României din războiul purtat alături de Germania nazistă şi Italia fascistă, la 23 august 1944. De asemenea, monarhul a încercat să reziste presiunilor tot mai mari pe care comuniştii români, sprijiniţi pe toate planurile de URSS (inclusiv pe plan militar), le făceau pentru preluarea puterii politice în România. Monarhia a apărat democraţia în acei ani (1945-1947), aşa cum o făcuse şi până atunci, dar în contexte mult mai favorabile! La 30 decembrie 1947, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Petru Groza, prin şantaj (ameninţarea cu uciderea a 1000 de studenţi aflaţi în închisori), dar şi prin ameninţarea cu arma, l-au obligat pe regele Mihai I să abdice. După cum ştim, orice act de renunţare la conducerea unui stat care este smuls prin forţă ar trebui să fie considerat, de jure, nul şi neavenit!  

Aceasta este, pe scurt, o istorie a Monarhiei din România, acum, la sărbătorirea celor 150 de ani de la începuturile ei. Judecata istoriei asupra acestei instituţii, asupra rolului său în viaţa poporului român nu poate fi decât pozitivă. Românii şi-au dobândit independenţa de stat, au realizat Marea Unire, au adoptat reforme politice, economice şi sociale importante, au creat strălucite opere de artă şi literare, ţara a intrat în rândul statelor democratice şi respectate pe plan internaţional, având în fruntea lor un monarh. Monarhul aflat în exil a constituit un reper moral, un sprijin pentru întreaga Românie urgisită în timpul regimului comunist. Şi astăzi unii consideră că „Monarhia salvează România", dar procentul celor interesaţi de reinstaurarea monarhiei în ţara noastră nu este, probabil, mai mare de 25-30 la sută, aşa cum arăta un sondaj din iulie 2013.  Din păcate, nu toţi românii cunosc adevărata istorie a Monarhiei şi a monarhilor români, rostul rândurilor de faţă fiind să mai adauge măcar un strop de cunoaştere în această privinţă, acum, la ceas aniversar!       

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iași

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri