Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Aparatul care îţi spune dacă suferi de TBC stă în cutie la Iaşi din luna mai

GALERIE
GeneXpert
  • GeneXpert
- +

Spitalul de Pneumoftiziologie nu poate folosi tehnologia modernă de diagnosticare a tuberculozei pentru că încă nu a primit prin minister testele tip necesare. Din această cauză, cu toate că spitalul dispune din luna mai de aparatul cu care ar putea pune diagnosticul în câteva ore, medicii sunt nevoiţi să utilizeze încă metode învechite prin care pacienţii află abia după câteva luni dacă sunt purtători sau nu ai Bacilului Koch.

„Până acum câteva luni, nu aveam aparatura necesară, şi atunci nu aveam ce face decât să ne adaptăm situaţiei. Acum însă îl avem, dar nu-l putem folosi pentru că nu am primit testele tip cu care s-ar putea pune diagnosticul imediat“, a spus prof. dr. Traian Mihăescu, şeful Secţiei Clinice I de la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Potrivit medicului, în condiţiile date, bolnavii din Moldova aşteaptă măcar o lună rezultatul investigaţiilor, în timp ce pacienţii care ajung în centrele similare din Cluj şi Bucureşti obţin diagnosticul în câteva ore. „Acolo sunt aparate GeneXpert cu care trebuia să fim şi noi dotaţi, conform programului norvegian în care au intrat centrele din mai multe judeţe din ţară. La Iaşi însă nu au mai ajuns fără prea multe explicaţii“, a mai subliniat prof. dr. Traian Mihăescu.

Aparatul care se află acum la Spitalul de Pneumoftiziologie este oferit în custodie de un furnizor de aparatură medicală pentru câteva luni. Pe lângă clinicile din Cluj şi Bucureşti care pot pune diagnosticul în câteva ore, în zona Moldovei doar spitalul din Piatra Neamţ a fost echipat cu apara­tură GeneXpert. Potrivit medicului, incidenţa în zona Moldovei este crescută, numai anul trecut fiind diagnosticaţi 500 de pacienţi, din totalul de 700 aflaţi în evidenţa spitalului.

Tuberculoza continuă să facă victime la nivel naţional chiar dacă statisticile arată că numărul ca­zurilor înregistrate în ultimii ani au scăzut. România se află totuşi de 12 ani în topul Uniunii Europene după numărul de pacienţi diagnosticaţi cu TBC. Potrivit prof. dr. Traian Mihăescu, numai în judeţul Iaşi sunt în evidenţă mai mulţi bolnavi cu TBC decât raportează Olanda anual.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri