Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

  „Oamenii nu s-ar bărbieri dacă Iliada nu ar fi fost scrisă”

GALERIE
BogdanCretu
  • BogdanCretu
- +

Autorul Diotimei nu se străduieşte să demonstreze meticulos afirmaţiile tranşant făcute, disertaţia sa împrumută adeseori tonalitatea unei axiome, care nu mai necesită o risipă argumentativă. În plus, textele ce alcătuiesc micul volum trebuie citite ca mărturisiri de credinţă, ca succinte pilule de artă poetică, nu ca desfăşurări viguroase ale unui discurs conceptualizant, cu intenţii riguroase de a lămuri cutare chestiune.

Puţini critici au găsit răgaz să observe că Mihai Ursachi este şi un foarte bun eseist. Chiar dacă din eseurile sale respiră zglobiu un substrat fără doar şi poate solid de erudiţie, nu simpla etalare a unor complicate teorii ţine el să construiască, ci o particulară nuanţare a unor probleme îndelung dezbătute. Este cazul eseului Ironia ontologică. E ceva aici din badineria gravă a liricii sale, căci scurtul text este împărţit, mimând rigoarea scrupuloasă a studiului academic, în trei capitole, fiecare dintre ele nu mai lung de două paragrafe şi purtând titluri a căror tratare ar pretinde măcar un tom bine înarmat cu tot arsenalul bibliografic obişnuit. Nimic însă din toate acestea. Mihai Ursachi ocoleşte cu seninătate locurile comune, ţintind esenţa. Prin urmare, concentratul excurs prin teoriile de bază asupra ironiei nu are alt rol decât pe acela de a sprijini concluzia generoasă a întregului demers, în fapt o declaraţie de credinţă: „Originea însăşi a poeziei stă în natura dublă, în ambiguitatea disarmonică (Zwiespaltigkeit) a Fiinţei. Poezia există pentru că Fiinţa este ironică”. Inutil a mai glosa pe marginea acestui principiu şi, mai ales, a încerca să exersăm verificarea sa în poezia pe care Mihai Ursachi ne-a lăsat-o.

Autorul Diotimei nu se străduieşte să demonstreze meticulos afirmaţiile tranşant făcute, disertaţia sa împrumută adeseori tonalitatea unei axiome, care nu mai necesită o risipă argumentativă. În plus, textele ce alcătuiesc micul volum trebuie citite ca mărturisiri de credinţă, ca succinte pilule de artă poetică, nu ca desfăşurări viguroase ale unui discurs conceptualizant, cu intenţii riguroase de a lămuri cutare chestiune. Eseurile sale sunt confesiunile unui poet despre poezie, în general şi, mai ales, despre ceea ce propria sensibilitate alege din variatele formule lirice. Iată, de pildă, o peroraţie pro domo care numai excese silogistice nu pretinde: „Rătăcirea este forma extremă pe care o ia preaplinul vieţii; poezia însăşi este o rătăcire de la realitate şi înţelepciune...” Prin urmare, definiţiile sunt mai curând poetice decât exacte; intuitive, verificate de propria experienţă, filtrate prin sensibiltate, iar nu ordonate matematic, raţional.

Strunindu-şi cu echilibru pornirile polemice (cu toate că nuanţe ironice greu de trecut cu vederea condimentează unele texte conjuncturale), autorul ia totuşi poziţie faţă de anumite idei, vetuste, dacă le privim în diacronia lor, dar care continuă să aprindă discuţii uneori inutile, cum ar fi aceea a existenţei unei aşa-numite ştiinţe a literaturii, care nu ar face altceva decât să respecte cerinţele din ce în ce mai pretenţioase ale poeziei ce tinde ea însăşi să devină un limbaj specializat, riscând să se refuze neofiţilor. Nimic mai fals, consideră scriitorul ieşean, chiar dacă, e drept, se observă în ultimii ani că „degustătorul de frumos trebuie să poarte un arsenal din ce în ce mai copleşitor de cunoştinţe speciale pentru a mai găsi accesul la desfătarea estetică; aceasta când frumosul mai există realmente în dosul zidăriilor concentrice pe care tot mai puţini iniţiaţi le mai pot străbate”. Este, se vede cu ochiul liber, una din direcţiile pe care lirica modernistă (dar nu numai) o îmbrăţişase la un moment dat. Că textul cere mereu cititorului să preia o parte din atribuţiile sale, nu este o descoperire de dată recentă, dar de aici până la a scrie o poezie încifrată sau, mai bine zis, semantic ambiguă, care nu mai construieşte un sens clar, ascunzându-se în spatele a tot soiul de artificii textuale, e o diferenţă care nu poate să nu atragă atenţia cunoscătorului. În realitate, de cele mai multe ori opulenţa de strategii şi procedee tehnice, dar seci, lipsite de sugestie, care tind să reducă arta poetului la o ecuaţie aproape matematică, să transforme discursul liric într-un rebus cu o înaltă cotă de dificultate, nu trădează altceva decât infertilitatea sensibilităţii poetice. Unitatea de nestrămutat a poeziei este condiţia esenţială a lirismului, căci, consideră Mihai Ursachi, „adevărata operă de artă este o unitate esenţială, imuabilă, indivizibilă şi imperfectibilă”. Un discurs, aşadar, esenţializat, din care nici o fărâmă nu poate fi strămutată, în care amănuntele devin segmente constitutive de neînlocuit. Asta ar însemna, pentru autorul Poemului de purpură, „arta metafizică”. Paradoxal, el pare a respinge tocmai ceea ce constituie, într-o oarecare măsură, apanajul poeziei puse de obicei sub semnul postmodernismului. Indirect, pledoaria sa pentru autenticitate şi distincţie a afectivului, pentru coeziunea de monolit a operei artistice se întoarce împotriva tendinţei excesive de a cerebraliza iresponsabil spaţiul îngăduitor al poemului. Să nu uităm, avem de a face cu opiniile unui autor livresc, cu oarece gust pentru ceremonial, a cărui operă numai lipsită de artificiu nu este. Numai că, trebuie numaidecât adăugat, Mihai Ursachi nu renunţă nici o clipă, în lirica sa, la fondul grav, vocaţia sa este melancolia, tristeţea, cărora simte nevoia să le ofere o contrapondere ludică, ironică sau de alt tip. De aceea autorul respinge decis poezia „făcută”, construită din petece, din fragmente ce nu se leagă între ele, reconstituiă, asemena unui puzzle, din cioburi care-şi trădează, ulterior, distincţia de celelalte, propria independenţă, în dauna întregului.

Într-un incitant text intitulat Poezie şi consum, autorul ţine să reafirme importanţa culturii spirituale, pe care o consideră a fi „indispensabilă progresului material”. Afirmaţie de bun simţ, care mai că nici nu ar mai merita efortul unei tratări conştiincioase, dacă ea nu ar fi, din ce în ce mai des, victima confortabilei amnezii; pentru a atrage atenţia asupra acestui amănunt (?) semnificativ, scriitorul nu ezită să pluseze ironic, cu intenţia, desigur, de a pune punctul pe i şi de a tranşa, chiar dacă aparent strident, chestiunea: „Nu facem un paradox, declară el, când afirmăm că oamenii nu s-ar bărbieri dacă Iliada nu ar fi fost scrisă”, reluând ideea, în aceeaşi manieră menită a sublinia fondul serios al problemei: „se poate spune că ceva din spiritul lui Eschil se află şi în automobil”. Este aici ceva din ironia folosită ca travesti a poetului Mihai Ursachi, căci aceasta devine, sub pana Magistrului, un instrument extrem de pertinent, un argument pus în slujba unor aspecte de registru grav.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri