Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Adoptă un copil de Paşte: iniţiativă lăudabilă a unui preot ieşean

GALERIE
preot damaschin
  • preot damaschin
- +

Acesta a făcut o listă cu aproape 400 de copii necăjiţi, ieşenii fiind invitaţi să le vină în ajutor. Puteţi astfel deveni prieten al unuia dintre ei, ajutându-l material, sau chiar un fel de părinte adoptiv la distanţă al copilului ales 

Preotul ieşean Dan Damaschin, de la Maternitatea „Cuza-Vodă“, încearcă să facă Paştele mai frumos pentru 380 de copii nevoiaşi. Minorii provin din familii numeroase şi se află în evidenţa preotului ieşean de câţiva ani, o parte fiind beneficiarii şi altor proiecte pe care pr. Damaschin le-a implementat. „Nu sunt decât nişte copii flămânzi şi goi, născuţi într-o lume cu multe neajunsuri. Înainte de a găsi «responsabili», consider că Dumnezeu ne-a trimis să le «Dăruim Speranţă». Doresc, sau mai curând vă rog din suflet, să mă ajutaţi să aducem speranţa şi lumina de Paşte la 380 de copii sărmani, dintr-o listă lungă. O bună parte se află de ani buni în atenţia şi grija noastră. Alţii sunt nou-veniţi, cu tot cu familii. Şi cum familiile au o medie de şase copii, zău că nu te înduri să renunţi la aşa bogăţie. La fel ca şi la Crăciun, ne putem alege un copil din listă, copil care vă va de­veni, sperăm noi, un prieten la distanţă, începând cu această ediţie“, a arătat Dan Da­maschin.

Băieţii şi fetele pe care părintele i-a introdus în proiect au vârstele cuprinse între 0 şi 19 ani. Astfel, preotul caută câte o familie de bine pentru fiecare copil, cu ajutorul căreia intenţio­nează să aducă bucurie în peste 40 de familii din împrejurimile Iaşului. Prin proiectul „Dă­ruim Speranţă“, preotul Maternităţii „Cuza-Vodă“ a deschis online o listă cu toţi copiii incluşi în proiect, incluzând aici detaliile legate de vârsta, înălţimea sau greutatea minorului. Preotul încearcă în acest fel să încurajeze implicarea ieşenilor, pe care îi invită să-şi aleagă câte unul sau mai mulţi copii din lista prezentată pentru care să devină „îngeri păzitori“.

Practic, oamenii interesaţi să ajute trebuie să contribuie cu minimum 50 de lei din care voluntarii bisericii din curtea maternităţii vor cumpăra alimente pentru fiecare familie. În plus, pentru fiecare copil adoptat la distanţă, ieşenii trebuie să se asigure că va simţi bucuria Paştelui printr-un pachet care poate să conţină haine, alimente, rechizite sau alte lucruri pe care părintele adoptiv le consideră necesare.

În prima săptămână de la lansarea proiectului, peste 200 de ieşeni au contribuit la iniţiativa părintelui. „În săptămâna dinaintea Floriilor dorim să rezolvăm problema cu pachetele, iar înainte de Paşte dorim să rămână de transportat doar carnea şi lactatele. Dintr-o donaţie de 50 de lei de copil vom cumpăra în primă fază detergenţi, şampon, pastă de dinţi, dulciuri pentru fiecare şi o Biblie pe familie, iar în Vinerea Mare vom transporta perisabilele“, a precizat părintele Dan Damaschin. Ieşenii care sunt interesaţi să contribuie la proiectul dezvoltat de preotul ieşean îi pot scrie pe pagina personală de Facebook a acestuia, www.facebook.com/dan.damaschin./

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri