Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Candelabre, mozaicuri, pietre semipreţioase. Adevărul despre MOSCOVA

GALERIE
moscova
  • moscova
- +

Capitala Rusiei, care aniversează 866 de ani de la fondare, a câştigat în anul 2007, pentru al doilea an consecutiv, titlul de cel mai scump oraş al lumii, întrecând New York-ul, ori Londra. Oraşul este considerat, printre altele, unul dintre cele mai frumoase din lume.

Oraşul cuprinde obiective turistice impresionante: 74 de muzee, teatre de renume mondial precum Teatrul Balşoi, fondat în 1776, 13 universităţi, impresionante biserici şi catedrale. Sunt greu de cuprins toate atracţiile turistice ale Moscovei, dar câteva dintre ele atrag îndeosebi atenţia.  

Placat cu granit roşu

Zona care atrage cei mai mulţi turişti este Piaţa Roşie, numită printre altele şi  Piata Catedralelor. Acest loc ce separa Kremlinul de zona comercială a Moscovei, este considerat ''inima oraşului”. Un remarcabil obiectiv turistic din Piaţa Roşie este Mausoleul lui Lenin, ridicat în cinstea primului conducător al statului sovietic, Vladimir Ilici Lenin. Mausoleul este placat cu granit roşu (simbol al perioadei comuniste) şi piatră neagră (simbol al doliului). Kremlinul, cu celebrele sale ziduri de caramidă roşie care “leagă” între ele 20 de turnuri, este înconjurat de biserici, catedrale şi palate, fiind emblema oraşului şi datând din secolul al XV-lea. Cea mai veche şi mai mare clădire găzduită de acest ansamblu este ''Casa familiei imperiale'', construită în 1491 şi inaugurată de ţarul Nicolae I. Cel mai vechi muzeu al Rusiei (Armureria) se află tot în cadrul Kremlinului.

De către Ivan cel Groaznic

Turnul cu Clopot al lui Ivan cel Mare (numit şi Clopotul Ţarului) se află tot în  Kremlin, are 81 de metri înălţime şi cântăreşte 200 de tone. Catedrala Sfântul Vasile a fost construită în secolul al XVI-lea, de către Ivan cel Groaznic, primul ţar al Rusiei, în cinstea unei campanii victorioase împotriva tătarilor. Această construcţie cuprindea 9 capele pe aceeaşi fundaţie, fiindu-le adaugată cea de-a zecea, ridicată pe mormantul Sf. Vasile Blajenîi.

Tunul imperial este considerat cel mai impresionant din lume: are o greutate de 40 de tone. A fost construit în 1586, dar  nu a funcţionat niciodată, realizarea sa fiind greşită încă de la început. A rămas însă un “monument” deosebit, prin decoratiunile de excepţie.

Decorate cu marmură

Muzeul de artă Puşkin, inaugurat în 1921, conţine una dintre cele mai bogate colecţii de artă din Europa, iar Galeria Tretiakov reprezintă cea mai importantă colecţie de artă tradiţională rusească. A aparţinut unui negustor bogat pasionat de artă, care a donat în 1892 întreaga sa colecţie oraşului. Metroul din Moscova este unul dintre cele mai vechi din lume: a fost construit începând cu anul 1930. Staţiile metroului moscovit sunt adevărate opere de artă, fiind decorate cu marmură, candelabre, statuete din bronz, mozaicuri, pietre semipreţioase.

evz.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri