Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Bolnavul incurabil (I)

GALERIE
Ioan Milica
  • Ioan Milica
- +

Omul dă, crezând că asta îl face să se simtă (mai) bine. E, evident, o iluzie, dar aşa se obişnuieşte. Tot în virtutea tradiţiei se dă şi de pomană. Aşa se obişnuieşte.

Să ne imaginăm că sistemul naţional de sănătate publică (SNSP) are tonusul vital al unui bolnav incurabil. De la mic la mare, oficialii se feresc să afirme că, de-a lungul timpului, tratamentele aplicate pacientului au devenit doar măsuri paliative. E ca şi cum ar vorbi despre funie în casa spânzuratului.

Precauţiile discursive - de mortuis nihil nisi bene - nu sunt lipsite de temei. Bolnavul incurabil (SNSP, în cazul de faţă) e potopit de revoltă: „De ce mi se întâmplă tocmai mie aşa ceva?”, e deprimat: „Vai de capul şi de zilele mele!” şi se simte epuizat: „Nu mai pot!”. Ce altceva poate face curantul decât să-l ajute pe bolnav să resimtă cât mai puţină suferinţă şi să-şi dea cu demnitate obştescul sfârşit?

Scenariul de mai sus nu e o născocire lipsită de legături cu realitatea. Statistica se dovedeşte, credem, relevantă în a arăta că românii au o percepţie funestă asupra SNSP. Potrivit unui eurobarometru special (nr. 411) publicat în urmă cu doi ani, românii sunt europenii cei mai nemulţumiţi de propriul sistem de sănătate publică. Doar un sfert dintre persoanele intervievate au îndrăznit să afirme că au o părere bună despre calitatea serviciilor medicale publice. Studiul mai atent al aceluiaşi eurobarometru arată că această opinie funestă e corelată cu un cumul de factori, cei mai importanţi fiind pregătirea profesională a personalului medical, eficacitatea tratamentului recomandat, dotările cu echipament medical şi, atenţie!, respectarea demnităţii pacientului.

Interpretaţi în cheia nemulţumirii, factorii sugerează că românii sunt revoltaţi că nu au medici bine pregătiţi („De ce ni se întâmplă tocmai nouă aşa ceva?”), sunt neîncrezători în eficienţa tratamentelor recomandate de personalul medical şi în echipamentele medicale folosite în clinici sau în cabinete („Vai de capul lor!”) şi sunt resemnaţi că demnitatea pacientului este nesocotită sau călcată în picioare („Nu mai pot!”). Conjuncţia de elemente negative contribuie la potenţarea unui sindrom de neajutorare-disperare, specific bolnavilor incurabili. Altfel spus, datele creionează un tablou sinistru: spitalul public este un mediu îngrozitor. Ajuns acolo, rişti să dai peste vreun nepriceput care te umileşte şi care te poate nenoroci pe viaţă. „În spital mori cu zile!”, aceasta e vorba de duh folosită de mulţi oameni de rând, atunci când încheagă, într-o naraţiune, o experienţă spitalicească.

Mai importantă decât lanţul slăbiciunilor din SNSP e, în opinia mea, aflarea surselor din care izvorăşte percepţia funestă a românilor asupra calităţii serviciilor medicale autohtone. La întrebarea privind cele mai importante surse utilizate pentru a căuta informaţii despre calitatea serviciilor de sănătate, respondenţii au declarat că, pe lângă discuţiile purtate cu medicul de familie sau cu un medic specialist, au mare importanţă discuţiile purtate în familie sau în cercul de prieteni şi informaţiile preluate din programele de televiziune. Or, la televizor ce se poate vedea zi de zi dacă nu dezastrul/ catastrofa/ colapsul din sănătate? Şi ce se poate discuta zilnic cu soţia şi cu prietenii dacă nu dezastrul/ catastrofa/ colapsul din sănătate, aşa cum s-a dat aseară la televizor?

Se observă, sper, că percepţia funestă asupra calităţii serviciilor de sănătate publică e, în măsură considerabilă (cam 40%), generată de ceea ce aflăm din familie, de la prieteni, de la profesioniştii ştirilor şi, mai nou, din navigarea pe net. E oare nerealist să presupunem că, în bună parte, ni se induce ceea ce credem noi că credem? În fond, o treime dintre români îşi formează părerea despre calitatea serviciilor medicale pe baza informaţiilor furnizate de televiziuni, iar paliativul acestei boli incurabile e următorul: dacă te simţi rău, sună la ştiri!

Fiindcă tot am încercat să semnalăm că percepţia funestă asupra SNSP ţine, în parte, de boala fără leac a televizionitei (da, termenul poate fi folosit la scrabble!), poate că nu ar fi rău să ne îndreptăm puţin atenţia şi asupra raporturilor medic-pacient.

Conform altui eurobarometru special (nr. 397), referitor la corupţie, românii sunt singurul popor din Europa cu o atitudine contemplativă faţă de corupţie. În primul rând, cei mai mulţi dintre români sunt dispuşi să creadă că aşa corupţie răspândită cum avem noi nu mai are nimeni în Europa. Acelaşi lucru îl cred, despre ei înşişi, şi grecii, italienii, lituanienii, spaniolii, cehii sau croaţii. Dar numai noi nu prea suntem dispuşi să credem că există corupţie şi în alte părţi ale Europei. Corupţie ca la noi la nimenea! În al doilea rând, majoritatea românilor chestionaţi condamnă cu fermitate acest flagel social, declarându-se împotriva oferirii de favoruri, bani şi cadouri mirosind a foloase necuvenite. Jos corupţia! În al treilea rând, la întrebarea-cheie „aţi denunţat sau nu fapte de corupţie?”, mai bine de jumătate (53%) dintre respondenţi au răspuns, fapt unic în analele statistice europene, cu „Nu ştiu!”. Cine tace filosof rămâne! Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

Camuflată în chestionarul general referitor la corupţie, atitudinea românilor faţă de darul otrăvit oferit cadrelor medicale e la fel de grăitoare ca şi curajul de a stigmatiza corupţia prin cea mai asurzitoare tăcere din Uniunea Europeană. Întrebaţi dacă au simţit nevoia să dea ceva vreunui cadru medical, 28% dintre cei intervievaţi au răspuns afirmativ. Răspunsul românilor e singular şi foarte elocvent. Mai întâi, se cuvine semnalat că suntem campioni europeni în materie de daruri oferite personalului medical. La noi, se ştie, calul de dar nu se caută la dinţi, dar, de preferinţă, darul se dă înainte de derularea actului medical. Aşa capătă omul siguranţa că e bine tratat. Mai apoi, românii nu se prea plâng, precum bulgarii, grecii, italienii sau slovenii, că personalul medical pretinde peşcheş în avans. Dimpotrivă, darul se dă cu de la sine putere. Omul dă, crezând că asta îl face să se simtă (mai) bine. E, evident, o iluzie, dar aşa se obişnuieşte. Tot în virtutea tradiţiei se dă şi de pomană. Aşa se obişnuieşte.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri