Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

“Vrem handbal ca în Franţa”

GALERIE
dedu-alexandru-frh
  • dedu-alexandru-frh
- +

 * Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, s-a arătat încântat de infrastructura arătată de francezi la Campionatul Mondial masculin

 
 
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, ieri. la Ambasada Franţei, unde a primit o diplomă pentru promovarea sportului, că în trei ani se pot construi săli de handbal precum cea de la Cluj în toate reşedinţele de judeţ. “Campionatul Mondial din Franţa este impecabil. Din experienţa mea cred că este cel mai bine organizat şi cu răspuns la public: săli pline, atmosferă nemaipomenită. E multă muncă în spate, un eveniment cu totul şi cu totul special. Mă aşteptam la surprize, care mie îmi dau speranţe. Dacă există voinţă, în trei ani, fiecare reşedinţă de judeţ poate avea săli precum în Franţa, la Campionatul Mondial.  Unde vreau eu să atrag atenţia este infrastructura din Cluj. Toate industriile conexe sportului au explodat în Cluj. Acolo se trăieşte foarte bine pentru că există infrastructură şi noi când mergem acolo mişcăm mase mari de oameni. Cred că oraşul Cluj poate fi un exemplu pentru multe comunităţi”, a afirmat Dedu.
Antrenorul echipei Dinamo, Eliodor Voica, a afirmat că i-ar fi plăcut să fie mai optimist în ceea ce priveşte organizarea unui campionat mondial în România, nefiind foarte sigur nici de participarea echipei naţionale masculine la Campionatul European din 2018: “Mi-ar plăcea să spun «curând», dar cred că ar trebui să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne păstrăm optimismul şi să spunem «cât de curând». Trebuie să recunosc că privesc cu invidie, dar şi cu optimisim ceea ce se întâmplă în alte ţări. La acest mondial cred că putem discuta de o favorită, Franţa, dar sunt convins că vor mai exista surprize. Polonia şi Belarus mi-au lăsat o impresie plăcută. Dar ei sunt acolo, beneficiază de această competiţie. Noi avem patru puncte, care nu ne sunt suficiente pentru a ne asigura calificarea. Cred că ar trebui să rămânem realişti, următoarele meciuri vor fi foarte dificile pentru echipa noastră”. Întrebat dacă echipa feminină CSM Bucureşti îşi poate păstra titlul de campioană europeană anul acesta, Alexandru Dedu a spus că formaţia bucureşteană are valoarea necesară pentru a spera din nou la câştigarea Ligii Campionilor: “E foarte greu. Anul trecut a debutat şi a câştigat Liga Campionilor, aşa ceva nu s-a mai întâmplat în istorie. Câştigătoare consecutive sunt foarte puţine, parcă Györ a fost ultima oară. Este enorm de greu, dar cred că au tot ce le este necesar, şi începem cu valoarea, pentru a putea spera. Cred că CSMeste deja o echipă matură care ştie ce vrea”.
Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, a primit din partea Ambasadorului Franţei la Bucureşti, François Saint-Paul, o diplomă pentru promovarea sportului în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Campionatului Mondial de handbal masculin, organizat de Franţa. La rândul său, Dedu i-a oferit ambasadorului un tricou al naţionalei cu autografe, un fanion şi o minge de handbal.  
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri