Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Cine ne poate spune dacă nu cumva halucinaţia conţine în ea mai multă realitate decât percepţia simplă. Prin intermediul halucinaţiei ni se deschid alte porţi în univers. Trecem dincolo de lumea perceptibilă. Timpul capătă o altă dimensiune şi spaţiul o altă configuraţie. Ne putem baza oare numai pe simţuri? Suntem oare capabili să discernem graniţa dintre raţiune şi viziune?
Angoasa poate fi declanşată de un fenomen (obiect) real sau imaginar. În mare, ea îşi datorează existenţa unui conflict dintre eul real şi eul imaginar. Sau dintre eul social şi eul ideal. (E foarte interesant de urmărit cum năvălesc fantasmele în viaţa noastră interioară.) Animismul, de pildă, poate fi considerat ca o formă de angoasă creativă. Omul (în general, vorbim populaţiile primitive) se simte urmărit de lună, pe care o aseamănă cu o oglindă, în care se reflectă supradimensionată faţa duşmanului ori chiar propriul său chip. Sau se simte urmărit de stele căzătoare, de comete sau de alte fenomene cereşti, pe care le percepe ca pe nişte semne prevestitoare ale destinului. Copilul şi omul aparţinând unor culturi vechi poate fi obsedat de curcubeu, pe care îl aseamănă în mintea sa cu un arc sau cu un pod peste timp. Sau cu un ham pus pe grumazul cerului. Obiectul real sau imaginar poate declanşa în conştiinţa subiectului un sentiment de panică. Halucinaţiile produse de consumul de droguri sau mulţimea de gândaci ce bântuie visele alcoolicului sunt fantasmogorii. Şi totuşi ele declanşează în conştiinţa subiectului o traumă, ce adânceşte fisura dintre eu şi lume... Apare o incompatibilitate între mediu şi sinele profund. Între eul ideal şi eul social. În cazul creatorilor (şi nu numai) avem de-a face cu un joc straniu de măşti. Ideile şi sentimentele, confortul şi disconfortul psihic sunt simple iluzii. În magazia noastră de recuzite, avem totuşi, trebuie să recunoaştem, prea puţine măşti pentru rolul pe care ni-l asumăm în viaţă. Şi atunci, pentru a ne trăi la modul paroxistic toate stările, apelăm la trucuri. Inconştientul colectiv ne furnizează suficiente simboluri, care ne acutizează teama ancestrală. Mai apelăm apoi la imaginaţie şi la fantasmagorie. La halucinaţie, pe care o transferăm din viaţă în literatură. (Uneori şi invers!) Vrem întotdeauna ca masca eului nostru social să stea mai presus decât cea a eului real. De aici apar şi conflictele. Cu cât ne cocoţăm mai sus cu imaginaţia, cu atât căderea e mai mare. Se produc mutaţii şi fisuri în forul nostru interior. Uneori mutaţiile sunt ireversibile, îmbrăcând o formă patologică. În momentul în care masca ideală o înlocuieşte pe cea socială începem să pierdem contactul cu realitatea. Raporturile cu ceilalţi devin tot mai dificile. Conflictul nostru interior îl transferăm şi în societate... Şi atunci intervine teama. Teama de-a nu fi descoperiţi, care, produce, la rându-i, alte angoase şi alte măşti... Nu vorbim aici, desigur, în termeni clinici despre angoasă, ci am abordat subiectul la modul metaforic.
Obiectul angoasei poate constitui o simplă gămălie de chibrit, un ac, o aţă, un creion, un număr. Cântatul cocoşului, lătratul unui câine sau foşnetul aripilor unui fluture de noapte...
Sunt oameni care au o teamă patologică faţă de păianjni. Sau faţă de mosoare de aţă. Oameni cărora ghemotoacele de hârtie sau de rotocoalele de fum le creează o teamă teribilă. Oamenii îşi trăiesc fobiile la modul paroxistic, creatorii le explorează în beneficiul propriei arte. Din obsesiile şi spaimele lor ei înalţă idoli, în faţa cărora vor cădea în extaz viitorii lor adulatori. Arta modernă şi arta postmodernă exploatează din plin trăirile extreme. Între artistul postmodern şi animismul practicat în epoca tribală sunt multe corespondenţe. Într-un fel, prin explorarea subconştientului şi a inconştientului colectiv, arta modernă s-a întors, pentru a câta oară?, la originile sale.
***
Eram deseori bântuit, în copilărie, de o senzaţie tactilă extrem de anguasantă. Mi se părea că mi se umflă buzele sau nările luîând proporţii colosale. Şi odată cu ele realitatea din jur. Totul devenea enorm, apăsător. Senzaţia tactilă era urmată de o halucinaţie auditivă. De un foşnet ce lua (nu exagerez de fel) proporţiile unui uragan cosmic. Tremuram de frică. Mă ascundeam sub plapumă. Dar plapuma creştea şi ea, dincolo de nori, luând consistenţa unei galaxii... Îmi era teamă să vorbesc, căci orice sunet se amplifica, la rându-i, transformându-se într-un vuiet îngorzitor... De multe ori simt că aceste senzaţii revin într-o formă incipientă. Nu le mai trăiesc la modul acut. Reuşesc, cunoscându-mi slăbiciunile, să-mi controlez starea de panica...
***
Angoasa poate să devină un instrument artistic. O formă de manipulare (culturală) în masă, dând naştere la anumite mişcări sau curente literare. Cum au fost expresionismul sau existenţialismul sau surrealismul... Pentru aceasta trebuie să existe însă o corespondenţă între mediul social şi cel cultural... Desigur, angoasele (dacă aşa cere moda) pot fi şi inventate. Artiştii autentici însă evită să exprime ceva străin naturii lor...
***
Lui Picasso îi repugna tot ce era hiper-realism, fotografia transformată în pictură. Îi repugna şi abstracţionismul. "Formidabil, spunea el, că folosind toate resursele pe care ţi le oferă libertatea să poţi picta o pânză în aşa fel încât ea să se încorporeze realităţii; să nu poţi face nici o deosebire între o femeie aşezată pe scaun şi tabloul acestei femei. O pictură care ar conţine femeia asta pe de-a întregul şi să nu semene cu nimic din ce ştim. Iar unii oameni văzând-o ar zice: bună ziua, doamnă!". Şi tot aici aş vrea să mă refer la un alt pasaj din Picasso privitor la felul cum "ficţiunea artei" (dacă există aşa ceva) pătrunde în realitate. Iată pasajul: "Pigmon îmi spunea că are o senzaţie ciudată atunci când priveşte tabloul meu. Nu-şi mai dă seama dacă mulţimea este aceea care pătrunde în ziduri sau dacă pânzele coboară de pe ziduri şi pătrund în mulţime. Între mulţime şi pânză există o asemenea corespondenţă încât, până la urmă, sunt unul şi acelaşi lucru". Picasso mărturiseşte că a atins o zonă, o anumită zonă, care devine periculoasă atât pentru pictor, cât şi pentru privitor. Este zona care întoarce privirea înapoi. Un punct în care personajele din realitate dispar, se pierd în realitatea operei de artă. Tensiunea creată de artist şi absorbită de tablou încarcă privitorul cu energie negativă, cu un halou negru care-l împinge în alte dimensiuni spaţiale şi temporale. Ieşirea din realitate şi căderea în ficţiune nasc în conştiinţa noastră un vârtej asemănător cu cel stârnit de deschiderea bruscă a uşii unui avion aflat în plin zbor. Există riscul de a nu te mai întoarce din halucinaţie. Riscul ca halucinaţia să devină realitate.
***
Privind cu intensitate un punct fix din tavan, vedeam la un moment dat cum punctul se lăţeşte, ocupând întreg spaţiul mărginit de cei patru pereţi. Observam totodată că tavanul, ca şi pereţii, devenea rotund. De multe ori mă trezeam privind fix o fereastră, apoi îmi dezlipeam privirea de acolo şi fixam zidul de-alături. Fereastra "se muta" pe zid, ca pe tot ce se afla dincolo de ea. Privirea mea o desprindea de la locul ei, o decupa din perete şi o transfera în plafon. Vedeam nu numai sticla ferestrei, ci şi copacul aflat în spatele ei şi cerul ce se vedea dincolo de ea. Repetam apoi experienţa invers: priveam o anumită porţiune din tavan (un dreptunghi) şi priveam apoi fereastra. În locul ei vedeam acum un dreptunghi gri, cu un bec în centru. Am căutat să amplific experimentul, "răsădind" mai întâi fereastra în planşeu, ca apoi s-o iau de acolo şi s-o mut pe unul din pereţi. După mai multe încercări, experimentul mi-a reuşit. Am putut să translez fereastra mai întâi în plafon, s-o menţin un timp acolo, contemplând peisajul ce se afla dincolo de ea, apoi s-o deplasez lent pe peretele din stânga mea. Am stat întins în pat şi am privit mult timp fereastra, am avut chiar intenţia să mă ridic de la locul meu şi să mă duc s-o deschid, dar mi-a fost teamă ca nu cumva fereastra într-adevăr să se deschidă. Aş mai putea spune că mi-a fost teamă atât de iluzia să nu fie altceva decât realitate. Şi poate că era deja realitate şi nimic altceva.
***
Pornind de aici, mă-ntreb: cum poţi deosebi în practică halucinaţia de percepţie? Halucinaţia este oare altceva decât o percepţie la un alt grad? Cine ne poate spune dacă nu cumva halucinaţia conţine în ea mai multă realitate decât percepţia simplă. Prin intermediul halucinaţiei ni se deschid alte porţi în univers. Trecem dincolo de lumea perceptibilă. Timpul capătă o altă dimensiune şi spaţiul o altă configuraţie. Ne putem baza oare numai pe simţuri? Suntem oare capabili să discernem graniţa dintre raţiune şi viziune? Există oare într-adevăr această graniţă? Ce realitate se ascunde dincolo de percepţia noastră? Dincolo de existenţă?
Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |