Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Britanicii vor ca prinţul William să devină următorul rege al Angliei

GALERIE
kate will
  • kate will
- +

Britanicii vor ca prinţul William să devină următorul rege al Marii Britanii, potrivit unui sondaj realizat recent în această ţară.

Aproximativ 58% dintre britanici vor ca prinţul William, în vârstă de 32 de ani, să devină următorul rege al Angliei, în locul tatălui său, prinţul Charles, care ocupă în prezent prima poziţie în ordinea de succesiune la tronul britanic.

Cifrele sunt şi mai elocvente în rândul tinerilor, deoarece 65% dintre britanicii cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani şi-ar dori ca prinţul William să devină următorul lor suveran.

Pentru ca dorinţa supuşilor reginei Elizabeth a II-a să se realizeze, ar trebui ca prinţul Charles, în vârstă de 66 de ani, să renunţe la tron, iar în acest caz William va deveni rege. Acest scenariu este însă puţin probabil, consideră Phil Dampier, specialist în istoria monarhiei britanice.

"Aceste cifre nu îi vor face plăcere (prinţului Charles, n.r.), dar nimic nu îl va împiedica să creadă că rolul său este acela de a urca pe tron", a spus Phil Dampier.

Indiferent în ce direcţie vor evolua lucrurile, pentru moment, regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 88 de ani, are o stare de sănătate excelentă şi pare decisă să rămână la palatul Buckingham până la sfârşitul vieţii sale.

În luna septembrie, Elizabeth a II-a va deveni monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic şi va doborî recordul de longevitate stabilit de regina Victoria, care a domnit pe tronul Marii Britanii timp de 63 de ani şi 216 zile.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri