Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Printre cei mai recenţi doctori honoris causa, Dan Dediu este o personalitate complexă a culturii contemporane, fără a mărgini afirmaţia doar la România. Compozitor, muzicolog, profesor: o individualitate creatoare de o mare îndrăzneală şi fermitate, nu doar în principiile afirmate, declarate, ci în practica întregii sale activităţi.
În Sala “Caudella” de la Casa Balş, ascultam mai întâi concentratele elogii aduse de prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, Rectorul Universităţii de Arte “George Enescu”, apoi excelenta Laudatio a profesorului univ. dr. Gheorghe Duţică, muzicolog, la rândul său, de un fecund echilibru între disponibilitatea hermeneutică, temeinicia teoreticianului şi larga deschidere umanistă, sinteză aptă să situeze calităţile şi creaţia, întreaga operă a personalităţii omagiate astfel, în adevăratul, cuvenitul lor orizont de definire şi evaluare. Îmi reveneau în memorie ecourile altor asemenea Zile memorabile şi ale discursurilor academice rostite de universitari ieşeni, oameni de artă ei înşişi, ca, de pildă, Constantin Popa, Viorel Munteanu, Bogdan Ulmu ş.a. ca Laudatio pentru Ion Caramitru, Dan Hăulică, George Popa, Andrei Şerban. De ce nu s-ar publica toate textele acestor documente academice de celebrare a unor mari personalităţi şi opere? Le-am cerut, la sfârşit, părerea colegilor universitari de la UAGE pe această temă şi părerea unanimă era că o astfel de editare ar fi nu numai un mare şi autentic act de cultură, ci şi o formă de conştientizare, pentru cei care ar avea acces la un asemenea volum, a căilor, modalităţilor şi tonalităţilor în care instituţiile universitare au acţionat, cu responsabilitate şi nobleţe, în spiritul demnităţii lor, de-a lungul avatarurilor istorice şi politice. Mai mult decât atât, operaţia de editare ar trebui să fie obligatorie pentru toate universităţile româneşti, vechi şi noi, de stat sau particulare, pentru ca astfel, “cu cărţile pe masă”, să se poate judeca obiectiv şi fără rabat şi compromisurile, concesiile, uneori grave, pe care, spre deosebire de Universităţi ca “George Enescu” şi “Alexandru Ioan Cuza”, altele (de pildă, Universitatea din Oradea, care într-o vreme făcea doctori honoris causa “pe bandă rulantă”) le comiteau cu lejeritate şi “seninătate”.
Ascultasem acolo, la “Caudella”, şi răspunsul muzicianului-profesor Dan Dediu, rostit imediat după Laudatio. Un ferm şi luminos Credo, în apărarea subtilei şi perenei demnităţi a Artei însăşi, ameninţată, cum sublinia vorbitorul, sub ochii noştri, ai tuturor, de agresiva şi obtuza mentalitate mercantilă, îngust utilitaristă, mereu gata să “măsoare” totul în cifre de mult prea “terestre”, cantitativiste, “câştiguri” în raport cu cheltuielile cerute, făcute, ca şi nu mai puţin generosul dar al interpretării la patru mâini, alături de soţia celui elogiat, pianistă, a unei “gherile”, plus două “idile”, din creaţia lui Dan Dediu, succintă ilustrare, pentru public, a unui avangardism muzical de o indubitabilă, deşi neostentativă, altitudine de nivel meta- a artei componistice, situată cu graţie şi umor între, pe de o parte, o anumită ambiguitate/ versatilitate cvasiparodică şi, pe de alta, o puternică sugestie de vitalizantă libertate interioară a stilizării. Toate acestea promiteau o încununare deplină în după-amiaza aceleiaşi zile, la conferinţa proaspătului doctor honoris causa despre geneza şi elaborarea/ crearea operei O scrisoare pierdută, ceea ce s-a şi întâmplat cu asupra de măsură. Ilustrată de ample secvenţe, înregistrate din spectacolul de la Opera Naţională Română din Capitală, confesiunea compozitorului Dan Dediu, fără urmă de narcisism, ori pedanterie, a fost o autentică şi convingătoare “lecţie” de îndrăzneală creatoare. “Rezumat” de căutări, tatonări, ezitări, depăşite în cele din urmă, însă nu facil, ci prin aprofundări ale spiritului “lumii” lui Caragiale, în imaginea dată ei de geniul dramaturgului (şi nu “litera” ei), expunerea nu a plutit în generalităţi, insistându-se, pe bună dreptate, asupra reflecţiilor, variantelor şi ipotezelor de lucru ale muncii compozitorului. De pildă, sublinierile date importanţei revelaţiei avute în momentul în care stilului unor clasice (devenite pentru noi clasice) tangouri din perioada interbelică i-a fost intuit potenţialul de ordinul viitoarelor arii, duete ale operei “O scrisoare pierdută”, cu toată trena lui de efecte comice între patosul tangoului şi politicalele din celebra comedie. Cum evidenţiase deja frumoasa şi substanţiala Laudatio, complemetaritatea calităţilor de teoretician şi muzicolog cu cele ale compozitorului şi-a spus pe deplin cuvântul în înălţarea acestei creaţii componistice la un nivel al sintezei permeabile (fără a deveni eteroclită, ceea ce i-ar fi anihilat de fapt valoarea de autentică sinteză), în orizontul căreia, de pildă, pot nu numai “convieţui”, ci să-şi şi îmbogăţească reciproc sugestiile, efectele de natură comică, tangoul şi, în secvenţe corale, forme ale folclorului românesc folosite în finalul spectacolului. Morala unui asemenea rod inteligent şi subtil: altitudinea teoretică (la rândul ei în stare să lege universul muzicii de umanioare şi de mai largul câmp al esteticii) nu inhibă creaţia, ci, dimpotrivă, e o adevărată rampă de lansare pentru zborul înalt, cutezător, al înnoirilor de profunzime. Să realizezi, asemenea lui Dan Dediu, o astfel de performanţă, unicatul unei compoziţii în confruntare cu universul comic caragialean, de care mulţi au încercat să se apropie şi, neţinându-i puterile, au făcut adesea figură de palizi epigoni, este în sine o contribuţie splendidă la afirmarea, prin creaţie (lucrarea ca atare, dar şi spectacolul bucureştean la a cărui modelare compozitorul a participat şi el), a temeiurilor viguroase de încredere, a noastră, a tuturor, în arta românească, în daimon-ul marilor ei personalităţi. O reuşită cu atât mai exemplară, cu cât morfologia ei muzicală şi principiul focalizant al întregului s-au împlinit/ desăvârşit pe “muchea de cuţit” a parodicului, a ironiei, a comicului. Cu siguranţă, lucru posibil, tocmai pentru că, dintre toate modalităţile şi formele artei muzicii, opera este funciarmente cea mai marcată de conştiinţa convenţiei.
Dacă arta şi cultura românească de “azi” ar avea mai multe personalităţi de o asemenea cutezanţă (are, desigur, însă un atare spirit, al cutezanţei radicale, merită o mult mai sistematică şi consecventă propagare), în stare de creaţii de avandardă ce îşi asociază o valoare perenă, şansele de difuzare continentală şi mondială ar creşte pe măsură.
M-am bucurat (aşa cum cred că s-au bucurat toţi cei prezenţi) să asist la un eveniment academic de nobleţea şi substanţa celui evocat aici, mulţumindu-le acum tuturor protagoniştilor lui pentru exemplaritatea a tot ce am ascultat şi văzut acolo: Vivat, crescat, floreat!
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |