Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

AVOCATUL POPORULUI

Aspecte privind acordarea concediului pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate

GALERIE
concediu
  • concediu
- +

Dorim să menţionăm că se acordă concediu pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate, care a împlinit vârsta de 3 ani până la vârsta de 7 ani, în baza prevederilor O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, oricăruia dintre părinţii fireşti ai copilului sau dintre persoanele care au adoptat copii, cărora li s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau care au copii în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau persoanelor care au fost numite tutore.

Aceste persoane beneficiază de concediu pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate astfel:

  • în continuarea concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap (indiferent care dintre persoanele menţionate mai sus a beneficiat de concediul pentru creşterea copilului);
  • oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de 7 ani pentru persoanele care au beneficiat de concediu pentru creşterea copilului în baza actelor normative care au reglementat acest drept la data naşterii copilului;
  • oricând începând cu împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani pentru persoanele care nu se încadrează în condiţiile de mai sus, dar care în ultimele 12 luni înainte de solicitarea acestui concediu au realizat venituri supuse impozitului sau au realizat perioade asimilate definite de O.U.G. nr. 111/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

Precizăm că pe întreaga perioadă a concediului pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate se acordă o indemnizaţie lunară la nivelul de 0,9 a indicatorului social de referinţă (ISR).

Nu poate beneficia de acest drept persoana care, pentru acelaşi copil are în acelaşi timp şi calitatea de asistent personal ori care primeşte indemnizaţie de însoţitor.

Exceptând cele menţionate mai sus, concediul şi indemnizaţia pentru îngrijireacopilului cu dizabilitate se acordă în aceleaşi condiţii ca şi concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Beneficiarii dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate mai au şi alte drepturi, precum :

1.      program de lucru redus la 4 ore pentru unul dintre beneficiari, care se ocupă efectiv de îngrijirea copilului cu dizabilitate (gravă sau accentuată), până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, la solicitarea părintelui în condiţiile prevăzute de Codul Muncii, republicat, fără afectarea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de lege;

2.      concedii medicale, acordate în condiţiile legii, pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate, care necesită internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afecţiuni intercurente, precum şi pentru recuperare/reabilitare, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani;

3.      sprijin lunar în cuantum de 0,9 ISR, acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care nu realizează venituri în afara beneficiilor de asistenţă socială destinate persoanelor cu dizabilităţi, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv de 0,6 ISR pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 3 şi 7 ani;

4.      sprijin lunar în cuantum de 0,6 ISR acordat persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente, până la îndeplinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 3 şi 7 ani.

De asemenea, subliniem faptul că perioada în care persoana beneficiază de dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în sistemul de pensii publice, în sistemul asigurărilor pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări de sănătate şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate şi se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea.

 

 

Biroul teritorial Iaşi
 

Instituţia Avocatul Poporului

Expert Paula Iekel

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri