Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

sambata, 30.07.2016

ApaVital e în război cu o companie cu venituri de un miliard de dolari pe an

GALERIE
toma apavital
  • toma apavital
- +

Compania „Louis Berger“ a contestat tot ce s-a putut contesta în privinţa unui contract de 80 de milioane de lei.

ApaVital vrea să dea de pământ cu una dintre cele mai mari companii de consultanţă din lume. Licitaţia privind contractarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru pregătirea viitoarelor proiecte de investiţii în cadrul Progra­mului Ope­raţional Infrastructura Mare 2014-2020 trenează de un an şi jumătate din cauza contestaţiilor, multe dintre acestea fiind depuse de compania Louis Berger.

„S-a contestat fiecare pas, cât de mic, pentru motivele cele mai absurde. Ba Consiliul Naţional de Soluţionare a Contes­taţiilor, ba Curtea de Apel, ba din nou CNSC. Deja nu mai este vorba de nemulţumirea unui participant la o licitaţie, ci de rea-voinţă. Îi vom da în judecată pe cei de la Louis Berger, pentru că nu fac decât să blocheze procedura. Este una din practicile care au dus la scăderea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Cineva trebuie să-i tragă la răspundere. Vom solicita executarea garanţiei de participare (un milion de lei, n.r.). În plus, vom cere daune morale şi daune dacă vreo comună nu va reuşi să-şi implementeze proiectul de aducţiune a apei din cauza întârzierii“, a declarat directorul Apa­Vital, Ion Toma.

Contractul scos la licitaţie de ApaVital în iulie 2014 are o valoare estimată de 82 milioane lei. Câştigătorul licitaţiei ur­mează să realizeze proiectele tehnice din cadrul POIM, să asigure asistenţa tehnică pentru managementul pro­iectului şi supervizarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare, ca şi a celor de construcţie a staţiilor de epurare sau tratare a apei potabile.

La licitaţie s-au înscris iniţial şase firme, din care au fost selectate trei. În aprilie anul trecut, firma Louis Berger a contestat faptul că nu a fost selectată, iar CNSC a dispus o lună mai târziu reevaluarea candidaturii sale. Asocierea condusă de Fichtner Environment a atacat la Curtea de Apel decizia CNSC, cerând res­pingerea candidaturii Louis Berger. La rândul său, firma Louis Berger a contestat toate societăţile ale căror oferte fuseseră declarate admisibile de către ApaVital.

„Nu ne aşteptam la contestaţii şi în această fază a licitaţiei“

În final, practic, toţi participanţii la procedură au ajuns să-şi conteste reciproc dreptul de a participa la licitaţie. Printr-o decizie emisă pe 15 iunie, CNSC a respins contestaţiile depuse de asocierea condusă de Fichtner Environment şi de către Louis Berger. Decizia CNSC a fost atacată în instanţă de Louis Berger. După respingerea acţiunii promovate de compania americană, ApaVital a trecut la analiza ofertelor financiare. Cea mai bună ofertă a fost depusă de asocierea Eptisa România SRL - Eptisa Servicios de Ingenieria SL din Spania, aceasta fiind declarată câştigătoare.

„Au venit cu o ofertă de 26-27% din valoarea estimată. Şi aici, Louis Berger a contestat. Chiar nu ne aşteptam la contestaţii şi în această fază a licitaţiei. Hai să zicem că la analiza ofertelor tehnice cel nemul­ţumit poate să spună că o prevedere a caietului de sarcini îl defavorizează şi îl ajută pe altul. Dar la ofertele financiare nu mai ai ce să conteşti. Se compară sumele cerute de fiecare şi atât“, a spus Toma

Contestaţia înaintată de Louis Berger a fost respinsă de către CNSC. Decizia nu este încă definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.

„Probabil că vom ajunge iar în instanţă, dar contractul va fi semnat. Conform legii, trebuie să semnez contractul cu firma câştigătoare în termen de 7 zile, şi asta vom face. Deja s-a întârziat îngrozitor de mult“, a încheiat directorul ApaVital.

Louis Berger Group este una din cele mai mari companii de consultanţă în domeniul ingineriei din lume, cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ un mi­liard de dolari.

Comentarii Facebook

(2 comentarii)

Citeste Faq
Scrie un comentariu

Toate campurile sunt obligatorii!

Cod verificare* Security Code
Toate campurile sunt obligatorii!
Comentariile cu continut licentios vor fi sterse.
Luni, 15 Februarie 2016, 20:11
iesean satul de hoti
Daca "mareata firma "Eptisa va face consultanta pe acest proiect cum a facut si-n alte orase ex.Suceava ne asteapta pe noi iesenii numai "bine".Si se stie peste tot ca Eptisa cotizeaza la cine trebuie de la APAVITAL.
Luni, 15 Februarie 2016, 10:28
un iesean
Asa e ba, cand va jucati de-a licitatia !! Ati grezut ca toti sunt niste prosti si va puteti face jocurile. Ei, iaca nu-i chiar asa. Dati-i in judecata, sigur veti pierde ! Ha-ha-ha !
Luni, 15 Februarie 2016, 10:28
un iesean
Asa e ba, cand va jucati de-a licitatia !! Ati grezut ca toti sunt niste prosti si va puteti face jocurile. Ei, iaca nu-i chiar asa. Dati-i in judecata, sigur veti pierde ! Ha-ha-ha !
Luni, 15 Februarie 2016, 20:11
iesean satul de hoti
Daca "mareata firma "Eptisa va face consultanta pe acest proiect cum a facut si-n alte orase ex.Suceava ne asteapta pe noi iesenii numai "bine".Si se stie peste tot ca Eptisa cotizeaza la cine trebuie de la APAVITAL.

Ultima ora

editorial

Dialoguri peste gard

Nicolae GRECU

Dialoguri peste gard

 Fotbalul local şi naţional, tineretul obligatoriu şi naturalizările, subiecte care frământă mintea românilor pe vreme de caniculă

Filmuletul zilei

opinii

300 000 km/secundă

Briscan ZARA

300 000 km/secundă

 Einstein, teoria relativităţii, E = mc2, spaţiu curbat, călătorii în timp ş.a.m.d.

Trei poveşti. (I)

Andrei R CIUHODARU

Trei poveşti. (I)

 Hai să încep să vă spun trei poveşti ale unor oraşe. Pe primul, doar primul, l-am vizitat. (Vă spun imediat!) M-am gândit la ceva.. De ce să nu intercalez articolele mele. Din acest motiv nu continui astăzi textul meu de săptamâna trecută,"SUC". (Să nu vă obosesc, cred.) Honk Kong, New York şi "Efectul Guggeheim - Bilbao". Aceste trei oraşe mă fascinează. Şi cum erau trei muschetari, Iaşul nostru e al patrulea. (Pot fi mai târziu şi alte oraşe.)

Les nouveaux riches: generaţia orfană

Sorin CUCERAI

Les nouveaux riches: generaţia orfană

 La mine în cartier existau două parcuri mari, chiar mari de tot: unul al copiilor, cu locuri de joacă, terenuri de sport şi altele asemenea, şi unul zis „al câinilor”. Parcul copiilor există în continuare. Cel al câinilor, în schimb, a fost transformat încetul cu încetul în cartier de case şi mini-blocuri până n-a mai rămas nimic din el.

pulspulspuls

 Bomba bombelor: poveste fierbinte cu politichie, amor ghebos şi farafastâcuri cât încape

Bomba bombelor: poveste fierbinte cu politichie, amor ghebos şi farafastâcuri cât încape

 Pentru că e vineri, deci deja uichend început pentru unii, şi pentru că e aşa de cald afară încă de la prima oră, ne-am gândit să vă pregătim pentru astăzi, cum altfel, o poveste fierbinte-fierbinte, în totală potrivire cu vipia de afară, poveste în care politichia, suspansul şi amorul ghebos se împletesc armonios, mai ceva ca în legendele medievale. 

Caricatura zilei

Panouri solare

 

Editia PDF

Bancul zilei

Sotia catre sot: – Am fost o proasta când m-am maritat cu tine! – Da, draga. Însa eram prea îndrag (...)

Intrebarea zilei

Care ar fi prioritatile administratiei locale pentru municipiul Iasi?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.