Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

sambata, 27.08.2016

18.000 de ieşeni încă nu şi-au ridicat cardul de sănătate. Mulţi dintre aceştia sunt cei plecaţi în străinătate

GALERIE
card
  • card
- +

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate mai are aproape 18.000 de carduri de distribuit asiguraţilor din judeţ. După aproape şase luni de la introducerea obligatorie a cardului naţional de sănătate, la sediul CJAS se mai regăsesc documentele medicale ale asiguraţilor care nu au fost găsiţi atunci când poşta a adus cardurile.

Periodic, pe lângă documentele care nu au fost distribuite iniţial, la CJAS ajung şi cardurile celor care au împlinit 18 ani, dar care nu au fost găsiţi pentru a le fi înmânat documentul. În plus, potrivit estimărilor reprezentanţilor CJAS, mare parte dintre cei care nu şi-au ridicat cardul de la sediul CJAS sunt asiguraţi plecaţi în străinătate.

„Dintre cardurile care au ajuns la noi după o primă distribuire făcută de Poşta Română am eliberat peste 39.000, alte aproximativ 18.000 aflându-se în posesia noastră”, a arătat ec. Robert Dâncă, preşedintele interimar al CJAS.

De la 1 septembrie, toate serviciile medicale, cu excepţia urgenţelor, se acordă asiguraţilor numai în baza cardului naţional de sănătate. Pacienţii sunt obligaţi să se prezinte atât la medicul de familie, cât şi la specialist sau farmacie cu documentul medical care le asigură gratuitatea îngrijirilor de specialitate. CNAS a alocat CJAS peste 300.000 de carduri de sănătate. Conform unui proiect al CNAS, din 2016, inclusiv copiii vor avea card naţional de sănătate, în prezent, documentul fiind eliberat doar pentru adulţi. 

 
Comentarii Facebook

Ultima ora

editorial

Pe-un picior de plai cecen

Nicolae GRECU

Pe-un picior de plai cecen

Dacă nu se vor iniţia investiţii mari în dezvoltarea sportului, începând cu baza de talente şi infrastructura, vom ajunge să ne salvăm contabilitatea olimpică doar prin naturalizări.

Filmuletul zilei

opinii

Ieşim şi noi din 92?

Pavel LUCESCU

Ieşim şi noi din 92?

Alegerile din toamnă-iarnă vor fi decise de electoratul anti-sistem, care e în esenţă un electorat anti-stat-prost-şi-corupt. Dacă electoratul ăsta iese la vot, aşa cum stau lucrurile acum, pierde PNL. Dacă nu iese, câştigă PSD.

Singurul comerţ pe care pot să-l fac cu Dumnezeu: eu Îi dau păcatele mele, El îmi oferă viaţa Lui

pr. Constantin STURZU

Singurul comerţ pe care pot să-l fac cu Dumnezeu: eu Îi dau păcatele mele, El îmi oferă viaţa Lui

Există, cu referire la Botezul Domnului, în Evanghelia după Luca, un verset care ne spune că, "după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul" (Luca 3, 21). 

De ce îl iubesc pe Descartes

Sorin CUCERAI

De ce îl iubesc pe Descartes

Fiindcă un bun prieten m-a stârnit cu câteva observaţii despre Descartes - legate de visele lui profetice privind o ştiinţă universală, adică de un lucru destul de cunoscut oricui a frunzărit scrisorile filosofului, sau o biografie de-a lui - m-am gândit să prezint aici câteva lucruri mai puţin cunoscute despre întâiul cartezian al lumii, fiindcă tot suntem (încă) în vacanţă.

pulspulspuls

Se întoarce Bot Ia la manşă au ba? Azi s-ar putea să aflăm

Se întoarce Bot Ia la manşă au ba? Azi s-ar putea să aflăm

Ziua cea mare a sosit la leberalii ieşeni, stimaţi telespectatori, iar omul negru încă n-a venit. 

Caricatura zilei

Glumă care nu-i place lui Ponta

 

Editia PDF

Bancul zilei

 Un indian se duce la un notar din vestul indepartat si ii spune suparat: – Domnul notar, am auzit ca poti sa schimbi (...)

Intrebarea zilei

Ce reproșuri aduceți autorităților locale?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.