Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Anti-corupţia ucide!

GALERIE
cosmin pasca
  • cosmin pasca
- +

Când citim cifrele din sondaje avem tendinţa să ne entuziasmăm. Societatea a căpătat încredere în justiţie, suntem pe drumul cel bun. Nu e cazul. Îi uităm pe ceilalţi 40%, circa 7 milioane de români cu drept de vot, care se uită cu pizmă la anchetele DNA.

Declaraţia campaniei electorale vine de la Bucureşti. Luni seară, prezent la o dezbatere la Antena3, Daniel Barbu şi-a luat inima în dinţi şi a spus pe şleau ce gândesc mai toţi asemenea lui: "Anti-corupţia ucide!". Fost ministru al Culturii, iniţiator al legii speciale pentru Roşia Montană, candidatul ALDE nu se află la prima abatere. Pe vremea când făcea parte din guvernul USL, Barbu s-a plâns că suma alocată programului naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este prea mare în comparaţie cu cea alocată programelor de cultură. Atunci, a doua zi a fost demis. Acum, moderatorii şi invitaţii din studiou îşi dădeau coate, satisfăcuţi că cineva a avut curajul să spună „adevărul”. Mii de telespectatori fideli ai Antenei 3 s-au ridicat de pe canapea şi au început să aplaude.

Declaraţia candidatului ALDE este cu atât mai dureroasă cu cât vine în plin scandal Hexi Pharma. Mii de români care-i plătesc leafa senatorului Barbu mor anual din cauza corupţiei din sistemul de sănătate. Achiziţii trucate, licitaţii acordate pe comisioane grase, şpăgi îndesate în buzunarele medicilor. Un raport dat publicităţii, marţi, de Eurostat, a dezvăluit că ţara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la decese care ar fi putut fi evitate. Mai exact, în 2013, peste 27.000 de români cu vârsta sub 75 de ani au murit cu zile (49% dintre pacienţi). Şi ce dacă? Aplauzele continuă. „Să moară, dă-i în mă-sa de băsişti!”. Coincidenţă sau nu, la câteva ore după declaraţia lui Barbu, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost pus sub urmărire penală pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Aplauzele se opresc, se trage cu şutul în canapea: „Dar ce-a făcut, mă? A dat în cap la oameni pe stradă? Hooo, băsiştilor!!!”. Nu mă întrebaţi de ce „băsişti”, că habar n-am. 

În ultimele sondaje de opinie, DNA este creditată cu circa 60% din încrederea populaţiei. Umăr la umăr cu Biserica, deşi, între noi fie vorba, procurorii au făcut, în ultimii ani, mai multe minuni decât preoţii. În fine, când citim cifrele din sondaje avem tendinţa să ne entuziasmăm. Societatea a căpătat încredere în justiţie, suntem pe drumul cel bun. Nu e cazul. Îi uităm pe ceilalţi 40%, circa 7 milioane de români cu drept de vot, care se uită cu pizmă la anchetele DNA. Milioanele de concetăţeni care se „au bine” cu sistemul. Unii pentru că se îndoapă din „tunuri", alţii pentru că se „descurcă” din furtişaguri, cei mai mulţi pentru că supravieţuiesc din ciosvârta aruncată de cei care dau "tunuri". Or, pentru aceste câteva milioane de români, anti-corupţia ucide. Mă rog, nu-i ucide, dar le schimbă enervant viaţa de zi cu zi. Suficient cât să-şi ia la şuturi canapeaua.

Să aruncăm o privire şi la Iaşi. Absolut bizar demersul PNL de a răspândi prin oraş 100.000 de fiţuici cu dezvăluiri despre potenţiale acte de corupţie comise de candidatul PSD. Oare liberalii chiar nu înţeleg că în acest mod îl legitimează pe Mihai Chirica ca cel mai potrivit om la Primărie? Nu realizează nimeni prin Podu Roş că pentru marea masă de alegători din Iaşi, îndeobşte pentru simpatizanţii PSD, suspiciunea de corupţie e o virtute? "Dacă e aşa, îl votez, e de-al nostru! Îmi aminteşte de Nichita, săracu'. Şi ce primar bun a fost pentru oraş...".

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri