Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

AVOCATUL POPORULUI: Emiterea pașaportului în cazul minorilor încredințați unuia dintre părinți

GALERIE
pasaport-romania
  • pasaport-romania
- +

Locuiesc în Austria împreună cu familia. Din prima căsătorie am un copil care locuiește cu mine și care mi-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească. Pașaportul copilului meu a expirat, iar tatăl biologic refuză să îmi dea procură pentru a îi face un pașaport nou. În temeiul dreptului la informație vă solicit să îmi comunicați cum ar trebui să procedez în acest caz." M.D. - Austria

Potrivit art. 17 din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, „(1)Minorilor cetăţeni români care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate li se eliberează paşapoarte simple electronice în următoarele condiţii:

a)în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal;

b)în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal.

(2)Emiterea paşaportului simplu electronic pentru minor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 17 ind. 1 alin. (1) lit. e), se efectuează numai după soluţionarea acestor situaţii de către instanţa de judecată, care se pronunţă în condiţiile legii.

Totodată, conform prevederilor art. 7 din Norme Metodologice din 26 ianuarie 2006 de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate de H.G. nr. 94/2006, „(1)Cererile care privesc eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani se formulează de către:

a)ambii părinţi;

b)părintele împuternicit de celălalt părinte printr-o procură specială ori care are acordul scris al celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului;

c)părintele căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă sau în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013.

În conformitate cu prevederile legale susmenţionate, în cazul părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, nu este necesar acordul/hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului sau o procură specială din partea celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului minorului.

Consilier Carla Cozma - coordonator Biroul teritorial Iași, instituția Avocatul Poporului

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri