Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Promisiuni pentru un aparat RMN nou la spitalul „Sfântul Spiridon“

GALERIE
RMN
  • RMN
- +

Spitalul aşteaptă în acest moment un microscop oftalmologic performant. În cererea adresată Ministerului Sănătăţii, spitalul ieşean a cerut şi un aparat RMN.

Clinica de Oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ ar putea fi dotată anul acesta cu un microscop oftalmologic nou. Conducerea spitalului a precizat că a înaintat Ministerului Sănătăţii două adrese prin care a transmis necesarul de fonduri pentru cheltuielile de investiţii, printre acestea regăsindu-se şi un microscop oftalmologic. Potrivit medicilor din Clinica de Oftalmologie, unitatea este dotată cu un astfel de microscop, însă aparatul este vechi şi, având în vedere că numărul de transplanturi de cornee din ultimul an arată o creştere semnificativă a intervenţiilor de acest gen, clinica ar avea nevoie de unul mai performant.

„Noi am făcut solicitarea la minister, şi nu mă refer doar la microscopul oftalmologic, ci şi la alte instrumente, lămpi, ventilatoare, de care avem nevoie în spital, pentru a le înlocui pe cele vechi, şi avem promisiuni că vom putea dota clinicile aşa cum ne dorim“, a precizat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon“.

Ultimele înştiinţări către MS cu privire la situaţia de la Iaşi au fost făcută de spital în luna ianuarie şi februarie. În adresele înaintate către MS, conducerea spitalului a precizat şi suma de care ar avea nevoie pentru a achiziţiona un RMN nou. Potrivit adreselor 3548/21.01.2015 şi 5628/02.02.2015, prin care spitalul a transmis necesarul de fonduri pentru cheltuieli de investiţii în anul 2015, conducerea spitalului a arătat că ar avea nevoie de 7.000.000 lei pentru achiziţionarea unui RMN.

„Necesarul de fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale a Spitalului Sf. Spiridon a fost centralizat şi se află în baza de date. În funcţie de evoluţia procesului bugetar, de posibilitatea de susţinere financiară a costurilor, coroborat cu strategia ministerului privind dotarea spitalelor publice cu echipamente medicale, precum şi cu priorităţile din solicitări stabilite de unitatea medicală, acestea pot fi avute în vedere“, a explicat ministerul într-un comunicat oficial.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri