Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

“Ryde rămâne până la sfârşitul anului”

GALERIE
dedu-alexandru
  • dedu-alexandru
- +

 Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, mai spune că obiectivul ţintă este calificarea ambelor naţionale la Jocurile Olimpice din 2020

 
 
Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a vorbit, într-un interviu, despre participarea echipei feminine la JO, al cărei obiectiv a fost calificarea în sferturi, dar şi despre faptul că antrenorul Tomas Ryde va conduce reprezentativa cel puţin până la finalul anului.  ”Am un sentiment de tristeţe că nu am reuşit să ajungem în sferturi, sunt foarte mândru că am ajuns la JO, handbalul feminin românesc a fost acolo, acesta fiind şi un obiectiv al acestui mandat. Obiectivul lotului a fost locurile 1-8, pentru mine personal a fost calificarea în semifinale, speram”, a declarat Alexandru Dedu în interviul postat de FR Handbal pe platforma youtube. Şeful FRH a făcut referiri şi la obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung în privinţa echipelor naţionale. ”Pe termen lung este vorba despre Jocurile Olimpice din 2020, acesta e focusul nostru, unde ne dorim să ajungem cu ambele echipe de seniori. Lucăm la programarea paşilor care trebuie parcurşi pentru a satisface acest obiectiv”, a spus Dedu.
De asemenea, el a vorbit şi despre contractul antrenorului suedez Tomas Ryde, care este valabil până în 31 decembrie, după participarea echipei naţionale la Campionatul European. ”Ţinând cont că noi, federaţia, suntem mulţumiţi de ceea ce a făcut şi credem că suntem pe drumul cel bun o să ne gândim şi în funcţie de rezultatul de la Campionatul European dacă o să-i prelungim contractul. Acum, sub nicio formă nu se pune problema să plece, am deplină încredere în tot staful tehnic, în toţi cei nouă membri ai stafului”, a afirmat Dedu.
Alte subiecte abordate în cadrul interviului sunt cele ale schimbărilor de generaţie la echipa naţională feminină, dar şi nivelul de vârstă al jucătoarelor din campionatul intern, precum şi importanţa unei competiţii interne puternice în perspectiva selecţiilor la loturile naţionale. Naţionala de handbal feminin a României s-a clasat pe locul IX la Jocurile Olimpice de la Rio, acesta fiind cel mai slab rezultat din cele patru participări la Olimpiadă, unde anterior a obţinut un loc 4 şi două locuri 7.
 
 
Braziliencele rămân acasă
Naţionala de handbal feminin a Olandei este prima semifinalistă la Jocurile Olimpice de la Rio, după ce a învins, ieri, reprezentativa Brazilei, cu scorul de 32-23 (12-11), în primul meci din sferturile competiţiei. În cel de-al doilea sfert de finală, Franţa a învins Spania, după prelungiri, cu 27-26. La pauză ibericele conduceau cu 12-5 iar după cele 60 de minute, scorul era 23-23. Celelalte trei partide din sferturile de finală sunt  Franţa – Spania, Suedia – Norvegia şi Rusia - Angola. La Rio, meciurile din semifinale vor avea loc joi, iar sâmbătă vor avea loc finala pentru medalia de bronz şi pentru titlul olimpic.
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri