Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Omul dă, crezând că asta îl face să se simtă (mai) bine. E, evident, o iluzie, dar aşa se obişnuieşte. Tot în virtutea tradiţiei se dă şi de pomană. Aşa se obişnuieşte.
Să ne imaginăm că sistemul naţional de sănătate publică (SNSP) are tonusul vital al unui bolnav incurabil. De la mic la mare, oficialii se feresc să afirme că, de-a lungul timpului, tratamentele aplicate pacientului au devenit doar măsuri paliative. E ca şi cum ar vorbi despre funie în casa spânzuratului.
Precauţiile discursive - de mortuis nihil nisi bene - nu sunt lipsite de temei. Bolnavul incurabil (SNSP, în cazul de faţă) e potopit de revoltă: „De ce mi se întâmplă tocmai mie aşa ceva?”, e deprimat: „Vai de capul şi de zilele mele!” şi se simte epuizat: „Nu mai pot!”. Ce altceva poate face curantul decât să-l ajute pe bolnav să resimtă cât mai puţină suferinţă şi să-şi dea cu demnitate obştescul sfârşit?
Scenariul de mai sus nu e o născocire lipsită de legături cu realitatea. Statistica se dovedeşte, credem, relevantă în a arăta că românii au o percepţie funestă asupra SNSP. Potrivit unui eurobarometru special (nr. 411) publicat în urmă cu doi ani, românii sunt europenii cei mai nemulţumiţi de propriul sistem de sănătate publică. Doar un sfert dintre persoanele intervievate au îndrăznit să afirme că au o părere bună despre calitatea serviciilor medicale publice. Studiul mai atent al aceluiaşi eurobarometru arată că această opinie funestă e corelată cu un cumul de factori, cei mai importanţi fiind pregătirea profesională a personalului medical, eficacitatea tratamentului recomandat, dotările cu echipament medical şi, atenţie!, respectarea demnităţii pacientului.
Interpretaţi în cheia nemulţumirii, factorii sugerează că românii sunt revoltaţi că nu au medici bine pregătiţi („De ce ni se întâmplă tocmai nouă aşa ceva?”), sunt neîncrezători în eficienţa tratamentelor recomandate de personalul medical şi în echipamentele medicale folosite în clinici sau în cabinete („Vai de capul lor!”) şi sunt resemnaţi că demnitatea pacientului este nesocotită sau călcată în picioare („Nu mai pot!”). Conjuncţia de elemente negative contribuie la potenţarea unui sindrom de neajutorare-disperare, specific bolnavilor incurabili. Altfel spus, datele creionează un tablou sinistru: spitalul public este un mediu îngrozitor. Ajuns acolo, rişti să dai peste vreun nepriceput care te umileşte şi care te poate nenoroci pe viaţă. „În spital mori cu zile!”, aceasta e vorba de duh folosită de mulţi oameni de rând, atunci când încheagă, într-o naraţiune, o experienţă spitalicească.
Mai importantă decât lanţul slăbiciunilor din SNSP e, în opinia mea, aflarea surselor din care izvorăşte percepţia funestă a românilor asupra calităţii serviciilor medicale autohtone. La întrebarea privind cele mai importante surse utilizate pentru a căuta informaţii despre calitatea serviciilor de sănătate, respondenţii au declarat că, pe lângă discuţiile purtate cu medicul de familie sau cu un medic specialist, au mare importanţă discuţiile purtate în familie sau în cercul de prieteni şi informaţiile preluate din programele de televiziune. Or, la televizor ce se poate vedea zi de zi dacă nu dezastrul/ catastrofa/ colapsul din sănătate? Şi ce se poate discuta zilnic cu soţia şi cu prietenii dacă nu dezastrul/ catastrofa/ colapsul din sănătate, aşa cum s-a dat aseară la televizor?
Se observă, sper, că percepţia funestă asupra calităţii serviciilor de sănătate publică e, în măsură considerabilă (cam 40%), generată de ceea ce aflăm din familie, de la prieteni, de la profesioniştii ştirilor şi, mai nou, din navigarea pe net. E oare nerealist să presupunem că, în bună parte, ni se induce ceea ce credem noi că credem? În fond, o treime dintre români îşi formează părerea despre calitatea serviciilor medicale pe baza informaţiilor furnizate de televiziuni, iar paliativul acestei boli incurabile e următorul: dacă te simţi rău, sună la ştiri!
Fiindcă tot am încercat să semnalăm că percepţia funestă asupra SNSP ţine, în parte, de boala fără leac a televizionitei (da, termenul poate fi folosit la scrabble!), poate că nu ar fi rău să ne îndreptăm puţin atenţia şi asupra raporturilor medic-pacient.
Conform altui eurobarometru special (nr. 397), referitor la corupţie, românii sunt singurul popor din Europa cu o atitudine contemplativă faţă de corupţie. În primul rând, cei mai mulţi dintre români sunt dispuşi să creadă că aşa corupţie răspândită cum avem noi nu mai are nimeni în Europa. Acelaşi lucru îl cred, despre ei înşişi, şi grecii, italienii, lituanienii, spaniolii, cehii sau croaţii. Dar numai noi nu prea suntem dispuşi să credem că există corupţie şi în alte părţi ale Europei. Corupţie ca la noi la nimenea! În al doilea rând, majoritatea românilor chestionaţi condamnă cu fermitate acest flagel social, declarându-se împotriva oferirii de favoruri, bani şi cadouri mirosind a foloase necuvenite. Jos corupţia! În al treilea rând, la întrebarea-cheie „aţi denunţat sau nu fapte de corupţie?”, mai bine de jumătate (53%) dintre respondenţi au răspuns, fapt unic în analele statistice europene, cu „Nu ştiu!”. Cine tace filosof rămâne! Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.
Camuflată în chestionarul general referitor la corupţie, atitudinea românilor faţă de darul otrăvit oferit cadrelor medicale e la fel de grăitoare ca şi curajul de a stigmatiza corupţia prin cea mai asurzitoare tăcere din Uniunea Europeană. Întrebaţi dacă au simţit nevoia să dea ceva vreunui cadru medical, 28% dintre cei intervievaţi au răspuns afirmativ. Răspunsul românilor e singular şi foarte elocvent. Mai întâi, se cuvine semnalat că suntem campioni europeni în materie de daruri oferite personalului medical. La noi, se ştie, calul de dar nu se caută la dinţi, dar, de preferinţă, darul se dă înainte de derularea actului medical. Aşa capătă omul siguranţa că e bine tratat. Mai apoi, românii nu se prea plâng, precum bulgarii, grecii, italienii sau slovenii, că personalul medical pretinde peşcheş în avans. Dimpotrivă, darul se dă cu de la sine putere. Omul dă, crezând că asta îl face să se simtă (mai) bine. E, evident, o iluzie, dar aşa se obişnuieşte. Tot în virtutea tradiţiei se dă şi de pomană. Aşa se obişnuieşte.
Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |