Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

„Cuza“ caută studenţi-mentori care să îndrume „bobocii”

GALERIE
studenti cuz
  • studenti cuz
- +

În vederea pregătirii evenimentului din toamnă, „Bun venit la UAIC”, manfiestare unică în mediul academic naţional, reprezentanţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ au lansat două formulare online prin care atât bobocii, cât şi studenţii din ani mai mari se pot înscrie la manifestările care vor avea loc înainte de începerea anului universitar.

Pe de o parte, bobocii vor descoperi ce înseamnă viaţa de student, iar cei din ani mai mari le vor fi mentori şi îi vor îndruma pentru a putea înţelege atât sistemul de învăţământ cât şi componenta socială a studenţiei. „Pentru a trece cu zâmbetul pe buze peste emoţia şi necunoscutul ce însoţesc debutul tău în viaţa de student, îţi propunem să te înscrii într-un program de mentorat creat special pentru tine.
 
Astfel, la începutul anului universitar, îţi va fi repartizat un coleg dintr-un an mai mare de la facultatea ta care îţi va împărtăşi, în cadrul unor întâlniri informale, stabilite de comun acord, mai multe informaţii“, au precizat reprezentanţii universităţii. Conform acestora, bobocii vor învăţa în cadrul acestui eveniment despre ce înseamnă viaţa de student la „Cuza“, care este diferenţierea dintre cursuri, seminarii şi laboratoare, se vor întâlni cu alţi colegi şi profesori, vor afla cum pot obţine burse, ce sunt creditele şi cum arată un examen, în ce constă viaţa de cămin, cum se pot înscrie într-o asociaţie studenţească şi ce fel de proiecte derulează acestea, care sunt posibilităţile de practică şi de angajare, dar şi cum te poţi distra în Iaşi.
 
După ce se înscriu atât bobocii, cât şi mentorii lor, aceştia vor primi un e-mail la finalul lunii în care li se va indica persoana care îi va îndruma, cu care se vor întâlni pe 30 septembrie. La proiectul de mentorat se pot înscrie atât studenţi din ciclul de licenţă, cât şi cei de la master sau chiar doctoranzi.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri