Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Autoritatea criticii

GALERIE
BogdanCretu
  • BogdanCretu
- +

Critica de întâmpinare nu a pierit, dar se află în plin proces de marginalizare. Cronicarul literar nu mai reprezintă criticul prin excelenţă, ci un funcţionar al literaturii. Unul absolut necesar. Dar puterea, autoritatea nu mai emană de la el.

Imediat după 1990, când politica (nu politicul!) a mesmerizat majoritatea intelectualilor şi mai ales a scriitorilor, care s-au găsit în situaţia de a-şi putea exprima în public opinii tranşante, apăsat anticomuniste, după ce decenii la rând, cât durase comunismul, se feriseră de atitudini politice clare, a fost împinsă către marginea interesului public literatura. Şi, lucru încă şi mai grav, că li s-a răpit scriitorilor capitalul de respect de care se bucurau înainte. A mai face literatură, a o mai comenta, a mai aduce în discuţie necesitatea esteticului reprezenta, în furioşii ani imediat post-revoluţionari, un păcat politic. Unul care se sancţiona în termeni aproape la fel de duri ca în anii '50. În presa culturală politizată din primul deceniu de după 1989 au avut loc „demascări” vehemente, s-au publicat pamflete sulfuroase, s-au destrămat solidarităţi până mai ieri hotărâtoare pentru demnitatea scriitorului român. Taberele păreau categoric despărţite: „anticomuniştii” şi „apoliticii”. Scriitorul român nu a ştiut să facă faţă şocului libertăţii. Sau, ca să nuanţez, al posibilităţii libertăţii. Într-un asemenea context, critica literară a părut dintr-o dată un discurs autist, un semn de indiferenţă faţă de urgenţele ţării. Sau, într-o epocă în care era mult mai important cu cine „joacă” sau cu cine votează un scriitor decât ce a publicat, s-a politizat, în destule cazuri, ea însăşi, pierzându-şi autoritatea.

Nicolae Breban, într-o carte-manifest, Trădarea criticii, a pus această prăbuşire a instituţiei criticii literare pe seama faptului că marii critici, cei ai generaţiei şaizeciste, şi-au părăsit domeniul într-un moment când era mai acută nevoie de portanţa lor, de autoritatea de care se bucurau. Criza nu se explică însă numai printr-un vid de putere, real, fără discuţie, până în jurul anului 2005, când începe să se manifeste o nouă generaţie de critici. Literatura, în ansamblul ei, a fost nevoită să îşi negocieze alte strategii, să facă faţă unei concurenţe inexistente până la căderea regimului comunist. Ca parte esenţială a sistemului literar, critica şi-a redefinit şi ea discursul şi, mai ales, s-a obişnuit să se retragă în nişa publicaţiilor literare, intrate şi ele în criză.

Autoritatea criticului s-a diminuat, autoritatea criticii continuă. De ce să nu recunoaştem că înainte de 1989 autoritate maximă avea criticul foiletonist? El susţinea, cu micile compromisuri inerente, interesele breslei împotriva agresiunilor politicului. Apăra literatura, specificul ei, împotriva presiunilor ideologice. Şi a făcut-o atât de bine, încât în 1971 a fost imposibilă revenirea la modelul „obsedantului deceniu”. Aceasta este uriaşa victorie a criticii literare dinainte de 1989. Or, această confruntare nu se putea duce cu mijloace academice; cele gazetăreşti, cele ale cronicii literare erau mult mai potrivite. După 1990, pur şi simplu s-a simţit o din ce în ce mai firavă nevoie de această baricadă. Critica de întâmpinare nu a pierit, dar se află în plin proces de marginalizare. Cronicarul literar nu mai reprezintă criticul prin excelenţă, ci un funcţionar al literaturii. Unul absolut necesar. Dar puterea, autoritatea nu mai emană de la el. Oricum, această salahorie a criticii la zi a fost, treptat, dublată şi apoi chiar suplinită de studiile riguroase, de sintezele academice. S-a făcut acest îmbucurător salt de la consemnarea spontană a unei impresii de lectură (aceasta ar fi, după mine, definiţia minimală a cronicii literare) la construcţia critică (presupunând scenariu, „dicţiune a ideilor”, imaginaţie conceptuală, erudiţie, comprehensiune). Cred că de foarte multă vreme critica românească nu a cunoscut o perioadă atât de densă: a venit vremea reevaluării autorilor canonici, citiţi prin grile diferite, complementare celor de ieri. Critica literară contemporană traversează un moment favorabil, nu am nici o îndoială. Deşi reprezentanţii săi sunt încă tineri, ea a umplut deja câteva rafturi de cărţi foarte bune. La judecata de apoi a literaturii române, acestea ne vor salva sau ne vor condamna. 

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri