vineri, 29.03.2024
La prima vedere rejectarea ideii ca desemnarea preşedintelui CE să fie făcută de către Parlamentul European pare greu de înţeles. Ce poate fi mai democratic decât asta?
În principiu, un scor de 26 la 2 (rezultatul votului din Consiliul European în favorea desemnării lui Jean-Claude Junker drept viitorul preşedinte al Comisiei Europene) ar trebui să lase puţin loc pentru comentarii. E o dovadă clară a eşecului demersului premierului britanic David Cameron de a bloca nominalizarea acestuia. În afara Marii Britanii, doar Viktor Orban s-a aflat în final de aceeaşi parte a baricadei. Din acest punct de vedere, titlurile din presă care vorbesc despre izolarea lui Cameron nu fac decât să exprime o realitate incontestabilă. La o privire mai atentă lucrurile arată însă mai nuanţat. Rezervele Londrei faţă de Junker pleacă de la două premise majore: 1. fostul premier al Luxemburgului, un birocrat european tipic, nu este persoana potrivită să conducă UE în ceea ce mulţi consideră a fi cel mai critic moment din istoria sa; 2. mai important, maniera în care a fost desemnat marchează o abatere fundamentală de la procedurile din trecut. Ceea ce face cotidianul "Financial Times" să vorbească (chiar din titlu) despre "o deplasare istorică de putere în interiorul UE în favoarea Parlamentului European". Pentru prima oară de când există UE, liderii din ţările membre au desemnat un preşedinte al CE pe care nu l-au ales ei, ci le-a fost "livrat" peste capul lor de grupul politic (PPE) care a obţinut cel mai mare număr de voturi la ultimele alegeri europarlamentare.
Acesta este şi motivul pentru care David Cameron a descris momentul drept "o zi nefericită" pentru Europa. "A fost subminată poziţia guvernelor naţionale, parlamentelor naţionale, oferind noi puteri Parlamentului European". O descriere împărtăşită de un număr semnificativ mai mare de voci din Consiliul European decât ar lăsa să se creadă rezultatul votului. Este motivul pentru care atât Angela Merkel, cât şi primul ministru suedez, Fredrik Reinfeldt, s-au grăbit să declare imediat după încheierea procesului (deşi ambii l-au susţinut pe Junker) că sunt gata să discute îngrijorările britanice în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare din UE. Inclusiv ideea de a revizui tipul de abordare care a dus la nominalizarea preşedintelui CE. Poziţie împărtăşită şi de alte state influente precum Olanda. Rezervele au fost mai degrabă faţă de tactica adoptată de David Cameron care a militat deschis împotriva lui Junker, probabil din raţiuni ce ţin mai degrabă de contextul politic intern de la Londra unde există un puternic curent în opinia publică care doreşte ieşirea ţării din UE.
Trebuie spus că sprijinul Angelei Merkel pentru Junker a fost unul cu totul lipsit de entuziasm, între altele şi din cauza faptului că ultimul nu este deloc un susţinător al politicii de austeritate promovate de Merkel. Sprijinul a venit destul de târziu (iniţial şi Merkel, şi Reinfeldt îi dăduseră asigurări lui Cameron că îi vor sprijini demersul) şi doar în urma unor presiuni interne considerabile în contextul complicat în care avem la Berlin o mare coaliţie între creştin democraţi şi social democraţi. Săptămânalul Der Spiegel consideră chiar că această cedare va fi costisitoare în ceea ce o priveşte, deschizând uşa pentru o pierdere graduală de putere a cancelarului german în interiorul UE în favoarea unui grup de membri, cu Franţa şi Italia în prim plan, vizibil deranjat de puterea de decizie enormă a Berlinului. E neclar dacă astfel de consideraţii au un suport real. La nivel personal s-ar putea să fie adevărate însă, dacă discutăm de Germania în ansamblu, influenţa acesteia este în acest moment mai mare ca oricând, nemţii deţinând poziţia de preşedinte (într-un caz de co-preşedinte) în 4 din cele 7 grupuri politice din Parlamentul European. Inclusiv în primele două ca pondere, popularii şi socialiştii.
La prima vedere rejectarea ideii ca desemnarea preşedintelui CE să fie făcută de către Parlamentul European pare greu de înţeles. Ce poate fi mai democratic decât asta? Ei bine, premierul britanic spune, cu îndreptăţire, că nu există nici o bază în tratate pentru o astfel de abordare. Ajungem aici într-un punct critic legat de viziunile fundamental diferite, în rândul statelor membre, cu privire la ceea ce ar trebui să reprezinte Uniunea Europeană. Avem, pe de o parte, federaliştii (între care se numără şi Junker) care cred că în final statele naţionale ar trebui să se topească într-o structură integrată, de tip Statele Unite ale Europei, cu centrul de comandă la Bruxelles. De partea cealaltă sunt ţările, în primul rând Marea Britanie, care cred că UE nu ar trebui să fie nimic altceva decât un spaţiu de colaborare extinsă (în special în zona economică) între diferitele state membre. Pentru sprijinitorii acestei linii faptul că preşedintele CE nu a fost practic ales de statele membre, ci doar livrat de-a gata în urma unor aranjamente făcute de grupuri politice transnaţionale reprezintă un precedent periculos. Or, din acest punct de vedere, cel puţin pentru Marea Britanie, acest gen de evoluţii sunt inacceptabile şi implică cu mare probabilitate părăsirea UE.
În România, la nivelul cercurilor din societatea civilă, din zona academică, chiar din politică (inclusiv preşedintele Traian Băsescu) există un suport considerabil pentru ideea unei Europe federale. Fie din motive ideologice, fie din unele practice, considerându-se că o administraţie controlată în bună măsură din exterior, de la Bruxelles, e sigur mai performantă decât cea autohtonă. O afirmaţie altfel greu de contrazis dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Problema e că avocaţii unui astfel de scenariu pierd din vedere o serie de consecinţe negative cu care România riscă să se confrunte în cazul acestei situaţii. E vorba de semnele de întrebare legate de asigurarea securităţii naţionale şi de şansele reale ca România (ca şi Bulgaria, de altfel) să se regăsească până la urmă într-o posibilă construcţie federală la nivel european.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |