Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Auf Wiedersehen, "Abramburica", auf Wiedersehen, "Miky Şpagă"?

GALERIE
iohannis
  • iohannis
- +

In primul discurs ca preşedinte ales, Klaus Iohannis a cerut ieri Legislativului avizarea de urgenţă a cererilor DNA privind parlamentarii penali. Victor Ponta a părut că a învăţat lecţia votului de duminică şi a promis că aleşii PSD vor vota în favoarea propunerilor anti-corupţie solicitate de liberal. Se vor ţine social-democraţii de cuvânt?

Klaus Iohannis a cerut, ieri, în prima intervenţie publică în calitate de preşedinte ales, ca Parlamentul să pună astăzi pe ordinea de zi Legea amnistiei şi a graţierii şi să o pice. El a solicitat, de asemenea, ca Legislativul să ia în discuţie toate solicitările din partea justiţiei vizându-i pe parlamentarii cu probleme penale şi să le încuviinţeze. Iohannis a mai spus că duminică românii au dat un semnal foarte puternic pentru schimbarea profundă în România, semnal pe care el l-a înţeles. "Îi îndemn pe politicieni să ia seama, să ia în considerare acest semnal dat printr-un vot covârşitor. Îi îndemn pe politicieni să judece bine ce au de făcut în zilele următoare", a spus Iohannis. De asemenea, liberalul a cerut ca Guvernul să analizeze organizarea alegerilor prezidenţiale în diaspora şi să-i tragă la răspundere şi să-i demită pe care cei responsabili. În plus, Iohannis l-a rugat pe preşedintele Traian Băsescu să analizeze situaţia votului în străinătate şi să recheme de la post toţi diplomaţii care nu au gestionat corespunzător situaţia din secţiile de votare. "Nu pot să accept că există situaţii unde concetăţeni de ai mei să fie trataţi cu gaze lacrimogene fiindcă vor să voteze", a mai spus Iohannis. De asemenea, el a făcut apel la partide să demareze discuţiile pe marginea legii votului prin corespondenţă.

Ponta: "Să tăcem din gură o perioadă"

Victor Ponta a părut, ieri, că a înţeles mesajul alegerilor de dumincă. El şi-a asumat înfrângerea de la urne şi a promis că reprezentanţii PSD vor vota de urgenţă "respingerea definitivă" a legii amnistiei şi graţierii. "Am vorbit şi în Camera Deputaţilor, cu domnul Zgonea, cu liderul grupului parlamentar, domnul Neacşu, şi, aşa cum am spus săptămâna trecută, în dezbatarea cu Klaus Iohannis, mâine (marţi - n.r.), nu doar cei de la PSD, ci şi toţi din coaliţie, vom vota pentru respingerea definitivă a legii amnistiei şi graţierii şi binenţeles pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei”, a spus Ponta. Preşedintele PSD a menţionat că electoratul a dat partidului un mesaj foarte puternic, iar social-democraţii trebuie ”să aibă decenţa şi înţelepciunea să tacă din gură o perioadă şi să se gândească ce trebuie schimbat”. Premierul a mai anunţat că propune, dacă are şi acordul ACL, constituirea unei comisii parlamentare care, cu reprezentanţii instituţiilor, organizaţiilor din diaspora şi ai noului preşedinte, să elaboreze o legislaţie care să asigure participarea la vot a tuturor românilor care vor. De asemenea, el a reitereat că nu va demisiona din funcţia de premier şi că îşi doreşte un dialog cu noul preşedinte ales.
Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a anunţat, ieri, că deputaţii liberalii vor vota "la vedere" solicitările procurorilor DNA în cazul unor parlamentari, solicitând deputaţilor PSD să procedeze similar în plenul Camerei Deputaţilor.
Parlamentul are de rezolvat urgent situaţia juridică a cinci aleşi. Camera trebuie să se pronunţe privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD, Ioan Adam, a deputatului PC, Ion Diniţă şi a deputatului PNL, Mircea Roşca. Senatul trebuie să dea aviz pentru anchetarea foştilor miniştri PSD, Ecaterina Andronescu (n.r. – poreclită şi Abramburica) şi Şerban Mihăilescu, cunoscut ca Miky Şpagă.

Dragnea dă vina pe Dumnezeu

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că a discutat cu majoritatea colegilor din ţară, iar opinia generală este ca PSD să nu iasă de la guvernare. "Mâine sau poimâine facem Comitet executiv şi acolo facem planul", a afirmat Liviu Dragnea, la intrarea în sediul PSD. "Nu se impun demisii, au fost decizii luate la cald, sunt oameni care atunci când e foarte multă adrenalină fac gesturi pripite, se impune o analiză", a afirmat Dragnea, întrebat în legătură cu demisia unor lideri judeţeni ai partidului.
Întrebat a cui este vina pentru rezultatul alegerilor, Dragnea a răspuns: "Vina lui Dumnezeu. Nu poţi să spui într-o organizaţie care a obţinut un scor foarte bun ca şi număr de voturi că printr-o prezenţă uriaşă neobişnuit de mare ceilalţi au obţinut un scor mai mare". Întrebat dacă are ce să-şi reproşeze, el a spus: "că nu sunt vrăjitor". Dragnea a adăugat că nu este de acord cu propunerea vicepreşedintelui PSD Robert Negoiţă privind ieşirea PSD de la guvernare.

Mai mult de un milion de voturi în plus

Klaus Iohannis a obţinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor prezidenţiale, iar Victor Ponta a fost votat de 45,49% dintre alegătorii care s-au prezent la urne, conform rezultatelor parţiale anunţate, ieri, de BEC, după centralizarea a 99,07% din procesele verbale. Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.242.825 dintre alegători, în timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.211.097 de alegători.

A câştigat peste 15.000 de lei după ce a pariat pe Iohannis

Un român a câştigat 15.238 de lei la o casă de pariuri sportive, după ce a jucat un bilet în care l-a indicat pe Klaus Iohannis drept câştigător al alegerilor prezidenţiale de duminică. Câştigătorul a pariat 4.000 de lei la o agenţie a casei Winner. În acel moment, Iohannis avea cota 4,00 să câştige scrutinul, favorit fiind Victor Ponta. La aceeaşi casă de pariuri, jucătorii au plasat, în total, aproximativ 245.000 de lei pe aproape 1.000 de bilete privind câştigătorul alegerilor de duminică. "Circa 75 la sută dintre bilete au fost pe Ponta câştigător, iar restul, pe Iohannis", au mai spus sursele citate. Totalul câştigurilor plătite celor care au pariat pe Iohannis este de peste 145.000 lei.

Timofti l-a invitat pe Iohannis la Chişinău

Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, l-a sunat, ieri, pe Klaus Iohannis, pentru a-l felicita pentru victoria la alegerile prezidenţiale, declarându-se convins că în mandatul său România va realiza "succese" în consolidarea statului de drept şi va deveni mai prosperă. Nicolae Timofti şi-a exprimat încrederea că "relaţiile de prietenie şi bună înţelegere" dintre Republica Moldova şi România, care au cunoscut o ascensiune puternică în ultimii ani, "vor continua să se dezvolte cu aceeaşi intensitate în beneficiul cetăţenilor ambelor ţări", se arată într-un comunicat. Nicolae Timofti l-a invitat pe Klaus Iohannis să facă în viitorul apropiat o vizită la Chişinău, invitaţie pe care Iohannis a acceptat-o.
Pe de altă parte, liderul PPE, Joseph Daul, l-a felicitat, ieri, pe Klaus Iohannis pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale, precizând că este "o veste excelentă" pentru România şi pentru Uniunea Europeană.
Totodată, Joseph Daul i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu pentru cei 10 ani de mandat "într-o perioadă extrem de dificilă", în care "şi-a transformat ţara într-un actor relevant în UE".



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri