Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Bacalaureatul s-a terminat cu zâmbetul pe buze. Subiecte uşoare la proba la alegere

GALERIE
bacalaureat
  • bacalaureat
- +

„Subiectele au fost cam la fel ca la simulare”, spune un absolvent. „Subiectul de azi mi-a întrecut aşteptările, a fost extrem de uşor, nu a fost nimic ce să nu ştiu”, completează un altul 

Bacalaureatul s-a terminat ieri cu proba la alegere a profilului. După reacţiile şi observaţiile făcute de elevi pe marginea subiectelor, reiese că la geografie a fost cel mai uşor. În cursul zilei de ieri, reporterii "Ziarului de Iaşi" au aşteptat să iasă din examen absolvenţii care au dat proba la Colegiul „Ştefănescu” din Iaşi. Elena a ieşit din sală cu speranţe mari. „Subiectele au fost cam la fel ca la simulare, sper să iau un 8. La unul dintre subiecte am avut intrarea a două ţări în UE, am scris despre  România şi Bulgaria care au intrat în 2007, iar la alt subiect am avut de caracterizat Serbia”, spune absolvenţa de la Liceul Economic 2.

Sergiu Urzică , de la "Ştefănescu", spune că ia 10 deoarece a ştiut tot. „La simulări a fost mai greu, subiectul de azi mi-a întrecut aşteptările, a fost extrem de uşor, nu a fost nimic ce să nu ştiu. Ce mi-a căzut la subiectul III, subpunctul G, chiar azi-dimineaţă am învăţat, am avut despre Serbia. Prin nota la geografie încerc să-mi ridic nota la română”, spune absolventul care se gândeşte deja la viitorul său. Se va înscrie la Facultatea de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Iaşi.

„Noi nu luăm bac-ul!”

Încercând să oprim doi tineri, o fată şi un băiat, pentru a-i întreba despre subiecte, aceştia s-au îndepărtat rapid, spunând: „Noi nu luăm bac-ul!”. Alţi candidaţi s-au oprit direct pe băcile din curtea şcolii, unde au discutat cu aprindere pe marginea subiectelor. Alţi doi tineri au ieşit de mână pe poarta şcolii. El brunet, înalt, ea veselă, cu două codiţe lungi, împletite pe spate. Un alt grup se opreşte în mijlocul trotuarului şi analizează meticulos o hartă. Când mă apropii de ei, fug ca potârnichile. N-am reuşit să o opresc din graba sa nici pe absolventa care a ieşit pe poarta şcolii şi a intrat direct în taxi.

Cei mai mulţi s-au ferit să ne împărtăşească părerile despre subiecte şi să ne spună ce au făcut. Răzvan iese însă calm, relaxat. Spune că s-a aşteptat să fie mai greu la geografie. Pe mai departe, l-ar interesa o Facultate în domeniul gastronomic, dar aşa ceva nu se găseşte în România. „Mă voi angaja, voi lucra tot în domeniul în care m-am pregătit pe timpul liceului, gastronomia”, spune tânărul. Un alt candidat relaxat este şi Costel, mai mare cu 5 ani decât colegii lui din sală. Este dintr-o generaţie anterioară şi s-a gândit să dea bac-ul, să aibă la mână o diplomă. „Subiectele au fost uşurele, la fel şi simulările. Mi-a căzut intestinul subţire, inima, nişte probleme de rezolvat… Eu zic ca iau 7”, spune candidatul de 23 de ani, absolvent al Liceului Tehnologic „Kogălniceanu” din Miroslava.

De la aceeaşi şcoală este şi Bogdan, care a dat proba tot la biologie şi care îşi doreşte să încerce la Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară. Subiectul III i-a dat un pic bătăi de cap, însă spune că s-a descurcat. „Am avut undeva ficatul, acolo mi-a luat mai mult timp să scriu, a fost subiecte acceptabile, cam ca la simulări. După cum m-am autoevaluat eu, iau un 7.50”, spune acesta.

Eliminat pentru tentativă de fraudă

Roxana de la Colegiul Economic 2 speră să obţină peste 9 la geografie. Îşi doreşte la UMF, la Facultatea de Asistenţă Medicală. Dacă nu va trece de admitere, pe listă urmează Postliceala Sanitară "Ghica Vodă". „Mai am două săptămâni să mă pregătesc pentru admitere, până acum n-am făcut pregătire”, spune aceasta. La acceaşi postliceală s-a gândit şi Alex, de la „Madgearu”, în cazul în care nu intră la Facultatea de Filologie la "Cuza". „Nu a fost nici prea greu, nici prea uşor, mă aştept la note bune la română şi geografie”, mărturiseşte Alex.

Colega sa Alexandra vrea să dea la Academia de Aviaţie de la Bucureşti. Şi ei subiectele la geografie i s-au părut simple. Rezultatele parţiale se vor afişa în cursul zilei de marţi, 11 iulie, până în ora 16, după care absolvenţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii până în ora 20. Rezultatele finale se vor afişa pe 16 iulie. După această dată, tinerii se vor putea înscrie la facultate.

Cei care nu iau bac-ul mai au o şansă în sesiunea din toamnă, care va începe pe 16 august, cu competenţele, şi se va încheia pe 1 septembrie, cu afişarea rezultatelor finale. La proba de ieri s-au înscris 4.662 de candidaţi, dintre care s-au prezentat 4.436, un număr de 225 fiind absenţi. Un singur candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă. La proba la alegere a profilului, absolvenţii de liceu au dat examen la 10 discipline, în funcţie de profil şi specializare.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri