Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

AVOCATUL POPORULUI: Păstrarea categoriei de folosinţă a terenului de către arendaş şi obligativitatea plăţii arendei

GALERIE
terenuri arenda
  • terenuri arenda
- +

Am dat în arendă la o societate comercială terenul pe care l-am moştenit de la părinţii mei şi am aflat că aceasta a schimbat categoria de folosinţă a terenului, fără a mă întreba în prealabil. Totodată, precizez că această societate refuză să-mi achite arenda aferentă anului 2015, fiind amanat de la o lună la alta. Vă rog, să-mi precizaţi în baza dreptului la informaţie dacă poate să făcă astfel de modificări şi care sunt prevederile legale . M. H. Vaslui, jud . Vaslui 

Facem menţiunea că destinaţia lucrului arendat este un element esenţial într-un contract de arendare. Aceasta poate fi convenită în mod expres sau prezumată, în funcţie de natura lucrului arendat ori de destinaţia precedentă, după fiecare caz în parte. 

Asemenea locatarului nici arendaşul nu poate schimba forma lucrului arendat, el având obligativitatea de a-l păstra şi restitui la finele contractului.Schimbarea categoriei de folosinţă a terenului echivalează cu schimbarea destinaţiei stipulată sau prezumată a lucrului arendat.

Legiuitorul a transpus principiul general, consacrat de art.1799 Cod Civil din materia locaţiunii, aplicabil şi în cazul arendării, dar în privinţa terenurilor, care reprezintă unul din principalele bunuri ce pot fi arendate. Totodată, în conformitate cu prevederile art.1839 Cod Civil arendaşul poate schimba categoria de folosinţă a terenului arendat numai cu acordul prealabil dat în scris de către proprietar şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. 

Cu alte cuvinte, pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenului de către arendaş trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

u existenţa acordului scris al proprietarului terenului. Acest acord nu poate fi dat de uzufructuar sau alţi deţinători legali ai terenului, deoarece numai proprietarul beneficiază de atributul dispoziţiei.

- acordul proprietarului trebuie să fie prealabil schimbării categoriei de folosinţă.

- în acordul scris, proprietarul trebuie să precizeze categoria de folosinţă în care se cere schimbarea.

- acordul proprietarului trebuie dat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, adică în deplin consens cu prevederile legii fondului funciar, care sancţionează nerespectarea condiţiilor legale privind schimbarea categoriilor de folosinţă a terenurilor.

Pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor aparţinând persoanelor juridice, acestea trebuie să ceară în plus, avizele organelor judeţene de specialitate şi să ţină seama de prevederile legii fondului funciar, potrivit cărora schimbarea categoriei de folosinţă se poate realiza numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. 

În ce priveşte obligaţia arendaşului de plată a arendei, aceasta trebuie să se realizeze la data, locul, în modalitatea şi în cuantumul stabilit în contract. În lipsa unor clauze contractuale şi a practicilor stabilite între părţi ori a uzanţelor privind locul plăţii, vor fi incidente dispoziţiile dreptului comun instituite de art. 1494 Cod Civil. Contractul de arendare încheiat în formă autentică, precum şi acela înregistrat la consiliul local, constiuie în condiţiile legii titlu execuitoriu numai pentru plata arendei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract. Aceasta nu exclude însă, ca arendatorul să solicite, pe lângă executarea silită a contractului, sau rezilierea acestuia şi plata eventualelor daune-interese pentru nerespectarea obligaţiilor ce revin arendaşului.

 

Expert Paula Iekel

Biroul teritorial Iaşi

Instituţia Avocatul Poporului

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri