Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Poate e naiv ce spun, dar cred că, înainte de a aştepta să ne salveze alţii din afară, înainte de a idolatriza un sistem care combate ferm neregulile (absolut necesar, nu îi neg rolul!), mai important este să gândim un proiect care să formeze necesarele elite.
Nu de mult, un jurnalist bezmetic, m-a întrebat, netam-nesam, fără nici o legătură cu discuţia, care cred eu că ar fi… „principala problemă a României”. Este exact tipul acela de întrebare vagă, generală, stângaci-parşivă, care te pune în situaţia delicată de a-ţi dori nu să indici pe loc, cu precizie de strateg care şi-a făcut temeinic temele şi şi-a cântărit meticulos nuanţele, soluţia imbatabilă, ci măcar să nu scapi vreun porumbel, să nu comiţi, sub presiune, vreo prostie memorabilă. Există, inutil să mai insist, o puzderie de posibile răspunsuri. Fiecare vede problema acolo unde privirea sa se descurcă cel mai bine. Cel mai probabil în propria ogradă… Sigur, mulţi se plâng rigid că nu ne mai controlăm resursele, că nu mai producem, ci vindem forţă de muncă prestată la preţuri ridicole chiar la noi acasă, că nu ne-am conservat libertatea de a ne construi pe cont propriu proiectele de dezvoltare etc. Tipul acesta de discurs este cunoscut şi are părţi acoperite, după cum are şi unele (poate chiar cele mai ruşinoase) lăsate impudic la vedere. Alţii vorbesc despre calitatea precară a clasei politice. Nu îi pot contrazice, dar pot nuanţa constatarea: actuala clasă politică nu mai e cea pe care am moştenit-o de la Ceauşescu; nu mă decid dacă e mai bună sau mai rea. Şi în politică generaţiile s-au schimbat, fără ca metehnele să se fi modificat. Ultimii muşterii ai DNA-ului au o vârstă destul de tânără, ceea ce nu i-a împiedicat să se adapteze rapid la sistem şi să îi preia prompt obiceiurile.
Ce se poate improviza, păstrând măcar aparenţele de seriozitate, pe marginea unei astfel de capcane. Norocul meu e că sunt una dintre acele naturi limitate care, orice provocări primesc, parează inevitabil la fel. Orice mă întreabă omul, eu tot ce ştiu răspund… Prin urmare, am replicat curiozităţii-şablon a jurnalistului cu pricina formulând un clişeu pe măsură: principala problemă a României nu vine din exterior, ci din interior. Principiul este că nu trebuie să ignorăm cauzele pentru că efectele sunt mult prea multe şi prea agresive. Ce poate sta la originea situaţiei de care cu toţii ne plângem? De ce avem o clasă politică din care cu greu putem alege o duzină de inşi care să vorbească nu spun elevat, expresiv, plin de elocinţă, ci baremi curăţel, fără dezacorduri, fără anacoluturi, fără „ca şi”? De ce ticăloşia şi setea de înavuţire rapidă au sufocat orice sistem de valori? De ce principii clasice, precum corectitudinea, binele, adevărul, frumosul (mai că roşesc aşternându-le pe ecranul laptopului) au devenit vorbe goale, numai potrivite ca să stârnească batjocura celor care se descurcă şi fără ele? De unde pornesc toate aceste lucruri? Dar lipsa de profesionalism? Nu trebuie să fii un geniu pentru a merge, totuşi, la sursă: toţi aceşti oameni sunt formaţi într-un sistem educativ extrem de zbuciumat, cel al ultimilor 25 de ani. Poate simplific, dar eu cred că de aici porneşte totul: nimic nu a durat mai mult de jumătate de mandat în domeniul educaţiei din 1990 încoace; fiecare ministru a avut proiectul lui şi mai ales ideea lui de reformă; din cauza atâtor reforme, totul s-a restructurat în hârtii, totul se evaluează şi se raportează în hârtii, munca, de multe ori de bună calitate, a dascălilor este măsurată în punctaje fără legătură cu natura muncii lor. Legislaţia s-a modificat de nenumărate ori, ce începuse a fi construit de un guvern a fost imediat dărâmat de următorul, fără a mai apuca nici acesta să pună ceva în loc, că altul a venit şi a şters totul cu buretele şi tot aşa.
Unde am ajuns? La un sistem educativ situat cu mult sub nivelul calitativ al celui pe care l-am moştenit din comunism. Sună radical, dar nu cred că e un verdict fals. Nu e diplomatic să susţii aşa ceva public, dar în particular cu toţii ne înţelegem repede asupra acestui punct. Totul porneşte de la capătul greşit, calitatea a devenit ultima preocupare a celor care alcătuiesc programe, care gândesc (impropriu spus!) legile, care impun şi dispun finanţările. Câtă vreme învăţământul va fi subfinanţat, nu i se poate pretinde performanţă. E foarte simplu, dar pare foarte complicat. Câtă vreme banii vor veni cu ţârâita, în funcţie de numărul de elevi sau de studenţi, calitatea este ultimul criteriu care mai contează. Şi chiar un criteriu pe care instituţii serioase de învăţământ, cu tradiţie, şi-l permit ca pe un lux necesar să-şi apere blazonul...
Am ajuns la momentul în care începem să tragem ponoasele: absolvenţii acestui sistem limitat, care sunt şi victimele sale, intră în pâine. Se umple ţara de ingineri, profesori, medici, jurişti, economişti care nu ştiu să îşi facă meseria, care şi-au obţinut diplomele plătindu-şi conştiincios taxele. Cei realmente buni nu au nici un interes să se încadreze în sistemul de stat, fug automat acolo unde sunt mai bine plătiţi. Câtă vreme profesorii şi medicii vor fi umiliţi prin salariul ridicol, elitele, câte au rămas, se vor orienta obligatoriu către alte zări. E un cerc vicios pe care nimeni nu a reuşit să-l întrerupă în ultimii 25 de ani. Or, răul trebuie tăiat de la rădăcină. Vrem o ţară în care corectitudinea şi calitatea să dea tonul? Atunci trebuie să ne educăm tinerii, să îi formăm în spiritul performanţei. Educaţia şi cercetarea sunt mereu plasate către coada bugetului, deşi fără o investiţie consistentă, de lungă durată în acest domeniu nu vom ieşi niciodată din precaritatea actuală. Nu DNA-ul trebuie să reformeze clasa politică, nu ANAF-ul trebuie să aducă bani la buget. E mult mai profitabil să formezi profesionişti buni, pe care îi plăteşti onorabil, care să îşi facă treaba corect. E un principiu banal, profilaxia e mai bună decât terapia; şi costă mult mai puţin. Principala infrastructură de care România are nevoie este sistemul de educaţie şi cercetarea, alături de cel de sănătate. Dacă se găsesc resurse (de înţelegere, în primul rând) pentru un proiect bun, care să continue pentru vreo 15-20 de ani, indiferent de culorile şi combinaţiile eşichierului politic, sunt convins că se vor vedea rezultatele şi că ele vor fi de durată. Calitatea nu se câştigă peste noapte, ea trebuie antrenată, stimulată, protejată.
Poate e naiv ce spun, dar cred că, înainte de a aştepta să ne salveze alţii din afară, înainte de a idolatriza un sistem care combate ferm neregulile (absolut necesar, nu îi neg rolul!), mai important este să gândim un proiect care să formeze necesarele elite. Oricât de antipatică le este unora ideea de elită, fără aceasta direcţia e mereu nesigură, iar ceea ce poate fi matematic desenat, devine improvizaţie pripită. Şi lasă loc ticăloşiei sistematice, protejate de stat.
Bogdan Creţu este conferenţiar universitar doctor la Catedra de Literatura română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |