Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Banii rămân la purtător

GALERIE
emil stratan200
  • emil stratan200
- +

„Pune Guvernul să conducă deşertul Sahara şi în 5 ani vei descoperi că este lipsă de nisip.” (Milton Friedman)

O întrebare al cărei răspuns nu-l vom putea afla niciodată: Unde s-ar fi aflat România astăzi dacă toţi banii furaţi din 1990 încoace ar fi fost recuperaţi? Ce instituţii ne lipsesc şi ar trebui înfiinţate pentru ca banii să se întoarcă în vistieria statului? Cu siguranţă, ceva lipseşte din structura administraţiei naţionale şi locale.

Există în România o instituţie care se numeşte Avocatul Poporului, a cărei eficienţă nu se face resimţită deloc. De la mandat la mandat, prestaţia avocatului poporului este tot mai în dezacord cu scopul pentru care a fost creată instituţia. Totul se face la comandă politică şi/ sau în funcţie de interese.

În 1809, în Suedia, monarhul Karl al XII-lea a introdus în Constituţie Biroul Ombudusmanului, ca instrument de control al exerciţiului puterii de către Parlament, Executiv, autorităţi locale etc.

Ombudusmanul era reprezentantul suprem al regelui. Sarcina acestuia era de a se asigura că toţi funcţionarii statului, atât la nivel naţional, cât şi local, acţionau cu respectarea legilor în vigoare, în interesul cetăţeanului, în interesul ţării, nu în cel personal. Ulterior, această instituţie s-a extins la nivel parlamentar, guvernamental şi al autorităţilor locale.

Să fie asta cheia succesului în ţările scandinave, unde azi întâlnim cel mai ridicat nivel de trai şi de protecţie socială? De menţionat că Instituţia Ombudusmanului a fost înfiinţată în 1919 şi în Danemarca, Finlanda, Norvegia, iar din 1954 s-a răspândit în întreaga lume. Ar putea fi ea o soluţie şi pentru România? E greu de crezut că asemenea posturi ar putea fi ocupate de oameni competenţi, oneşti, necontaminaţi si subordonaţi politic.

Într-o discuţie avută recent cu un reprezentant de seamă al politicii româneşti pe tema Instituţiei Ombudusmanului, răspunsul acestuia a venit sec: “În România avem Avocatul Poporului, o instituţie respectabilă, care îşi face simţită prezenţa în societatea românească”. Un aşa răspuns te lasă fără replică. Ce ombudusman, ce instituţii noi? Cu alte cuvinte: e bine aşa cum este, nimic nu trebuie schimbat!

Astăzi, România, chiar şi după 16 noiembrie, este stăpânită de haos. Ţara e condusă de o seamă de politicieni şi funcţionari publici goi pe dinăuntru şi plini pe dinafară. Ţanţoşi şi fără niciun fel de conştiinţă şi moralitate, îşi văd doar de buzunarul propriu. Au învăţat să poarte cravată asortată cu batista, să semneze numai cu stilou Montblanc, să viziteze lumea în “interes de serviciu” şi să-şi plimbe iubitele prin locuri exotice.

Obrăznicia a ajuns astăzi o calitate de nelipsit a fiecărui ales. Cum e cu putinţă ca un senator foarte tânăr să deprindă atât de repede ştiinţa şpăgii sau a comisionului, ca să nu mai vorbim de dimensiunile ei? Este de neimaginat să pretinzi aşa o sumă, două milioane cinci sute de euro (prezumţia de nevinovăţie e pe muchie de cuţit), pentru a facilita o retrocedare ilegală. Dacă toate retrocedările s-au făcut după un asemenea principiu, atunci putem spune că tot ce s-a întâmplat şi ce se mai întâmplă în România este o catastrofă guvernată de un haos bine organizat. Teoria haosului este o paradigmă teoretică al cărei scop a fost să critice şi să completeze modelele de administrare şi de management ce subminează nevoia controlului riguros şi stabilitatea creată de rutinele existente, pe care managementul tradiţional le preferă.

În România, au fost create “rutine noi”, care au introdus un nou control ierarhic, aducător de comision şi şpagă.

Exemple pot fi date cu nemiluita. Dacă ne gândim numai la privatizările făcute în industria siderurgică, ne dăm seama că legile se opreau la poarta FPS-ului şi a combinatului în cauză. Cum e posibil să vinzi un combinat precum COS Târgovişte cu 15 milioane de euro, când în alte ţări foste comuniste un asemenea combinat s-a vândut cu 2 miliarde de euro?

Ce strategie au avut guvernele României când au vândut toate cele cinci combinate unui singur investitor, şi acela rus? Totul s-a restructurat, datoriile au fost şterse, asigurându-se şi de o pace socială până când preţul de vânzare putea permite comisioane care au umplut conturile în tot felul de offshore-uri. Mai mult chiar, aflăm astăzi de la DNA că băieţii deştepţi nu-şi mai ţin banii în bănci, ci şi-au închiriat apartamente în străinătate, unde îşi depozitează banii. Bineînţeles, cam toate dosarele privatizărilor au fost secretizate.

Refuz să vorbesc despre ceea s-a întâmplat cu industria Iaşului, căci totul s-a petrecut după principiul “Nimic nu se pierde, totul se transformă în câştig şi în terenuri puse în vânzare”.

Unde se află România astăzi? Într-o conjunctură geopolitică delicată, unde se urmăreşte ştergerea unor graniţe (vezi cazul Ucrainei), iar atentatele teroriste îngrozesc Europa şi nu numai.

Cele întâmplate recent în Franţa ne duc cu gândul la André Malraux, despre care se spune că ar fi afirmat la un moment dat, într-un interviu, că “secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Am zis “se spune”, deoarece chiar Malraux a negat ulterior, precizând că a fost interpretat greşit şi că mai corect ar fi: “Secolul XXI, dacă nu va reuşi să-şi regăsească elanul începutului inteligenţei pe Pământ, va rămâne fără gândire” sau “Religia poate crea un model de om exemplar”, fapt confirmat ulterior şi de André Froissard.

Care sunt urmările atacului terorist de la Paris? Douăzeci de morţi, inclusiv teroriştii au fost lichidaţi, Francois Hollande va creşte în sondaje, radicalizarea sentimentelor anti-islamice, în timp ce marile puteri europene îşi vor consolida cooperarea serviciilor de informaţii. Primul număr după atentat al publicaţiei Charlie Hebdo a apărut în 16 limbi şi 3 milioane de exemplare, din care cităm:"Mobilizarea care a avut loc în Franţa după această crimă oribilă trebuie să deschidă uşa iertării. Toată lumea trebuie să se gândească la iertare" (Zineb El Rhazoui, editorialist la Charlie Hebdo).

Emil Stratan este curator al Galeriilor de artă Eleusis 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri