Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Angajaţii TVR au declanşat conflictul colectiv de muncă; negocierile pentru un nou CCM au eşuat

GALERIE
tvr romania
  • tvr romania
- +

Angajaţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv) au iniţiat procedura pentru declanşarea conflictului colectiv de muncă în instituţie, după ce negocierile purtate cu conducerea Televiziunii Române pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă (CCM) au eşuat.

Negocierile au fost purtate în contextul în care pe 1 iulie a expirat vechiul contract colectiv de muncă în TVR.

Însă negocierile purtate cu administraţia SRTv, în frunte cu Stelian Tănase, preşedintele-director general al instituţiei, de o comisie de negociere a Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Televiziunea Română, au eşuat, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din instiuţie.

Aceleaşi surse au precizat că, în aceste condiţii, la nivelul TVR a fost declanşat conflictul colectiv de muncă.

Contactat de agenţia MEDIAFAX, Dragoş Bocanaciu, preşedintele SPUSTV, a confirmat faptul că notificarea în ceea ce priveşte declanşarea conflictului de muncă a fost trimisă deja la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi la Ministerul Muncii.

"Urmează celelalte proceduri, mediere, conciliere, şi de abia după aceea vom intra efectiv în conflict de muncă. Momentan suntem în faza procedurală (...) Suntem în etapele premergătoare conflictului de muncă, am depus sesizările la Ministerul Muncii, la ITM, conform legii, şi aşteptăm concilierea şi medierea, pe care în mod normal trebuie să le declanşăm ori la sfârşitul acestei săptămâni ori săptămâna viitoare, în funcţie de răspunsul celor de la Ministerul Muncii", a explicat Dragoş Bocanaciu.

El a precizat că nu a fost semnat un nou contract colectiv de muncă în TVR, din cauză că angajaţii televiziunii publice nu pot să facă "ceea ce doresc şefii" din SRTv.

"Au venit cu solicitări de a reduce drastic toate câştigurile salariale ale oamenilor, ale personalului de execuţie, în timp ce privilegiile şefilor voiau să rămână neschimbate. Aşa ceva nu este acceptabil. Oamenii din TVR ştiu cât de grea este situaţia. Dar, în momentul în care tu, şef, vii şi-mi ceri să renunţ, la 5%, la 10% din ceea ce câştig - cam asta era oferta lor -, tu vrei să-ţi păstrezi intactă indemnizaţia de conducere?", a spus Dragoş Bocanaciu.

El a precizat că administraţia SRTv dorea ca sporurile angajaţilor instituţiei să fie reduse, iar şefii din TVR să îşi păstreze absolut toate beneficiile.

"Nu a venit niciodată din partea administraţiei o ofertă, prin care să ne spună: «E o situaţie grea, ne reducem şi noi indemnizaţiile de conducere, ne reducem un pic salariile şi renunţaţi şi voi la o parte din sporuri». Nu au venit niciodată cu o ofertă de genul acesta, au venit doar cu «tăiem aia, tăiem aia, tăiem aia, tăiem aia». Şi, dacă e de discutat la anumite aspecte, cum ar fi prima de pensionare sau astfel de lucruri care nu sunt legate strict de muncă, dacă eventual putem să intrăm în discuţii şi în negocieri, în niciun caz nu putem să reducem sporurile care sunt legate strict de muncă, şi aici mă refer la sporul de ore suplimentare, la sporul de sâmbătă, duminică şi de sărbători legale. Omul, când vine la serviciu sâmbăta şi duminica, chiar aşa să vină pe niciun leu în plus?", a mai spus Dragoş Bocanaciu.

"În momentul în care noi am venit cu o contraofertă şi le-am spus să reducă indemnizaţia de conducere, nici măcar nu au vrut să audă. Ce facem aici? Numai unii să se sacrifice, iar ceilalţii să huzurească în continuare? Aşa ceva nu este admisibil", a subliniat Dragoş Bocanaciu.

El a mai spus că reducerea sporului de sâmbătă şi duminică ar fi însemnat o diminuare a câştigurilor salariale pentru foarte mulţi dintre angajaţii TVR. De asemenea, potrivit lui Bocanaciu, conducerea TVR doreşte să taie şi sporul de ore suplimentare şi să-l ducă la nivelul de la Codul Muncii, care este de 75%.

"În cazul sporului de sâmbătă şi duminică ne-au oferit 5%. S-a rezolvat un pic situaţia pentru că a dat un ordin preşedintele-director general ca să se plătească totuşi sporul de sâmbătă şi duminică, până când se va finaliza tot procesul acesta (de semnare a noului CCM, n.r.)", a explicat preşedintele SPUSTV.

Acesta a mai spus că la fel de periculos este faptul că în propunerea conducerii de contract colectiv de muncă nu se mai regăsesc salariile compensatorii în caz de concedieri colective sau individuale. "Ceea ce îmi ridică nişte semne de înrebare vizavi de ceea ce se pregăteşte pentru angajaţii Televiziunii Române. Este poate cel mai important lucru pentru un angajat în România anului 2015 să aibă o minimă protecţie socială prin aceste plăţi compensatorii", a afirmat Dragoş Bocanaciu.

Întrebat dacă salariaţii TVR se pregătesc de grevă, Dragoş Bocanaciu a spus că speră să nu se ajungă la această situaţie.

"Acum în mod normal cam cinci zile lucrătoare durează până când ITM ne trimite răspunsul şi stabileşte procedurile de conciliere şi de mediere. După ce aceste proceduri vor fi finalizate, vom porni la strângerea de semnături şi la toate formele conflictului de muncă, grevă fără întreruperea lucrului, grevă de avertisment cu întreruperea lucrului şi grevă generală. Eu sper să nu se ajungă acolo. Eu nu îmi doresc şi cred că nimeni nu-şi doreşte să se ajungă la o astfel de măsură radicală, dar, pe de altă parte, nici nu putem să acceptăm ca mereu de la angajaţi să se tot ia, în timp ce şefii noştri stau liniştiţi pe aceleaşi salarii ca şi înainte", a mai precizat Dragoş Bocanaciu.

El a mai spus că nu angajaţii sunt vinovaţi de situaţia financiară dificilă în care se află TVR.

"În condiţiile în care Televiziunea Română a acumulat şi acumulează zilnic astfel de datorii, cred că o parte din vină este a managementului, că nu un şofer sau un operator sau un reporter sunt cei care au provocat aceste pagube. În aceste condiţii, cei care sunt penalizaţi sunt tot angajaţii. Niciun şef nu a fost tras la răspundere până acum pentru deciziile proaste care au fost luate", a spus Bocanaciu.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX.

Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri