Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Bombiţă: Victoraş Momâie a negociat separat cu Drac Nea

GALERIE
puls
  • puls
- +

Mare lovitură pentru aripa Castanciu de la partidoi, odată cu ajungerea duşmanului Chir Nica la butoane, stimaţi telexpectatori. Şi asta mai ales în contextul în care acesta din urmă va fi cel care ar urma să facă listele pentru alegerile de la toamnă. 

Dar ce nu ştie multă lume este însă altceva: anume că numirea lui Chir Nica de la Bucale nu ar fi fost posibilă, dacă nu exista demisia lui Victoraş Momâie, fostul şef ales al filierei, şi că acesta a fost luna trecută pe şestache la Drac Nea şi, atenţie mare, şi-a negociat demisia, iar gurile rele zic că şi-ar fi negociat-o chiar foarte bine. Nu ştim cine l-o fi sfătuit aşa de la obiect pe Momâie, dar acesta cică ar fi bătut deja palma cu Drac Nea pentru un post eligibil de sinator de Iaşi pe listele de la toamnă. Ei, aşa parcă victoria lui Chir Nica nu mai pare atât de strălucitoare pe cât licărea ieri, nu-i aşa? Ba chiar haideţi să mai facem câteva calcule, să vedeţi că treaba e chiar mai oablă decât atât. Trageţi deci la îndemână berea şi seminţele, puneţi mâna pe creionul chimic de după ureche şi haideţi oleacă mai încoa', în pulsuleţul următor, la calcule!

Ce a câştigat Chir Nica, pe lângă praful de pe tobă?

Haideţi deci să vedem cât este victorie şi cât eşec în această lovitură dată de Chir Nica în filială, pe mâna lui Drac Nea! După cum vedem, la Senat Chir Nica s-a cam lins pe botic, căci cele două locuri la care are şanse partidoiul la Iaşi vor reveni unul lui Momâie, duşman de-al premarelui, celălalt sforarului K. de la Paşcani, deci fără nici o legătură cu el. Să coborâm la dipotaţi, unde calculele arată că partidoiul ar urma să obţină la Iaşi 5 posturi foarte sigure, hai, chiar 6 cu şanse relativ mari. După cum ştiţi, primele două sunt deja date celor care ar urma să tragă partidoiul în sus: Madamei cu Camelii şi doftorului Libelulă (jumătate om). Locurile următoare ar reveni sforarului imobiliar Bow K., apoi lui Bogdănel de la Paşcani, pupilului sinatorului K., urmat de dipotatul Jakob Ban. Iar printre aceştia sunt mari şanse să fie pus junele Castanciu, duşmanul lui Chir Nica, pentru că este ordin de la Bucale ca la Iaşi totul să fie fără scandal. Iar dacă îi luăm pe rând pe aceşti şase, vedem că, în realitate, Chir Nica îl controlează doar pe sforarul Bow K., căci până şi dipotatul Jakob Ban îi dă cu flit în ultima vreme. Ce a câştigat aşadară Chir Nica, din moment ce din cei opt viitori parlamentosani ai partidoiului ieşean el va controla doar unul, adică 12,5%? Vorba aia: pupăza zbrrr, pe-o dugheană! 

Filiera chinezească din partidoi

Dosarul lui Ponta cu mita pentru Blair, pe filiera Ghiţă, cică ar duce de fapt la afacerea secolului, aia cu oferirea pe tavă a Petromidiei, de la kazaci, chinezilor. Oare din cauza asta Naste cică nu mai doarme de câteva nopţi încoace? Hm, de data asta, pe bune: luaţi-i repede din casă panoplia de pistoale!

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri