Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

A terminat facultatea la Iaşi, a vândut ziare în Franţa şi conduce acum afacerile Zara în România

GALERIE
Paul Cuza FOTO zf.ro
  • Paul Cuza FOTO zf.ro
- +

Paul Cuza (41 de ani), românul care conduce operaţiunile locale ale Inditex (proprietarul Zara), cu afaceri cumulate de peste 175 mil. euro anul trecut, spune că un moment de cotitură în cariera sa a fost atunci când a vândut ziare în faţa unui supermarket din Franţa.

„Momentul care mi-a marcat cu adevărat evolu­ţia a fost «experienţa franceză». Când glumesc cu prietenii spun că vândutul ziarelor a fost „primul meu MBA“, spune executivul la primul său interviu. Paul Cuza deţine de asemenea un Executive MBA oferit de Asebuss.

În 1998, la scurtă vreme după ce s-a stabilit în Bucureşti, a decis să meargă să lucreze în Franţa, mânat de mirajul Occidentului. „Fiind plecat cu viză de turist, mi-a fost imposibil să-mi găsesc un loc de muncă serios, singura opţiune fiind un job temporar ca vânzător de ziare la intrarea într-un supermarket In­ter­marche.“ După o lună de zile a reuşit să obtină un job în supermarketul respectiv, la departamentul de legume-fructe, însă fără acte. „Europa anilor 90 eră diferită, ca român aveai nevoie de viză peste tot. “

Pentru că şi-a dat seama că în Franţa ar fi fost foarte dificil să îşi construiască o carieră, Paul Cuza s-a întors în ţară, unde şi-a construit întâi o carieră în industria cosmeticelor şi apoi în modă.

Textul complet îl găsiţi pe zf.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri